Castrul roman Cumidava

material intocmit de  Pintilie Alin-Sebastian
Colegiul "Unirea" Brasov 


    După transformarea Daciei în provincie romană, când Imperiul roman a cunoscut apogeul puterii militare şi al extinderii sale teritoriale, trupele aduse pentru supravegherea drumului ce traversa munţii prin actuala trecătoare a Branului au ridicat un castru lângă râul Bârsa (drumul antic trecea pe lângă castru). Castrul a fost ridicat, probabil, chiar în vremea împăratului Traian (98–117 d.H.) - monedele gasite incep cu domnia lui Domitian - si isi continua existenta 150 de ani, până la retragerea armatei şi administraţiei romane ordonată de împăratul Aurelian (270–275 d.H.).


    Castrul roman este situat în punctul „Grădişte”, la circa 500 m în dreapta pârâului Bârsa şi la 4 km nord de oraşul Râşnov. „Cetatea de pământ”, Erdenburg, Eulenburg, Orlenburg, cum o numeau saşii încă din secolul al XVII-lea, a fost vizată de savanţi de la jumătatea secolului al XIX-lea. Semnalarea şi descrierea relativ precisă a unei fortificaţii romane la Râşnov a fost făcută încă din 1857 de M. J. Ackner (Die Colonien und militärischen Standlager der Römer in Dacien, Viena, 1857). Primele cercetări arheologice sistematice au fost realizate de saşii din asociaţia Muzeului Ţării Bârsei, în anii 1904–1905. 
După săpăturile arheologice din anul 1939, conducătorul şantierului, Mihail Macrea, în urma descoperirii pe un câmp aflat în apropierea gării din Râşnov a unei plăci votive inscripţionată in piatra, din timpul imparatului roman Alexander Severus (222–235 d. H.), identifică unitatea militară dislocată aici, şi după numele acesteia dă numele castrului cercetat: Cumidava. 

Pentru localizare:



    Inscripţia din sec. III e.n.:
Iuliae Mameae augustae matri Domini nostri sanctissimi Imperatoris Caesaris Severi Alexandi augusti et castrorum senatusque cohors Vindelicorum Piae fidelis Cumidavensis Alexandrianae ex quaestura sua dedicante la sdio Dominatio legato augusti III Daciarum

    Inscripţia era fragmentară, iar din tot ansamblul creat cu aproape 2.000 de ani în urmă se păstrează şi astăzi la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov două fragmente. Monumentul a fost ridicat în cinstea Iuliei Mamea, mama Împăratului Severus Alexandru, cea care până în anul 235 a condus destinele statului roman, alături de fiul ei. Ctitorii edificiului au fost soldaţii de origine dacică ce locuiau în acest loc. Textul inscripţionat pe monument a fost citit şi interpretat pentru prima dată de profesorul Macrea, atestând existenţa fostei aşezări dacice Comidava şi pe timpul stăpânirii romane.
Întâlnită iniţial cu numele dacic „Comidava”, asezarea şi-a schimbat uşor denumirea în timpul stăpânirii romane în „Cumidava” si ... poate fi considerată cea mai veche localitate atestată documentar de pe teritoriul judeţului Braşov”
conform domnului Stelian Coşuleţ - Şeful secţiei de istorie din cadrul Muzeului Judeţean Braşov.

După Macrea, castrul a fost garnizoana unei cohorte numite: „Cohorta a VI-a, cea nouă cumidavensă şi alexandrină”.
COH(ORS) VI NO-[VA
C] UMIDAVENSI- [UM
AL]EXANDRIANA

Inscripţia a fost însă interpretată şi sub forma:
COH(ORS) VIND(ELICORUM) [C] UMIDAVENSI [UM] (Alföldi 1942), 
cohorta putând fi formată din vindelici, o populaţie ce trăia în nord-estul actualei Elveţii şi 
COHORS VI NO(RICUM) CUMIDAVENSIUM (Szilagyi 1946), 
soldaţii cantonaţi în castrul Cumidava fiind recrutaţi dintre norici, o populaţie ce trăia pe teritoriul actual al Austriei.
In sprijinul acestor interpretari vine si politica romana de a nu permite trupelor native sa serveasca in provincia lor de origine, politica introdusa de Roma dupa anul 69, an in care mai multe unitati auxiliare, formate din soldati recrutati pe plan local s-au rasculat impotriva imparatului. Astfel, corhote formate din soldati recrutati din Dacia au aparat granita de nord-vest a imperiului, in castrul roman Vindolanda, Britania. Un alt exemplu a fost descoperit in urma sapaturilor din anii 1994-1997 si ulterior in Desertul Oriental egiptean aflat la inceput de mileniu sub stapanire romana, sapaturi efectuate de-a lungul drumului roman ce lega Coptos (Quft) si respectiv Nilul de Marea Rosie si porturile Berenice si Myos-Hormos (situat probabil la 5 km nord de orasul modern sub ruinele lui Qusayr-al-Qadam) si in zonele de depozitare ale deseurilor din circa trei “praesidia” (popasuri fortificate) denumite Maximianon (modern Al-Zarqa 2), Krokodilô (modern Al-Muwayh) si Didymoi (modern Khashm al-Mynaih). Cu aceasta ocazie s-au descoperit mai multe texte grecesti (mai rar latina, foarte putine in nabateeana si in demotica) scrise pe ostraca (ostrakon/ostraca <plural> = piese de ceramica sau bucati de piatra pe care erau scrijelite sau inscrise texte transmise intre diferite praesidia sau isi prefectura sau notatii care aveau rol pur administrativ). Pe unele ostraca sunt evidentiate nume cu rezonanta geto-daca, traca sau bessa, iar pe ostrakonul O.Krok. 1.98 datat 109 e.n. este inscris un mesaj de la cavalerul dac Dekinais catre Kaikeisa/Kaigiza.
Aceste trupe auxiliare au fost utilizate pentru doua scopuri: pentru a acorda ajutor legiunilor si, mai presus de toate, pentru apararea frontierelor. Recrutii serveau sub arme o perioada de pana la 25 de ani, departe de locul de nastere al acestora, in schimbul cetateniei romane pentru el insusi si pentru copii sai. Auxiliarii au avut un statut inferior legionarilor, primind doar 1/3 din salariul unui legionar.

    În timpul cercetărilor arheologice din anii 1969–1974 au fost descoperite parţial zidurile castrului,  cele patru porţi şi cele patru turnuri de pe colţurile castrului. În faţa zidurilor se află câte unul sau două  şanţuri de apărare. Suprafaţa castrului, împreună cu şanţurile din faţa zidurilor, este de circa 2,10 ha.  Săpăturile arheologice, care continuă şi în prezent, au scos la iveală o mare diversitate de materiale  romane provenite din centrele italice, dar şi o mare cantitate de ceramică aparţinând dacilor. Prezenţa  pieselor de origine dacică demonstrează că în (sau foarte aproape de) castru locuiau daci. Pe lângă  piesele din ceramică, au fost descoperite şi unelte (din piatră – gresii pentru ascuţit obiecte din metal şi  râşniţă/catillus pentru măcinat cereale, din fier – cuie, piroane, scoabe, balamale, lame de cuţit), arme  (din fier, bronz, plumb), podoabe (din bronz – fibule, din sticlă – mărgele, din os – ace şi pieptene pentru  păr), monede (denari de argint, care poartă imaginile împăraţilor romani Galba şi Alexander Severus)  şi recipiente din sticlă.  Demantelarea zidurilor castrului în anumite locuri, iar în alte locuri lipsa prăbuşirilor, demonstrează  că romanii, la părăsirea castrului, nu au distrus în întregime zidurile, dar şi că fortificaţia militară  antică a fost sursă de materie primă în epoca medievală şi modernă pentru construcţiile aşezărilor din  apropierea castrului, precum Vulcan, Râşnov şi Cristian.

    Cele mai importante descoperiri sunt cele de echipament militar, însă anul 2012 este an de referință, an în care au fost descoperite 44 de monede, un mic tezaur, dupa ce timp de 6 ani anteriori lui 2012, s-au găsit numai 24 de monede. Acestea datează din perioada sec I-III dH. În anul 2013 au fost găsite 7 monede. Tot în anul 2012 s-au găsit și două geme, pietre semiprețioase, care se încastrau în inele soldaților romani.


    În Imperiul Roman, castra (forma de plural pentru castrum, castri, o fortificatie) au fost taberele militare tipice romanilor. Aceste tabere erau construite întotdeauna după niște tipare stricte, având două alei principale: "Cardus Maximus", care străbătea tabăra de la nord la sud, și "Decumanus Maximus", orientată de la est la vest, ele împărțind perimetrul în patru sferturi (cvartale). Cele două alei principale se terminau în dreptul a patru porți. Restul aleilor secundare și construcțiile erau paralele cu aleile principale, modelul patrulaterelor fiind folosit și în construcția orașelor romane.



    Castrul Cumidava a fost construit in trei faze:
- faza I: mai intai castrul a fost construit dintr-un val de pamant cu palisada de lemn, de forma dreptunghiulara cu dimensiunile 110x114 m; Castrul dateaza din epoca lui Traian si era fortificat cu vallum format din:
        - val de pamant de 10 m grosime şi 2 m înălţime; 
        - şanţ de apărare cu o deschidere de 3,50 m şi 2 m adâncime pe laturile de NV şi SV; 
Sectiune schematica prin planul unui vallum si zid:

Etapele de construire a unui castru roman


- faza II: deoarece a fost ridicat cu scopul de a supraveghea si apara caile de patrundere peste munti in Tara Birsei si prin pozitia sa geografica putea supraveghea mai multe cai de acces in Transilvania - pe linga supravegherea de la distanta a trecatorii Bran, castrul putea tine sub observatie si punctele de patrundere peste muntii de Ia Zarnesti, precum si trecatoarea de pe valea Risnoavei dintre actualul Risnov si Predeal-Busteni - castrul a fost extins si intarit cu ziduri de piatra, fiind singurul castru de piatra cunoscut in Tara Barsei. Castrul de piatră avea forma dreptunghiulara cu colţurile rotunjite, dimensiunile 118x124 m si aceeaşi orientare ca şi faza precedentă; pe laturile de NE şi SE zidul a fost aşezat în şanţul fazei de lemn şi pământ; castrul era fortificat cu unu pana la trei santuri de aparare, dintre care cel putin unul dintre ele era inundat cu apa iar altul era prevazut cu pari ascutiti care impiedicau accesul la zidul exterior; la colturi existau turnuri de aparare de forma trapezoidala iar portile de acces erau flancate de turnuri dreptunghiulare. Accesul pe metereze se făcea atât pe rampe înclinate cât şi pe scări, rampele fiind prevăzute cu podele confecţionate din lemn. In spate (spre interior) şanţul a fost umplut şi împreună cu fostul val al fazei de pământ şi lemn au devenit agger-ul noii fortificaţii; pe laturile de NE şi SE au fost identificate trei şanţuri de apărare (dinspre interior spre exterior: 5x1,75; 5,50x1,25; 1,65x0,80); pe latura de SV au fost identificate două şanţuri (3x1,25; 2,80 x1); pe latura de NV a fost identificat un singur şanţ cu o deschidere de 3,50 m şi o adâncime de 1,60 m; turnuri de colţ de formă trapezoidală (1,50x2,10x2,10x4 m); deschidere porţilor 4-4,50 m, flancate de turnuri dreptunghiulare, uşor ieşite în exterior (4,50x4,50 m); 

Modul de construire a fortificatiilor


    In interior existau: 
        - principia - cladirea comandantului - de forma dreptunghiulara cu dimensiunile 21x24,50 m; era reprezentata dintr-un sir de cladiri, intre care cea centrala se chema aedes principiorum 4x3,30 m, flancata de două camere de 7x3,30 m
Principia (centru) - castrul roman de la Aalen, landul Baden-Wurttemberg, Germania:

Principia din castrul roman Saalburg - prezentare virtuala

        - atrium - curte interioara cu dimensiuni 10x19,50 m; 
        - basilica  - edificiu public cu interiorul impartit, prin siruri de coloane, in mai multe parti, cu dimensiunile 8x19,50 m; 
        - pretorium - resedinta pretoriului (initial titlul de cel mai inalt functionar civil, mai tarziu devenind o pozitie directa sub rangul de consul), locul unde acesta tinea judecatile, cu dimensiunile 16x24 m; 

Pretorium din castrul roman Saalburg - prezentare virtuala

        - horreum - granarul si alte magazii, ridicat după anul 235; 
Reconstrucția horreum-ului a castrului roman Saalburg, Germania:
        - latus sinistrum, unde au fost identificate urme de la diverse clădiri; 
        - praetentura, unde au fost identificate resturi de la barăcile soldaţilor (contubemium), din lemn şi piatră; 
Reconstucție - castrul roman Vindonissa, Elvetia:
Reconstucție - vederi din interior:
Pâine romană descoperintă în Pompeii:
Tacâmuri romane:
Sandale romane:
Arme romane: 
        - retentura, unde au fost identificate urmele de la trei clădiri, A (10,50x13,50), B (7,40x10 m) posibil o clădire destinată băilor (thermae) şi o cisternă (4,25x4,25); 
Termele castrului Potaissa:
        - Porta praetoria - poartă de acces în castru, se găsea pe latura din faţa clădirii comandamentului şi era orientată spre zona de responsabilitate a trupelor cantonate in castru, spre inamic.
Poarta praetoria a castrului Porolissum:
    In afara acestor elemente, este foarte probabil sa mai fi existat in interiorul castrului:
        - stabulae - grajduri;
        - latrinae - toalete; 
Latrine din Ostia:

- faza III: refacerea castrului 
        - portile si mai ales porta praetoria, au fost consolidate la un moment dat, după domnia lui Severus Alexander;
        - alte clădiri au fost reconstruite sau reparate;
        - este posibila existenta unui vicus militar - asezare civila locuita de mestesugari, negustori, veterani, familii ale soldatilor - în jurul fortificaţiei fiind identificate mai multe puncte cu descoperiri de ceramică, monede, Kleinfunden;

    Viaţa într-un castru roman

    Activităţile desfăşurate într-un castru se împărţeau în activităţi normale şi "instrucţia" sau "garda". Activităţile normale se efectuau în timpul orelor obişnuite. Instrucţia era asociata cu exploatarea castrului ca o unitate militară. De exemplu, nu era necesar ca toţi soldaţii să se afle pe ziduri în acelaşi timp dar, pe ansamblu, în orice moment, o parte dintre ei, prin rotaţie, se aflau în acelaşi timp pe ziduri.

    Timpul de supraveghere a zidurilor era împărţit în vigilia, cele 24 de ore fiind împărţite în perioade de câte 8 ore, astfel că un soldat trebuia să supravegheze timp de 3 ore în aceeaşi zi. Romanii au folosit semnalele produse de instrumentele din alamă, pentru a marca scurgerea perioadelor de timp. Acestea au fost, în principal, buccina sau bucina, cornu şi tuba. Cum aceste instrumente nu aveau clapete de reglare a debitului de aer, gama sunetelor produse de aceste instrumente era oarecum limitată. Cu toate acestea cei ce utilizau aceste instrumente (Aenatores, "brassmen"), reuşeau să producă suficiente sunete pentru a fi folosite pe post de semnale. Instrumentul folosit pentru a marca trecerea unui ceas a fost buccina, instrument de la care provine trompeta. Acesta era utilizat de un buccinator.

    Viaţa într-un castru roman obişnuit începea cu un apel de buccina în zori, la primul ceas din zi. Soldaţii apăreau în acest moment şi la scurt timp după adunare serveau micul dejun. 

    Pentru soldaţi, elementul principal de pe ordinea de zi era o sesiune de instruire intensă timp de aproximativ o oră. Recruţii se instruiau pe parcursul a două sesiuni, una dimineaţa şi una după-amiază. Planificarea şi supravegherea instruirii soldaţilor se făcea de către un ofiţer de stat major general, care putea supraveghea desfăşurarea activităţii în mai multe tabere de instruire. Potrivit lui Vegetius, soldaţii puteau pleca într-o expediţie de 32 km, puteau alerga 6 sau 8 km cu echipamentu complet, sau înotau în râu. Aceste activităţi se desfăşurau întotdeauna în ordine.

    Soldaţii învăţau să utilizeze fiecare armă şi, de asemenea, învăţau să călărească. Ei practicau tirul cu arcul şi sulita de aruncat. Instrucţia era luată foarte în serios şi era democratică. 

    Lecţiile de tactică şi de tir se desfăşurau, probabil, pe campus, un "câmp" în afara castrelor. Această suprafaţa putea fi pavata cu pavele uşoare. Iarna, timpul alocat instrucţiei în aer liber se reducea. În acest caz antrenamentul se efectua în clădiri special amenajate.

    În afară de instrucţie, fiecare soldat avea în mod regulat o slujba de bază, astfel că într-un castru existau persoane specializate într-o gamă variată de meserii. Soldaţii schimbau frecvent aceste locuri de muncă. Politica comandanţilor era ca fiecare soldat să fie calificat în cât mai multe meserii şi să posede cât mai multe abilităţi, astfel încât se puteau înlocui între ei cu uşurinţă şi rapiditate. Cei care făceau excepţie de la această regulă erau cei mai buni specialişti în diferite domenii, optiones sau "oameni alesi". De exemplu, un artizan calificat sau un foarte bun specialist putea fi numit să supravegheze un atelier.

Reconstituire 3D: Valul lui Hadrian - castrul roman Newcastle


Reconstituire 3D: castrul roman Saalburg



Conform Raportului ştiinţific privind derularea proiectului Strategii defensive şi politici transfrontaliere. Integrarea spaţiului Dunării de Jos în civilizaţia romană (STRATEG):

    RÂŞNOV (CUMIDAVA), Judeţul Braşov
    Castrul roman de la Râşnov face parte din sistemul de apărare a Daciei romane intracarpatice dinspre sud-est. În zona care ne interesează, atenţia romanilor s-a îndreptat spre Pasul Bran – trecătoare intens folosita în antichitate – ce lega Transilvania cu sudul provinciei. Pentru apărarea sa, romanii au construit castrul de la Râşnov, aşezat la aproximativ 20 Km nord de pasul propriu-zis, în zona unde câmpia se lărgeşte spre nord –nord-est, între albiile râurilor Bârsa şi Ghimbăşel, mai apropiat însă de Bârsa de care-1 desparte aproximativ 500 m. Este plasat  la nord-est de drumul actual care leagă localităţile Râşnov şi Vulcan, pe o terasă mai înaltă a Bârsei, cota 610, la circa 3 Km nord-vest de localitatea Râşnov. 
    Locul castrului, numit de localnici „Grădişte” sau „Erdenburg” (Eulenburg  şi chiar Orlenburg), poate fi recunoscut după urmele valului de pământ, care închide o 
suprafaţă dreptunghiulară puţin mai ridicată decât restul terenului. Primele ştiri despre existenţa unui castru roman in apropierea Râşnovului par a fi date de J.Ackner în 1856. O descriere mai amănunţită a aşezării castrului a făcut-o G.Teglas, unul din pionierii arheologiei transilvănene. Cercetări sistematice au fost efectuate de către M.Macrea în 1939. Din păcate, pierderea în întregime a documentaţiei cercetărilor din 1939 şi prematura moarte a lui M.Macrea, ne privează de o cunoaştere mai îndeaproape a acestor cercetări. Săpăturile sistematice au fost reluate în anul 1969, continuate  şi în 1970 de Muzeul Judeţean Braşov în colaborare cu Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj şi Muzeul de Istorie Cluj, colectivul fiind îndrumat de C Daicoviciu. Au fost trasate opt secţiuni scurte (5 m) peste incinta, cate două pe fiecare latură, la circa 50 m una de alta, simetric dispuse faţă de colţurile castrului. Trei din aceste secţiuni (I, III, V), au fost prelungite în interior şi în exterior pentru cercetarea elementelor de fortificaţie ale castrului. În diagonală, pe direcţia nord-sud, a fost trasată o secţiune (II), lungă de aproximativ 150 m, din apropierea turnului de la colţul de nord – rămas necercetat – până la turnul din colţul de sud – care a fost dezvelit. S-au cercetat, de asemenea, cele patru porţi ale castrului, precum şi turnul din colţul de est. În interiorul castrului, începând din colţul de sud, de-a lungul laturilor de sud-est şi sud-vest, au fost dezvelite trei clădiri (A, B, C) iar spre colţul de nord, în dreptul secţiunii I a fost dezvelită o altă clădire (D). Secţiunile trasate au arătat că au existat două faze de construcţie a castrului: una de pământ şi una de piatră. Aceasta din urmă a suferit diverse refaceri şi completări. Castrul de pămănt avea forma unui dreptunghi cu dimensiunile de aproximativ 114X 110 m, socotind distanţele de la culmea valului, laturile lungi fiind orientate pe direcţia nord-vest – sud-est. Era apărat de un val din pământ nisipos şi pietriş bine tasat, val care a putut fi observat în profilul secţiunilor. El avea lăţimea bazei de aproximativ 10 m şi înălţimea medie de 2 m. Uneori, probabil pentru a fi întărit, valul a fost ars, după cum arată dungile de arsură care apar în profilele secţiunilor. În faţa valului se afla un şanţ de apărare în formă de „V”, lat de 3,50 m şi adânc de 1,10 m pe latura de nord-est, pe laturile de nord-vest şi sud-vest având lăţimea de 2,50 m şi adâncimea de 1,50 m, respectiv 2 m şi 1 m. Pe latura de sud-est şanţul nu a fost cercetat. Şanţurile au fost săpate în solul neumblat, un prundiş de culoare gălbui-roşiatică. În secţiunile de cercetare a elementelor de fortificaţie de pe laturile de nord-vest şi sud-vest (S III şi S V),  berma avea lăţimea cuprinsă între 2-2,25 m, fiind mai mare decât în S I, unde s-au construit şanţuri noi pentru faza cu zid de piatră şi unde ea măsura 1,50-1,75 m. Acest lucru i-a determinat pe autorii săpăturii să presupună că, pe aceste laturi, şanţul fazei de pământ a fost refolosit. Berma  castrului de pământ nu a putut fi observată datorită faptului că temelia zidului de piatră a distrus-o. Pe latura de nord-vest (S III), chiar la baza valului de pământ, se află o dungă puternică de arsură, având grosimea de 0,30 m. În această dungă, chiar în spatele zidului de piatră care străpunge valul, la circa 0,50 m unul de altul au fost descoperite două vase, o strachină din pastă roşie fină cu firnis şi o oală dacică decorată cu brâu în relief, lucrată cu mâna. 
    I.B.Cătăniciu consideră că au existat două faze de construcţie din pământ şi lemn. Prima fază, reprezentată de un zid de pământ  si lemn, ar fi reprezentată de stâlpii descoperiţi  (S XII) în afara zidului de incintă, acest lucru fiind determinat, în opinia I.B.Cătăniciu, de faptul că  lăţimea  agger-ului din prima fază era mai redusă decât cea acceptată de autorii săpăturii. Acest zid- palisadă din prima fază a suferit un incendiu, I.B.Cătăniciu considerând că, după nivelarea vechiului val, afost refăcut un nou lagăr având agger-ul îmbrăcat în lemn. 
    Castrul cu zid de piatră este de formă dreptunghiulară. Cercetările din anii 1969-1970 au stabilit faptul că dimensiunile acestui castru, în faza de piatră, erau 124 X 118 m, având o suprafaţă totală de 14 632 m. Laturile lungi sunt orientate nord-vest – sud-est. Colţurile castrului sunt rotunjite, raza segmentului de cerc care formează colţul fiind de 13,50 m în colţul de sud şi de 13,75 m în colţul de est. Zidul de incintă, în cea mai mare parte scos, mai ales pe laturile de sud-vest şi nord-vest, este construit în tehnica  opus incertum, din piatră calcaroasă amestecată uneori cu bolovani de râu. Ambele feţe ale zidului au aspect regulat. Zidul propriu-zis are grosimea cuprinsă între 1,50-1,70 m. Temelia, din pietre prinse cu mortar, are grosimea între 1,70-2,10 m şi înălţimea – pe latura de nord-est unde se păstrează bine – 0,75 m. Pe laturile de nord-vest şi sud-vest, este de 0,70 m, respectiv  0,65 m, socotind de la nivelul solului neumblat până la partea de sus a valului de pământ în locul unde este străpuns de zid. Pe latura de nord-est şi la bastionul 2 al porţii de pe latura nord-vestică –acolo unde zidul este foarte bine conservat – temelia are înspre exterior un ieşind de circa 0,25 m. Pe latura de nord-est şi foarte probabil şi pe cea de sud-est, temelia zidului de piatră a fost aşezată în şanţul fazei de pământ. În spaţiile ei, şanţul a fost umplut şi, împreună cu valul, a fost prins în agger. În exterior, în faţa zidului, şanţul a fost de asemenea umplut, la nivelul temeliei construindu-se o  berma, lată de 1,50-2 m. Pe laturile nord-vest  şi sud-vest situaţia constatată a fost puţin diferită. Zidul de piatră străpunge valul în partea lui exterioară, temelia atingând solul neumblat. A fost necesar ca zidul să străpungă valul şi să aibă temelia pe solul neumblat întrucât soliditatea valului de pământ  şi nisip era insuficientă. Pe aceste două laturi berma o formează partea de val din faţa zidului până la şanţ, ea fiind nivelată. Lăţimea bermei, socotită  de  la  faţa exterioară a zidului de incintă până la şanţ, este de 2 m pe latura de nord-vest şi de 2,20 m pe latura de sud-vest. În faţa zidului de incintă de pe latura de nord-est există trei şanţuri de apărare, iar pe latura de sud-vest două. Referitor la apărarea castrului din exterior, G. Teglas observa că existau  şanţuri duble paralele, iar M.Macrea afirma că un singur  şanţ de apărare înconjura castrul. Cercetările din 1969-1970 au constatat că prima fossa de pe latura de nord-est, lată de 5 m şi adâncă de 1,75 m, era situată la 2,50 m distanţă de faţa exterioară a zidului de piatră – socotind distanţa până la buza dinspre interior a şanţului. A doua fossa se află la 9,50 m de zid, fiind lată de 5,50 m şi adâncă de 1,25 m. Cel de al treilea şanţ, aflat la 16,50 m de zid, are lăţimea de 1,65 m şi adâncimea de 0,80 m. În ceea ce priveşte destinaţia celui de al treilea şanţ, C.Daicoviciu considera că el constituia un prim obstacol, poate şi cu pari ascuţiţi în faţa şanţurilor mari. Şanţurile s-au umplut, în raport invers proporţional cu distanţa de la zid, cu dărâmături (piatră, mortar,  ţigle şi resturi ceramice provenind fie de la distrugerea zidului,  fie scurse de pe val). Primul şanţ de pe latura de sud-vest, lat de 3 m şi adânc de 1,25 m, este situat la 2,75 m de faţa exterioară a zidului de incintă. Cel de al doilea şanţ, având lăţimea de 2,80 m şi adâncimea de 1 m, este situat la 10 m de zid. Numai primul şanţ cuprinde dărâmături din zid, cel de al doilea fiind umplut cu nisip aluvionar. Pe latura de nord-vest a fost cercetat doar un singur şanţ în faţa zidului. Acesta este aşezat la distanţa de 3,50 m de faţa exterioară a incintei de piatră, având lăţimea de 3,50 m şi adâncimea de 1,60 m. Este umplut cu resturi din dărâmarea zidului şi material ceramic scurs de pe val. În timp ce pe latura de nord-est este clar că toate cele trei şanţuri aparţin fazei castrului de piatră, despre primul şanţ de pe latura de sud-vest şi cel de pe latura de nordvest, autorii săpăturii din 1969-1970 consideră  că ele ar fi fost şanţurile fazei de pământ, refolosite în faza de piatră. 
    Secţiunea în diagonală (II) a scos la iveală turnul din colţul de sud. Turnul propriu-zis, construit într-o bucată cu zidul de incintă –pereţii laterali sunt îngemănaţi cu zidul de incintă şi nu alipiţi lui – este bine conservat cu excepţia părţii din faţă (zidul de incintă) care a fost scoasă parţial. Interiorul turnului are o formă aproape dreptunghiulară, laturile sale măsurând, în interior, 2,10 X 1,50 m. Grosimea laturilor măsoară 0,80 m. Zidul turnului este înfipt în valul de pământ circa 0,60 m, socotind de la nivelul interior de locuire. Din acest turn au fost scoase la iveală ţigle, cărămizi şi fragmente ceramice. În colţul de est a fost cercetat, de asemenea, un turn. El este construit dintr-o bucată cu zidul de incintă. Latura sa din spate (de vest) şi cea de sud au fost scoase. Se păstrează numai latura de nord cu colţul dinspre latura de vest. Dimensiunile acestui turn, judecând după urmele de mortar ale laturilor, dau un dreptunghi care măsoară în interior 2,25 X 1,50 m. Grosimea laturilor este de 0,80 m. Din interiorul său – care a fost deranjat -, au apărut totuşi numeroase ţigle, cărămizi şi fragmente ceramice. Faptul că în ambele turnuri de colţ au fost găsite ţigle, constituie un indiciu în legătură cu felul în care erau acoperite. 
    Au fost cercetate  şi cele patru porţi ale castrului, locul lor fiind marcat pe suprafaţa terenului, de obicei, printr-o întrerupere a valului de pământ. Toate porţile sunt flancate de bastioane pătrate sau aproape pătrate. Pe laturile de nord-est şi sud-vest porţile sunt plasate aproape simetric, pe mijlocul laturilor. În schimb, pe laturile lungi, porţile sunt plasate asimetric. 
    Poarta de pe latura de sud-est are deschiderea de 4,50 m. Bastioanele sunt construite într-o bucată cu zidul de incintă, laturile lor din spate aflânduse la 4,30 m de la faţa exterioară a zidului de incintă. Sunt de formă  pătrată, cu dimensiunile, în exterior, de 4,30 X 4,30 m, având grosimea zidului cuprinsă între 0,75-0,90 m. În interior, dimensiunile lor diferă: 2,75 X 1,75 m la bastionul 1 şi 2,90 X 1,80 m la bastionul 2. Spaţiul porţii este barat parţial cu un zid clădit în continuarea zidului din faţa bastionului 2. Acest zid, măsurând 2 m în lungime şi gros de 1,10 m, nu are temelie, acest lucru determinându-i pe autorii cercetării să considere că el ar putea fi un adaos mai târziu, oricum ulterior fazei de piatră a porţii. 
    Poarta de pe latura de sud-vest, plasată în partea castrului în care zidul de incintă este înfipt în valul de pământ, este mai puţin conservată. La bastionul 1 a fost scos numai zidul laturii din spate, bastionul 2 fiind  distrus aproape în întregime. Zidul din faţă al bastioanelor acestei porţi depăşeşte linia zidului de incintă cu 0,30 m. Deschiderea porţii este de 4,10 m. Bastionul 1, de formă  pătrată, măsoară 4,50 X 4,50 m, zidul său din faţă atingând grosimea de 2,10 m. Grosimea celorlalte laturi este cuprinsă între 0,85-0,95 m. Dimensiunile în interior sunt de 2,70 X 1,50 m. Latura sa din spate se află la 4,20 m de faţa exterioară a zidului de incintă. Dimensiunile exterioare ale bastionului 2 sunt de 4,35X 4,35 m, în interior măsurând 2,50 X 1,50 m. Grosimea laturilor, judecând după restul de zid ce se păstrează pe latura din spate, este de 0,80 m. Poarta este blocată de un zid lung de 1,75 m şi gros de 1,80 m format din pietre prinse superficial cu mortar. 
    Poarta de pe latura de nord-vest  este, de asemenea, slab conservată. Zidul bastionului 1 este scos aproape în întregime, iar bastionului 2 îi lipsesc parţial laturile de vest  şi de nord. Zidul din faţă al bastioanelor depăşeşte, în exterior, linia zidului de incintă cu 0,35 m. Deschiderea porţii măsoară 4,10 m. Dimensiunile bastionului 2, la exterior, sunt de 4,50 X 4,50 m. Latura sa din spate se află la 4,20 m de la faţa exterioară a zidului de incintă. În interior bastionul măsoară 2,70 X 1,80 m, grosimea laturilor fiind de 0,80 m. Bastionul a fost aşezat pe valul de pământ, laturile sale fiind înfipte la adâncimea de 0,40-0,60 m în val. Spaţiul porţii este barat parţial de un zid lung de 1,50 m şi gros de 0,90 m, clădit în  continuarea zidului din faţa bastionului 2. Dimensiunile bastionului 1 sunt de 4,50 X 4,50 m. Latura din spate se află la 4,20 m de faţa exterioară a zidului de incintă. Grosimea laturilor bastionului diferă: în timp ce laturile de vest şi sudest sunt de 0,80 m, latura de nord are grosimea de 1 m. Dimensiunile interioare ale bastionului sunt de 2,70 X 1,65 m. În interior se afla un strat gros de cenuşă (0,15-0,20m) conţinând material arheologic. În cenuşa din bastion au fost descoperite două monede: un sestertius de la Faustina Senior şi două fragmente dintr-o monetă de argint, denar sau antoninian. În afara bastionului, chiar lângă colţul de sud, pe agger, la adâncimea de 0,30m de la suprafaţa solului  actual, a fost găsit un denar de la Severus Alexander. 
    Poarta de pe latura de nord-est este cea mai bine conservată dintre toate porţile castrului. Deschiderea porţii este de 4,30 m. Bastioanele, care depăşesc în exterior linia zidului de incintă cu 0,40 m, au dimensiuni  diferite. Bastionul 1, de formă  pătrată, măsoară în exterior 4,60 X 4,60 m. Grosimea zidului din faţă este de 2,10 m iar a celorlalte laturi 0,85 -0,90 m. Dimensiunile în interior sunt de 2,90 X 1,75 m. Bastionul 2 are forma dreptunghiulară, laturile de nord-est şi sud-vest măsurând în partea exterioară 5,15 m, în timp ce laturile scurte au lungimea de 4,68 m. Grosimea zidului din faţă al bastionului este 1,95-2 m, celelalte laturi măsurând 0,80-0,85 m. Dimensiunile în interior sunt de 3,30 X 1,70 m.  
    În colţul de sud al castrului a fost dezvelită o clădire (A). Ea este aşezată chiar în colţ, având o formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 13,80 X 10,50 m. Laturile lungi sunt paralele cu latura de sud-est, respectiv cea de nord-vest a castrului. Distanţa dintre latura lungă a clădirii şi latura de sud-est a castrului este de 10,10 m. Distanţa de la latura scurtă a clădirii la zidul de incintă din aceeaşi parte a castrului măsoară 11 m. Zidul clădirii, construit în tehnica opus incertum, este înfipt la 0,50 m în pământul cu urme de chirpic din partea de nord-vest a clădirii şi la 0,70 m în partea de sud-est. Grosimea lui este de 0,70 m. Clădirea a fost construită iniţial cu două încăperi, măsurând 6,70 X 8,70 m şi respectiv 5,32 X 8,70 m. Ulterior, fiecare din aceste încăperi a fost împărţită în două, de ziduri cu grosimea de 0,60 m, fără temelii, alipite la zidul iniţial al clădirii, astfel încât prima a dat încăperile „a” şi „c” măsurând 5,32 X 4,90 m şi respectiv 5,32 X 3,70 m, cea de a doua a dat încăperile „b” şi „d”, măsurând 6,70 X 5,70 m, respectiv 6,70 X 3 m. Din interiorul  şi din jurul clădirii provin numeroase fragmente ceramice,  ţigle  şi multe cărămizi, ceea ce împreună cu urmele de  cocciopesto indică faptul că încăperile aveau hypocaustum.
    La 7 m vest de această clădire şi la 12,80 m de la zidul de incintă de pe latura de sud-vest se află o a doua clădire („B”). Grosimea zidului  este de 0,80 m, cu excepţia zidului absidelor care măsoară 0,40-0,60 m. Lăţimea totală a clădirii este de 7 m. Clădirea este împărţită în patru încăperi, care au următoarele dimensiuni interioare: „a” 2,10 X 3,15 m, inclusiv absida mică; „b” 2,10 X 2,80 m; „c” 3,25 X 3,15 m, inclusiv absida mare; „d” 3,25 X 5,20 m. Din încăperi  şi din jurul clădirii au fost scoase la iveală numeroase fragmente de vase, mai ales de chiupuri, fragmente de tuburi de apeduct, ţigle şi cărămizi. M.Macrea considera că această clădire ar fi putut fi baia castrului însă C.Daicoviciu nu a fost de acord cu această ipoteză. 
    Între clădirea „A” şi poarta de sud-est, paralel cu zidul de incintă, la 12,50 m de faţa exterioară a acestuia şi la aceeaşi distanţă de clădirea „A” se află o altă clădire, denumită „C”. Este o construcţie de formă dreptunghiulară, măsurând la exterior 20 X 10,50 m, laturile lungi fiind orientate pe direcţia nord-vest – sud-est. Grosimea zidului este de 1,20 m. Zidul nu are temelie ci este aşezat direct deasupra stratului de locuire anterior. 
    Spre colţul de nord al incintei castrului, din unghiul pe care-l fac secţiunile I şi II a fost dezvelită clădirea „D”, de formă dreptunghiulară, care măsoară, în partea 
exterioară, 10, 30 X 7,80 m. Laturile lungi sunt orientate nord-est – sud-vest. Grosimea zidului clădirii este de 1,20 m. Zidul nu are temelie. Din interior şi din jurul clădirii au apărut fragmente de vase, piroane, scoabe de fier, ţigle şi olane. 
    Secţiunea II care traversează diagonal castrul a surprins o stratigrafie relativ simplă, corespunzătoare probabil celor două faze de construcţie. Sub humus-ul actual, gros de 0,20-0,30 m se află un strat de cultură cu grosimea cuprinsă între 0,30-0,50 m, răscolit în partea superioară, cu ceramică, ţigle etc. Sub acest strat apare altul, cu chirpic masiv în câteva puncte, cuprinzând cam acelaşi material arheologic. Stratul de chirpic situat direct pe solul neumblat, aparţine probabil primei faze a castrului, cea de pământ. Acest strat este străpuns de zidul clădirilor „A”  şi „B” iar clădirile „C”  şi „D” sunt aşezate deasupra lui. Stratul imediat superior, de care ara amintit, pare a aparţine fazei de piatră a castrului. Această stratigrafie, chiar provizorie, precizează raportul cronologic dintre clădirile „A” şi „B”, pe de o parte, „C” şi „D” pe de altă parte. Primele clădiri, cu zid îngrijit construit care pătrunde şi stratul cel mai de jos de locuire, ar putea fi încadrate, cu destulă certitudine, în secolul II, în timp ce sistemul superficial de construcţie al clădirilor „C” şi „D” le încadrează într-o epocă târzie. Exceptând clădirilor amintite au mai fost identificate slabe urme de zid în colţul de nord al castrului, aproape de capătul secţiunii II, precum şi în apropierea clădirii „B”. 
    Nu au fost identificate urmele unei  principia. M.Macrea  (RepArh)   menţionează  că „praetorium-\i\  a fost în bună parte distrus până în temelii”, ceea ce presupune că a cercetat această clădire, aflându-i orientarea, fapt care i-a permis să dea date şi despre orientarea castrului. De altfel acesta în lucrarea  „Viata în Dacia romană’ , p.227, enumera printre castrele care nu respectă prescripţiile de orientare pomenite de PseudoHyginus şi castrul de la Râşnov. De aici se poate presupune că dacă poarta de sud-vest orientată spre Pasul Bran, de unde venea duşmanul, nu este  porta praetoria,  atunci aceasta din urmă nu putea fi decât poarta de pe latura de nord-est. Materialul arheologic se compune, în cea mai mare parte, din ceramică şi anume câteva vase întregi sau întregibile şi numeroase fragmente de vase. Cea mai mare parte a vaselor descoperite în castru fac parte din categoria vaselor de uz comun lucrate la roată, dintr-o pastă bună însă şi puţin zgrumţuroasă cu degresant din mult nisip şi pietricele. Nu lipsesc însă vasele din pastă fină sau chiar de foarte bună calitate, acestea din urmă fiind deseori acoperite cu un firnis roşu, cenuşiu sau brun. Ceramica de la Râşnov cuprinde, ca forme principale, oale, chiupuri, străchini, căni, urcioare, amfore, capace, etc. S-au descoperit şi fragmente de creuzete, pahare, greutăţi de lut perforate, fusaiole, opt opaiţe şi o statuetă mutilată reprezentând-o pe Venus Pudica. Pe lângă vase au fost descoperite, mai ales în jurul şi în interiorul construcţiilor de piatră, numeroase ţigle, olane, cărămizi, tegulae mamatae  şi fragmente de tuburi de apeduct. Nu s-au găsit ştampile pe cărămizi sau pe ţigle. 
    Ceramica de lux, puţină la Râşnov, este reprezentată prin câteva fragmente ale unor vase frumos ornamentate cu rozete sau cu decor floral, precum şi ale unor piese de import, terra sigillata.Alături de ceramica provincială romană, lucrată la roată, apare peste tot în castru ceramica dacilor, cu pasta, formele şi elementele de decor tipice. 
    Foarte numeroase sunt  şi obiectele din fier, îndeosebi piesele folosite la construcţii: cuie, piroane, scoabe, belciuge, cârlige, unelte (topor, ciocan), lame de cuţite întregi sau fragmentare. 
    Obiectele de bronz, mai rare  şi mai puţin variate decât cele din fier, sunt reprezentate de aplici de diferite tipuri, o piesă de broască de la uşă, o linguriţă ş.a. 
Piesele de os, puţine la număr, sunt ilustrate prin câteva mânere de cuţit din corn de căprior, o mandibulă de animal ornamentată pe ambele feţe cu puncte ce par să formeze litere, o plăcuţă rotundă folosită probabil la jocurile de noroc, o aplică de os ş.a. 
    Se cunosc din castru 13 monede: dintre acestea 7 cărora nu li se cunoaşte exact locul descoperirii, au fost găsite înainte de săpăturile din 1969-1970. Monedele descoperite în castru sunt de la Galba, Domitian (as emis în 86), Nerva (emis în 96), Traian (două monede), Hadrian (emis în anii 117-118), Antoninus Pius, Faustina Senior (două monede), Septimius Severus, Severus Alexander (două monede). După cum se poate observa, în acest castru s-a descoperit o serie continuă, sau aproape continuă, începând din secolul I ţinând până aproape de mijlocul secolului III. 

Prezentam cateva desene de detaliu postate pe site-ul hobbyforum.ro; desenele vor fi utile in realizarea dioramei "castrul roman Cumidava":



Bibliografie: