MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA DE PRIMĂVARĂ
Statistica incendiilor produse în ultimii ani arată că în această perioadă cauzele de incendiu cele mai frecvente sunt: focul deschis, nerespectarea regulilor de fumat şi arderile vegetaţiei uscate de pe terenurile agricole, de pe marginea căilor de comunicaţie, respectiv de pe diverse canale de irigaţie.
Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile şi în multe situaţii clădirile, instalaţiile amintite au fost afectate producându-se pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi întreruperea funcţionării instalaţiilor electrice, de telefonie sau întreruperea alimentarii cu gaze.
Atenţie la arderile necontrolate !
Utilizarea focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale este prevăzută în Normele generale de apărare împotriva incendiilor şi în Ordinul comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.576/605/2008, publicat în Monitorul Oficial nr.661 din 22.09.2008.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de ardere a miriştilor, stufului, vegetaţiei ierboase, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, au obligativitatea respectării prevederilor reglementărilor în domeniu, conform actelor normative mai sus menţionate, astfel:
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii;
- distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează cu respectarea prevederilor din O.G. nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265 / 2006 privind protecţia mediului care se referă la obligativitatea obţinerii acceptului Agenţiei de Protecţia Mediului;
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc pe timp de zi, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate;
- emiterea permisului de lucru cu foc se eliberează prin grija primarului prin şeful serviciului voluntar pentru situatii de urgenta
- interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate.
ATENŢIE!
Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007: „arderea resturilor vegetale,
gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la
2.500 lei”, iar conform prevederilor O.G. nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea
nr. 265 / 2006 privind protecţia mediului: „Miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia
ierboasă nu pot fi arse fără acceptul autorităţii de mediu. Vinovaţii vor fi sancţionaţi cu
amenzi de la 3.000 la 6.000 lei, persoanele fizice, iar persoanele juridice, cu amenzi de la
25.000 la 50.000 lei."
10 măsuri simple pentru un Crăciun fericit
1. Până pe 24 decembrie depozitați bradul afară, într-un recipient cu apă pentru a-și păstra prospețimea un timp îndelungat.
2. Montați bradul într-un suport stabil și sigur. Asigurați alături un vas cu apă.
3. Montați lumânările în suporturi incombustibile.
4. Nu lăsați niciodată copiii să se joace în apropierea lumânărilor aprinse.
5. Folosiți doar instalații și decorațiuni electrice fără defecțiuni ori improvizații.
6. Nu amplasați lumânări aprinse în apropierea bradului, decorațiunilor ori materialelor combustibile.
7. Distanța de protecție dintre brad și materiale combustibile sau aparate electrice este de cel puțin 30 cm.
8. Achiziționați artificii doar din magazine autorizate. Nu lăsați copiii să se joace cu artificii.
9.Verificați integritatea și curățenia coșurilor de fum.
10. Inainte de culcare, stingeți soba, lumânările și deconectați aparatele electrice de încălzit ori decorațiunile electrice.
28 februarie - Ziua Protectiei Civile din Romania
„Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”
- Campanie naţională de informare şi educaţie preventivă lansată de I.G.S.U şi E.ON România
C A M P A N I E
Flăcările Omoară Copii este o campanie de educare publică a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul E-On România. La finele ei, speranța cea mai mare este că numărul de incendii la locuințe și a victimelor din rândul copiilor vor fi reduse.
Cele mai importante aspecte de reținut sunt cunoașterea cauzelor de incendiu și a modurilor lor de prevenire, importanța educației anti-incendiu în familie și necesitatea supravegherii copiilor. www.f-o-c.ro
Recomandări pentru caniculă
CAMPANIA NATIONALA - „Vreau să fiu voluntar!”
Vrei sa te implici in viata comunitatii? Doresti sa dobandesti competente noi? Iti place sa lucrezi in echipa? Vino alaturi de noi ! Fii voluntar in situatii de urgenta !
Campania nationala de informare a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta
VREAU SA FIU VOLUNTAR (Proiectul 1)
Obiective principale:
Cunoaşterea şi respectarea de către autorităţile publice locale a reglementărilor privind voluntariatul în situaţii de urgenţă;
Creşterea interesului autorităţii publice locale pentru constituirea, dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;
Creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Publicul ţintă:
Administraţia publică locală;
Cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani. Se pot planifica şi executa acţiuni de informare adaptate vârstei şi cu cercurile de elevi "Prietenii pompierilor", respectiv "Cu viaţa mea apăr viaţa"
P L I A N T 1 Vreau sa fiu voluntar !
P L I A N T 2 Vreau sa fiu voluntar !
Proiectul 1 al Campaniei naţionale de prevenire "O casă sigură – o viaţă în plus", elaborat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a fost demarat la începutul anului 2009 şi a avut ca obiective principale:
§ scăderea numărului de incendii la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti;
§ reducerea numărului de victime în urma incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti;
§ conştientizarea de către populaţie a cauzelor şi împrejurărilor favorizante de incendii în locuinţe;
§ crearea spiritului preventiv prin executarea de către cetăţeni a controlului în propria gospodărie;
§ cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unui incendiu;
§ cunoaşterea modului de apelare la dispeceratul 112 în cazul producerii unei situaţii de urgenţă în locuinţă.
Urmare a desfăşurării acestei campanii naţionale de prevenire numărul incendiilor la locuinţe/gospodării şi anexe cetăţeneşti a scăzut, la sfârşitul anului 2009 statistica incendiilor înregistrînd 5.986 de incendii faţă de 9.628 la sfârşitul anului 2008.
Datorită rezultatelor obţinute prin derularea campaniei naţionale de prevenire s-a decis continuarea acesteia, iar la sfârşitul anului 2010 s-a înregistrat o scădere a numărului de incendii la locuinţe/gospodării şi anexe cetăţeneşti de 21% faţă de sfârşitul anului 2008 (respectiv de la 9.628 la sfârşitul anului 2008 la 7.637 la sfârşitul anului 2010).
Proiectul 1 al Campaniei naţionale de prevenire "O casă sigură – o viaţă în plus" continuă şi în acest an. În derularea acestei campanii au fost cooptate şi componentele preventive din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă pentru atingerea obiectivelor propuse
VREAU SĂ FIU VOLUNTAR !
Vrei sa te implici in viata comunitatii? Doresti sa dobandesti competente noi? Iti place sa lucrezi in echipa? Vino alaturi de noi ! Fii voluntar in situatii de urgenta !
Campania nationala de informare a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta