Pielea si scheletul


Pielea si scheletul


  • Pielea.

  • Cel mai mare organ , are 2 m2 şi 3 kg.

  • Are o grosime de 0,5 şi 5 mm.

  • Este foarte groasă pe tălpi

  • Rol: Apără interiorul organismului de lovituri, tăieri, ploaie, vânt, radiaţi, lumină solară, bacteri. În epidermă sub influenţa razelor solare apare vitamina D.

  • La microscop se poate observa cǎ pielea este formatǎ din douǎ straturi. Stratul extern cornos al epidermei este format din 20 – 30 de randuri de celule moarte. Aceste celule sunt asezate una peste alta, asemeni unor tigle, de aceea pielea se intinde cu usurintǎ in timpul miscǎrii. In fiecare zi, mii de celule se desprind de pe piele, dar aceasta nu se uzeazǎ, fiindcǎ celulele moarte sunt inlocuite in permanentǎ cu altele noi.

  • Reinoirea pielii. 

    Sub epidermǎ, in stratul germinativ, celulele se aflǎ intr-o continuǎ diviziune. Celulele nou formate sunt apoi incǎrcate cu o proteinǎ rezistentǎ, cheratinǎ, care determinǎ cheratinizarea celulelor. Pe mǎsurǎ ce iau nastere celule noi pe dedesubt, cele cheratinizate vor fi impinse spre exterior. O celulǎ ajunge in stratul extern in trei – patru sǎptǎmani, aceasta fiind durata ei de viatǎ. Celulele moarte se desprind de piele sub forma unor solzisori abia vizibili. Un om in timpul vietii pierde sub aceastǎ formǎ aproximativ 18 kg piele.

  • Sub epidermǎ se gǎsesc celulele pigmentare, melanocitele. Acestea produc pigmentii numiti melaninǎ, pentru a ne proteja de efectele dǎunǎtoare ale radiatiilor ultraviolete. Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai inchisǎ la culoare; acesta este motivul pentru care pielea se bronzeazǎ, dacǎ este expusǎ la soare. Mai tarziu, melanina migreazǎ spre suprafata pielii si se desprinde impreunǎ cu celulele moarte – pielea bronzatǎ devine palidǎ cu timpul. La cei cu pielea mai inchisǎ, melanina este produsǎ in cantitǎti mai mari.

  • Rolul pielii. Apǎrǎ interiorul organismului de loviri, tǎieri, ploaie si vant, radiatii, luminǎ solarǎ puternicǎ si bacterii.Dacǎ tǎiem sau julim epiderma, pielea se vindecǎ fǎrǎ cicatrice.Terminatiile nervoase ale pielii sunt excitate sub efectul presiunii usoare, a presiunii puternice, sau a durerii. In varful degetelor existǎ deosebit de multe terminatiuni de acest gen.In epidermǎ, sub influenta razelor solare se formeazǎ vitamina D.Transpiratia joacǎ un rol important in eliminarea excesului de sare precum si a altor substante.

  • Sub epidermǎ se intinde derma, mai groasǎ decat precedenta. . Portiunea superioarǎ a acesteia este intesatǎ de o retea de colagen si elastinǎ, care sunt niste proteine deosebite. Acestea asigurǎ elasticitatea si flexibilitatea pielii. In dermǎ se gǎsesc numeroase vase sangvine. Atunci cand ne este cald, capilarele se dilatǎ, si se umplu de sange. Dacǎ suprafata pielii este strǎbǎtutǎ de mai mult sange, organismul pierde o cantitate mai mare de cǎldurǎ, adicǎ se rǎceste. Din acest motiv ne inrosim in cǎldurǎ mare. Dacǎ ne este frig, capilarele sangvine din dermǎ se ingusteazǎ, pentru a pierde mai putinǎ cǎldurǎ, iar pielea devine palidǎ.Sangele care curge prin aceste vase sangvine extrem de subtiri transportǎ substantele nutritive sub cele douǎ straturi ale pielii, iar de acolo va transporta produsii de catabolism. Dacǎ pielea este traumatizatǎ, in locul rǎnii sangele se coaguleazǎ si inchide plaga. Cicatricea formatǎ protejeazǎ impotriva agentilor patogeni si a pierderii exagerate de sange.In dermǎ se gǎsesc si diferite terminatiuni nervoase: acestea vor transmite la creier excitatiile ce provoacǎ simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase (receptorii) care se ramificǎ in epidermǎ. In portiunea superioarǎ a dermei se gǎsesc receptorii tactili, sau asa numitii corpusculi Meissner, care percep presiunile usoare. Ceva mai adanc sunt situati

  • corpusculii Ruffini care percep cǎldura, respectiv

  • corpusculii Krause, responsabili de perceperea frigului.

  • Spre marginea inferioarǎ a dermei se gǎsesc corpusculii Vater – Puccini, care au rol de a percepe presiunile puternice.

  • Dacǎ aceste terminatiuni nervoase trimit o informatie cǎtre creier, sub efectul unor excitatii dureroase, presiune, sau cǎldurǎ, acesta va actiona muschii corespunzǎtori, de exemplu pentru a retrage mana de pe o canǎ fierbinte.In adancul dermei se aflǎ glandele sudoripare, formate dintr-o aglomerare de tubulente intortocheate; au un rol indispensabil in reglarea temperaturii corporale. Aceste glande produc acel lichid apos, putin sǎrat – transpiratia, care se infiltreazǎ prin pori la suprafata pielii, dacǎ ne este foarte cald. Transpiratia, in timp ce se evaporǎ, ne rǎceste corpul. Glandele sudoripare pe perioada unei zile produc 250 – 500 de ml de transpiratie. In zilele foarte cǎlduroase insǎ, putem evapora chiar si 2 l de sudoare.Un om are in total in jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea totalǎ atingand 100 de grame. Existǎ deosebit de multe glande sudoripare pe fatǎ, la subrat, in palmǎ si in talpǎ. In palmǎ de exemplu, gǎsim 350 de glande sudoripare pe centrimetru pǎtrat, in timp ce in dosul palmei doar 200.Transpiratia ne ajutǎ si la apucarea unor obiecte. Sudoarea acoperǎ in strat subtire brazdele degetelor noastre, usurand prinderea unor obiecte cu suprafata netedǎ.

  • Se estimeaza ca pe pielea noastra, traiesc cel putin 250 de specii de bacterii "Bacteria este un microorganism unicelular, care se presupune ca ar fi fost primul "locuitor" al Pamantului. Exista, bineinteles, bacterii provocatoare de boli, dar multe dintre specii nu reprezinta nici un pericol pentru organismul uman, cum sunt cele din tractul digestiv, de exemplu, care ajuta digestia. "Fara bacteriile bune, organismul uman nu ar putea supravietui. Microbii nostri sunt, de fapt, o parte a corpului nostru. Unii dintre acestia protejeaza pielea astfel ca oamenii nu trebuie sa exagereze cu spalatul pentru ca in acest fel indeparteaza aparatorii naturali ai organismului".


Scheletul.

  • Scheletul este elementul de sustinere a organismului uman si reprezinta aproximativ o cincime din greutatea organismului. Solide si usoare, cele 206 oase care îl compun au o forma adaptata la rolul fiecaruia si la mediul înconjurator. Coastele sunt suple si usoare si în timp de protejeaza organele vitale, permit ridicarea si expansiunea toracelui în timpul respiratiei. Oasele noastre sunt tot atâtea puncte de fixare pentru muschi, care le utilizeaza pentru a misca diferitele parti ale corpului.

  • Craniul este incontestabil unul dintre grupurile de oase cele mai importante ale scheletului: format din oase plate cu grosime de aproximativ un centimetru, adaposteste creierul. La nastere, acest ansamblu este compus din oase separate, care sunt legate decât prin fontanele, membrane suple si cartilaginoase. Progresiv, pâna la aproximativ 2 ani, aceste membrane se osifica pentru a forma viitorul craniu al adultului.

  • Cele 22 de oase ale craniului se împart în doua grupe:

  • oasele craniene.

  • oasele faciale.

  • Cutia craniana este formata din opt oase: patru sunt simetrice – oasele parietale si oasele temporale; celelalte patru sunt asimetrice – osul sfenoidal (la nivelul pometilor) si osul etmoid (situat între cavitatea nazala si orbita).

  • Oasele faciale contin paisprezece oase: mandibula si vomerul (partea superioara a peretelui nazal), oasele si apofizele zigomatice, nazale, „stresinile” lacrimare si oasele boltei palatine, care sunt perechi. Partea inferioara a fetei este formata din mandibula în forma de U, care este singura parte mobila a craniului. Toate oasele craniului sunt legate între ele prin suturi, compuse dintr-un tesut fibros, care le asigura coeziunea.

  • Î ntreaga greutate a scheletului – aproximativ 16kg pentru om cântarind 80kg – este sustinuta de coloana vertebrala dorsala a corpului uman.

  • Compusa din 26 de oase, în lungime de 70cm, aceasta se împarte în cinci parti: sapte vertebre cervicale care formeaza gâtul, douasprezece vertebre dorsale(partea de sus a spatelui) pe care se articuleaza coastele, cinci vertebre lombare(partea inferioara a spatelui) care sustin întreaga masa viscerala. Urmatoarele cinci vertebre sunt sudate între ele si formeaza sacrul, care se articuleaza cu oasele iliace pentru a constitui bazinul. Ultimele vertebre, atrofiate, se unesc într-un os unic, denumit coccis.

  • Între fiecare vertebra se afla câte un disc cartilaginos care amortizeaza socurile, în special cele produse de locomotie. Vertebrele sunt legate unele de altele prin ligamente care le mentin aliniate. În afara rolului sau în sustinerea si flexibilitatea scheletului, coloana vertebrala protejeaza maduva spinarii, care se gaseste în interiorul unui canal situat în centrul sau.

  • Cutia toracica este compusa din 12 perechi de coaste fixate de vertebrele toracice, denumite vertebre dorsale. Cele sapte perechi de coaste superioare sunt adevarate coaste, iar perechile a 8,9 si a 10 sunt denumite false coaste.


  • Toate ajung, în fata, la stern. Ultimele doua perechi sunt denumite flotante pentru ca nu se articuleaza de stern.

  • Oasele membrelor superioare ale scheletului permit omului sa beneficieze de un vast câmp de miscare. Fiecare membru superior contine 30 de oase care se repartizeaza între brat, antebrat si mâna. Humerusul este unicul os al bratului; radiusul si cubitusul formeaza antebratul. Mâna este compusa din oasele carpului, din metacarp si din falange.

  • Oasele membrelor inferioare sustin corpul. Din aceasta cauza sunt mai solide decât cele ale membrelor superioare. Repartitia oaselor este asemanatoare cu cea a membrelor superioare. Femurul este unicul os al coapsei.; tibia si peroneul constituie gamba. La articulatia dintre coapsa si gamba exista un os suplimentar, rotula.

  • Piciorul este compus din oasele tarsului, din metatars si din falange, ceea ce reprezinta un total de 26 de oase care sustin întreaga greutate a corpului. În pozitie ortostatica, masa corpului se repartizeaza în picioare. Forma lor în arc de bolta permite o buna repartizare a greutatii corporale. Jumatate din greutate se sprijina pe partea anterioara, constituita de oasele metatarsului si de falange, iar cealalta jumatate pe oasele gleznelor sau ale tarsului. Scheletul omului si cel al vertebrelor în general raspunde astfel perfect diferitor functii de protectie, de locomotie si de manevrare.

  • Creşterea oaselor

  • Cresterea corpului uman se bazeaza în special pe cresterea scheletului. Ea începe de la nastere si se opreste spre vârsta de 20 ani. În uterul matern prinde forma scheletului copilului. Din a 4 pâna a 6 saptamâna de la conceptie, încep sa apara membrele. Acesti muguri de tesut moale se întaresc progresiv si devin cartilaj. Apoi apare tesutul osos, care initial este suplu si rezistent. Acesta se va modifica putin câte putin în cursul sarcinii, ajungând la structura osoasa cunoscuta.

  • Alte parti ale scheletului se formeaza între a 6 si a 8 saptamâna.

  • În aceasta Perioada, craniul si maxilarul încep sa se osifice. Între a 8 si a 12 saptamâna, scheletul capata forma, iar cartilajul începe sa faca loc osului.

  • Din a 12 pâna a 20 saptamâna, osificarea este aproape completa. Dupa nasterea copilului, cresterea si maturizarea scheletului continua timp de 20 de ani.

  • Cresterea osoasa este reglata de un ansamblu de hormoni. În copilarie, hormonul cresterii comanda dezvoltarea cartilajului. Apoi, la pubertate, secretia de hormoni sexuali masculini si feminini accelereaza dezvoltarea oaselor – o caracteristica a adolescentei. Anumite parti ale scheletului sufera transformari feminine sau masculine.

  • Aceasta perioada este urmata de osificarea completa a cartilajelor, care se realizeaza la doua niveluri ale oaselor, în partea lor mijlocie, denumita diafiza, si la extremitati, epifizele.

  • Într-o zona intermediara, metafiza, celulele unei lame active de cartilaj se divid în mod repetat pentru a produce cartilaj nou. În cursul procesului de osificare, o mare parte a acestui cartilaj va fi înlocuita de os. Dar canalul central al osului va contine întotdeauna cartilaj pentru a-i permite sa se alungeasca.

  • Prin acest proces, osul continua sa creasca în timpul adolescentei.

  • Osul uman are particularitatea de a fi usor, moale si flexibil, având în zona centrala o parte goala. Suprafata sa externa este acoperita de o foita denumita periost. În compozitia oaselor intra doua tipuri de tesut osos.

  • Primul, osul compact, este un tesut dens care contine o maduva galbena, bogata în lipide. El formeaza corpul oaselor alungite. Cel de-al doilea, cu aspect poros, evoca structura unui burete, de unde si denumirea sa de os spongios. Interstitiile, bogate în vase sanguine, contin o maduva rosie care produce celulele sanguine(globulele rosii, globulele albe si trombocitele).

  • Examinate la microscop, celulele osoase, denumite osteocite, se prezinta sub forma de manunchiuri de bastonase dispuse în lame suprapuse. Fiecare bastonas, de talie minuscula, poarta numele de sistem Havers. În orificiul central al fiecarui bastonas, alte canale grupeaza nervii sensibili la durere, ca si mici vase sanguine, care aduc substante nutritive la nivelul osteocitelor.

  • Compozitia chimica a osului este uimitoare. Asa dur cum este, osul contine o treime de apa si o treime colagen, o proteina care îi confera flexibilitate. Osul mai contine si cristale de carbonat si de fosfat de calciu, care îi dau rigiditate.

  • Oasele participa deplin la functia nutritiva a corpului uman. Ele contin numeroase saruri minerale care pot fi puse la dispozitia organismului în caz de carenta. Sângele care circula prin minusculele vase din interiorul osului transporta aceste saruri minerale spre organele care au nevoie de ele.

  • Dar, în ciuda aparentei lor soliditati, oasele sunt vulnerabile. Ele pot fi afectate de aceleasi boli ca si celelalte tesuturi, iar din cauza structurii lor complexe complicatiile apar mai frecvent.

Subpagini (1): Boli ale oaselor