Nicu Buculeasa

     ''Teatrul romanesc este viu inca !''

 

 


  

                     

 Vizionare si Download Teatru Romanesc -click-

 

 

 

 

 

 

 

 

Nichita Stanescu (1933-1983)

 

Poeti severineni :

Nicu Buculeasa - Poezii suferinde de aer strain

           

Nicu Buculeasa - Nascut in  prima zi din februarie 1981 in orasul de la Dunare, Drobeta Turnu Severin, 

Judetul Mehedinti, Romania.

 

Dan Salapa -Celalalt capat al cuvintelor

    Dan Salapa - Nascut pe 21 ianuarie 1957 actor, regizor de teatru si film, jurnalist, redactor de radio si televiziune, colaborator al unor prestigioase institutii culturale nationale, presedinte si vicepresedinte al unor asociatii neguvernamentale cu caracter cultural sau de interes comunitar, autor a sase carti, detinator al unor premii importante ca umorist, al altor premii ca actor si interpret sau regizor ori realizator de film documentar, corespondent al unor studiouri de radio, initiator al unor proiecte culturale, sustinute de institutii de nivel judetean, animator consecvent si prolific al vietii cultural-artistice severinene.

   

Legaturi:

 

 

Teatrul Romanesc Pygmalion VIENA

  

  

  

  

  

Unde este asezat orasul Drobeta Turnu Severin ?:

              

Drobeta-Turnu Severin este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Mehedinţi, Oltenia, port la Dunăre. Are o populaţie de 104.557 locuitori. Este aşezat în partea vestică a Olteniei. Coordonatele sale sunt: 22 grade 33' longitudine estica şi 44 grade 38' latitudine nordică. Oraşul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieşirea fluviului din defileu, în depresiunea subcarpatica a Topolniţei, pe drumul european 70, la 220 km sud-est de Timişoara, 113 km vest de Craiova şi 353 km vest de Bucureşti.

 

 

Drobeta-Turnu Severin este cel mai frumos oraş de la Dunărea ţării noastre, graţie aşezării lui pe cea mai elansată terasă dunăreană, un amfiteatru arhitectonic armonios, aproape muzical, plăcut echilibrului. Privit pe harta terestră, locul este marcat din totdeauna prin aşa-numita cotitură a Dunării, un curriculum străbătător încă de la intrarea sa în defileul montan.

Vadurile Dunării, care scaldă sudul întregului judeţ Mehedinţi, tocmai în acest spaţiu s-au "dedat" la o aventură extraordinară cu stâncile, cu malurile. Intrând în defileu, Dunărea parcă urcă asaltând muntele, apoi se adânceşte şi se arcuieşte până la Porţile de Fier, continuându-şi intrândul, nerăzgândindu-se, până ridică pe trepte înalte terasa din dreptul Drobetei Severine. Apoi, respiră rectiliniu, aşa cum o primeşte câmpia, fără capricii, legănând un debit de 5.850 m3/secundă, însă mai jos, cu o ultimă zvâcnire, bucla se întoarce privind mirabil spre malul celălalt.

Turnul Severin, la data înfiinţării sale din 23 aprilie 1833 botezat Noul Oraş Severinul, a fost un dar al momentului istoric numit Pacea de la Adrianopol din 1929, prin care s-au liberalizat navigaţia pe Dunăre şi relaţiile comerciale. De-acum Severinul va deveni port şi poartă de legătură între Europa Centrală şi Dunărea de jos între Occident şi Orient. O încercare de a clădi aici un oraş o avuseseră şi austriecii, dar cum administraţia lor asupra Olteniei a durat puţin (1718-1739) proiectul a căzut. Turcii au revenit, iar un moment prielnic nu s-a mai ivit decât abia după un secol.

Mehedinţiul nu avea oraş la Dunăre, fostele cetăţi Drobeta şi Cetatea Severinului dispăruseră cu secole în urmă, oamenii se retrăseseră mai la adăpost din calea prădătorilor turci, astfel că dorinţa locuitorilor din Cerneţi (capitala de atunci a judeţului) era acum una de revendicare, să se construiască un oraş alături de fostele cetăţi, care avuseseră cândva o istorie teribilă. Locul era marcat prin vestigiile Castrului roman Drobeta, Podului lui Traian şi Turnului lui Sever, care se văd şi astăzi - semne emblematice pe harta istoriei.

DROBETA (Drubeta în limba geţilor, drub = despicătură, după cum arăta Dunărea în faţa Insulei Ôimian) a fost o re-descoperire a legiunilor romane în deambulările imperiului după noi spaţii, ca pentru o "globalizare" a lumii de atunci, prin strategii întrucâtva reeditate şi astăzi, cei ce nu dialogau urmând să fie cuceriţi pe calea războiului. Dacii au fost cuceriţi după trei războaie, ultimele două câştigate cu greu de împăratul Traian în anii 101-106. Şi a urmat romanizarea, un program care echivala cu un proces de civilizare occidentală. Sămânţa latină a rodit precumpănitor, rezultând o etnogeneză daco-romană ce a rezistat nu în veacuri, cât peste veacuri, încât urmaşii de mai târziu şi-au revendicat chiar numele amintitor de Roma, de romani, iubindu-şi cuceritorul, trăindu-şi… Traianul.

Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105), un castru roman de apărare, iniţial pentru a adăposti 500 de soldaţi care asigurau paza podului. Se văd şi azi fundaţiile (refăcute de Constantin cel Mare) pe o suprafaţă de 2 hectare, cu cele patru porţi laterale, cu locuinţe, cazărmi, depozite de arme, străzi şi în centrul castrului - clădirea pretorului (comandantului) unde a poposit însuşi împăratul Traian în iarna anului 105. La vest de castru, pe malul Dunării se văd ruinele băilor (therme) romane, în ziduri s-au găsit cărămizi cu ştampila legiunii a V-a Macedonica, semn de datare a construirii băilor o dată cu lucrările castrului şi podului.

PODUL LUI TRAIAN, construit în numai trei ani (103-105) după planurile aceluiaşi celebru arhitect, Apolodor din Damasc, a fost cea mai îndrăzneaţă lucrare inginerească a antichităţii romane. Operă în premieră de mare complexitate tehnologică (nici astăzi nu i se cunosc în întregime formulele tehnice), acest pod a fost ridicat pe 20 de pile (piloni) din blocuri de piatră, era lung de 1.135 m, lat de 14,55 m şi înalt de 18,60 m, la capete câte un portal monument, din care relicve pe verticală se văd şi azi pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcţiei s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare din pădurile getice. Suprastructura podului a fost dărâmată din ordinul împăratului Adrian pentru a împiedica trecerea Dunării de către barbarii nesupuşi. Acest colos făcut pentru durată în timp, ca liant între civilizaţii, în alte condiţii istorice devenise incomod, o temere pentru oameni, căci nu timpul se teme de eternitate.

Drobeta, dintr-un punct strategic iniţial, devenise un oraş civilizat şi de răscruce a drumurilor pe uscat şi pe apă, care duceau în ţară şi peste Dunăre. Devenise primul centru urban din Oltenia romană şi al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa şi Apullum. În timpul lui Hadrian (117-138), oraşul a fost declarat municipium (121), când populaţia atinsese 14.000 de locuitori, iar în timpul lui Septimiu Sever (193-211) a fost ridicat la rangul de colonia (193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetăţenii Romei. O colonia era un oraş prosper, cu temple, basilici, un teatru, un forum, un port, bresle de meşteşugari. Drobeta pe la mijlocul sec. III se întinsese pe o suprafaţă de 60 de hectare şi avea o populaţie de aproape 40.000 de locuitori. Împăraţii romani chiar şi în timpul scindării imperiului au continuat să refacă şi să întreţină cetăţile de la Dunăre, devastate câteva secole la rând de popoarele migrante. Ultimul împărat care mai adusese acvilele romane la Dunăre a fost Justinian (527-565), a adăugat şi el un turn Drobetei, cu el încheindu-se istoria antică a cetăţii, rămasă apoi pradă devastatorilor.

Zona fostei cetăţi va mai purta interes peste alte veacuri, o dată cu formarea regatului ungar şi a voievodatelor valahe, care se vor lupta îndeosebi cu Imperiul Otoman ce apăruse pe harta politică a Dunării şi a Balcanilor. În acest context, cetăţile de pe malurile fluviului din zona Porţilor de Fier şi până la Calafat au început să fie refăcute. Andrei al II-lea al Ungariei în apărarea regatului său a organizat Banatul de Severin, primul ban de Severin, Luca, fiind menţionat în 1233. Aşadar, anul 1233 poate fi luat ca dată de naştere a unei noi cetăţi peste ruinele Drobetei, locul regăsindu-se de acum sub numele de Severin (Severinopolis), iar de aici Banatul de Severin, Terra Zeurino, Ţara Severinului.Numele de Severin poate că a fost preluat în amintirea împăratului Septimiu Sever, care ridicase Drobeta la rangul de colonia. În 1247 regatul ungar i-a adus în ţară pe Cavalerii Ioaniţi, dându-le reşedinţa aici la Dunăre, unde vor construi CETATEA MEDIEVAL{ A SEVERINULUI (Castrul Zeurini menţionat în Diploma Ioaniţilor din 1247), puternică fortăreaţă, în incinta căreia a fost construită şi o biserică gotică, probabil sediul episcopiei catolice de la Severin, care a durat până în 1502. Cavalerii se vor retrage în 1259, cetatea rămânând în bătaia tunurilor tuturor: a turcilor, bulgarilor şi tătarilor care voiau să treacă Dunărea spre unguri, a ungurilor care antrenau şi pe valahi, aceştia în apărare şi de unii şi de alţii.

Cetatea Severinului era cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, cine o cucerea acela îşi asigura un cap de pod împotriva celorlalţi şi posibilitatea înaintării spre noi cuceriri. La sfârşitul sec. XIII regele Ôtefan al Ungariei a purtat cinci războaie cu ţaratul bulgar pentru apărarea Cetăţii Severinului. Ducii şi voievozii români şi-au disputat şi ei întâietatea asupra redutabilei cetăţi, cucerind-o sau revendicând-o în răstimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar Basarab I îl va umili pe Carol Robert la Posada (1330), de acum Ţara Severinului alipindu-se Munteniei. Mircea cel Bătrân a înfiinţat Bănia Severinului, iar în 1406 încheia un târg de alianţă cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. După moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupată de turci, asigurând şi protecţia mânăstirilor Vodiţa şi Tismana. Regina Elisabeta a încredinţat apoi Banatul de Severin lui Iancu de Hunedoara, care a întărit toate cetăţile de la Dunăre. După căderea Constantinopolului (1453) atacurile asupra cetăţilor dunărene s-au înteţit, Bănia se va muta la Strehaia, ulterior la Craiova, populaţia Severinului va migra către Cerneţi, sat la 6 km spre nord, ce va deveni capitala districtului Mehedinţi. În 1524, după un atac devastator al turcilor lui Soliman Magnificul, din Cetatea Severinului a mai rămas vertical doar un turn, de unde mehedinţenii vor numi locul Turnul lui Sever. Timp de aproape 300 de ani trupul cetăţii fusese rezidit de tot atâtea ori câte bătălii s-au dat aici pentru apărarea inimii Ţării Româneşti, pentru nepătrunderea ungurilor spre sud şi pentru nepătrunderea turcilor spre centrul Europei. Fosta Drobeta renăscuse (s-au descoperit mai târziu chiar şi monumente drobetane încastrate în zidurile noii cetăţi), semn în habitatul noii aşezări în această perioadă de trei secole fiind funcţionarea a două biserici creştine, catolică şi ortodoxă, semn de "dialog" în lumile Schismei ce împărţise Europa în două.

Cu această istorie la temelie şi cu ferestrele unui prezent prosper, noul oraş Tr. Severin intra în epoca modernă cu faţa spre Dunăre. Peste câţiva ani acest loc cu efigii istorice devenea pentru a doua oară via regia. Pe aici intrase Traian pentru a aduce Europa peste Dunăre, pe aici intra acum (8 mai 1866) prinţul Carol pentru a îndrepta România spre Europa. Traian a semnat actul de naştere al poporului român, Carol a semnat actul de naştere al României moderne. La Tr. Severin, Carol I va mai reveni cu plăcerea amintirii şi cu folosul de obşte, sprijinind iniţiativele severinenilor pentru dezvoltarea primului nou oraş european al României de atunci. Era gândit şi croit europeneşte încă de ctitorii săi: generalul P. Kiseleff, domnitorul Al. Ghica, arhitectul Xavier Villacrose, inginerul Moritz von Ott, domnitorul Barbu Ôtirbei. Era locuit de la început de oameni cu vederi progresiste, mulţi străini: austrieci, nemţi (vezi cartierul nemţesc şi astăzi), greci, italieni, sârbi, evrei, francezi, unguri, armeni, bulgari, până în 1900 oraşul fiind populat 85% de străini, care s-au severinizat şi au trasat împreună liniile definitorii acestei aşezări cu personalitate. În 1841 Severinul a devenit capitală de judeţ, iar în 1851-municipiu. Era un orăşel cochet, cu frumoase clădiri, firme, străzi pavate, iluminat, parcuri, fântâni. Principal port la Dunăre în condiţiile libertăţii comerţului, a facilitat pătrunderea capitalului austriac şi schimbul de valori materiale necesare dezvoltării economice.Până în 1914 fuseseră construite: şoseaua naţională, calea ferată, Navigaţia Fluvială Românească, Atelierele CFR, Ôantierul Naval (care în 1914 devenise cel mai mare din ţară), bulevardele Carol şi Elisabeta, Hala "Radu Negru", Palatul Municipal, trei biserici, două spitale, două şcoli germane, una grecească, şcoli şi gimnazii româneşti, în 1892 - Liceul "Traian" care în secolul următor va deveni o şcoală modernă de prestigiu naţional.

În 1914 a fost inaugurat Castelul de Apă, monument emblematic pentru severineni, operă de stil şi de ţinută civilizatoare, care şi astăzi dă identitate oraşului prin aşezarea sa giratorie în axul principal al urbei.

În perioada interbelică, municipiul Tr. Severin, deşi încă tânăr, reuşise să ajungă între primele 18 mari centre urbane ale României. Oraş civilizat cu frumoase achiziţii occidentale, Severinul devenise o metropolă a culturii prin iniţiativele Liceului "Traian" şi a instituţiilor ce funcţionau în saloanele impozante ale Palatului Culturii: bibliotecă, muzeu, teatru, cinematograf, Ansamblul coral "Doina", Societatea "Lumina", Universitatea Liberă, o parte din acestea continuând în "virtutea inerţiei" şi în regimul comunist.În perioada fostului regim s-a construit mai puţin în cartierele centrale, scăpând astfel de la demolare arhitecturi specifice oraşului. Din edificiile mai reuşite în această perioadă: Hotel "Parc", reşedinţa SHN Porţile de Fier, Palatul Administrativ şi blocurile colaterale, Casa Tineretului unde il putem intalni pe  Dan Salapa - actor, regizor de teatru si film, jurnalist, redactor de radio si televiziune, colaborator al unor prestigioase institutii culturale nationale, presedinte si vicepresedinte al unor asociatii neguvernamentale cu caracter cultural sau de interes comunitar, autor a sase carti, detinator al unor premii importante ca umorist, al altor premii ca actor si interpret sau regizor ori realizator de film documentar, corespondent al unor studiouri de radio, initiator al unor proiecte culturale, sustinute de institutii de nivel judetean, animator consecvent si prolific al vietii cultural-artistice severinene  , magazinul "Decebal", Casa Sindicatelor, fântâna cinetică din faţa Palatului Cultural. În 1969, Tr. Severin a redevenit capitală de judeţ, iar în 1972 - municipiu, adăugându-i-se la nume şi pe cel antic, Drobeta.

În aceşti ani postcomunişti, Severinul continuă cu fervoare să-şi recapete ţinuta de oraş european: casele tip vilă, palatele unor instituţii, înfiinţarea de noi instituţii, printre care de învăţământ - două Colegii şi două Universităţi, nenumărate spaţii comerciale, modernizarea parcurilor, piaţetelor şi străzilor pornind din centrul civic, înfinţarea unui nou cartier supermodern (Aluniş), alte câteva proiecte în derulare de mare importanţă pentru oraş: aducţiunea apei potabile, aducţiunea gazelor naturale, construirea staţiei de epurare, construirea noii gări, amenajarea falezei.

O dezvoltare rapidă în aceşti ani cunoaşte mass-media, libertatea cuvântului fiind primul câştig postcomunist. Cotidianul Datina, săptămânalele Obiectiv mehedinţean, Gazeta de Severin, Radical, Severexpres, Pro Europa, Mehedinţeanul, studiourile TV Terra Sat şi Datina, Radio Galaxy,Radio Sud, revistele de cultură Amfitrion, Răstimp, Caligraf, Vitralii, editurile Prier, Radical, Lumina, Decebal şi încă destule manifestări ale cuvântului.După 1990 s-a reluat tradiţia, întreruptă în anii fostului regim, de a sărbători Zilele Severinului în fiecare an, o dată cu patronul spiritual al oraşului, Sf. Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), sărbătoare la care sunt invitaţi prieteni din oraşele dunărene şi europene înfrăţite cu Severinul.

Peste 20 de monumente de artă întregesc imaginea acestui oraş cu vocaţia timpului dăltuit în piatră. Dintre acestea: monumentul-criptă al eroilor din 1916-1918, lucrare complexă ridicată în Parcul Rozelor (arhitect State Baloşin şi sculptorii T. Burcă şi C. Umberto); monumentul împăratului Traian şi monumentul regelui Decebal (sculptori I. Franasovici şi M. Butunoiu); monumentul ridicat în memoria victimelor dictaturii comuniste (sculptor Ôtefan Călărăşeanu); busturile lui Eminescu şi prof. I. Ôt. Paulian (sculptor Gh. Anghel); bustul lui Apollodor din Damasc (lucrare în bronz de Ion Murnu); grupul statuar "Teodor Costescu" (sculptor M. Onofrei); statuia poetului R. M. Rilke (sculptor Ion Târâtu); obeliscul închinat partizanilor din primul război mondial, lucrare în inox a sculptorului C. Lucaci, autor şi al superbei fântâni cinetice din faţa Palatului Cultural. Câteva busturi ridicate după 1990 întruchipează personalităţi mehedinţene: Ôtefan Odobleja, Gheorghe Ţiţeica, T. Costescu, Gh. Anghel.

Severinenii au cult pentru grădini. Numai Parcul Rozelor se întinde pe o suprafaţă de 12 ha, apoi Grădina "General Dragalina" (cu Cetatea Severinului) şi parcul complexului arheologic Drobeta, toate trei etalându-se pe taluzul terasei Dunării, cu elegante alei şi arbuşti, cu rânduri de castani de-a lungul bulevardului Carol I. Parcul central (stil englezesc) cu monumente, fântână arteziană, ecleraj. În partea nordică a oraşului se întinde pe 13 ha Parcul natural Crihala, iar în partea vestică, intrarea în oraş este agrementată de parc cu bazine de apă, arbori şi alei.

Severinul este un oraş cald şi luminos graţie climatului mediteranean, cu veri însorite şi ierni blânde, care oferă condiţii pentru dezvoltarea unor vegetaţii specifice. Severinul este patria migdalului, smochinului, liliacului, teiului şi castanului. Arbori exotici: magnolia, nucul caucazian, Ginkgo Biloba, cea mai veche specie de pe glob.

Pentru ceea ce exprimă, de regulă, un oraş de margine, Severinul este o excepţie. El nu mărgineşte, ci dezmărgineşte. Aşa a fost mereu, dovadă aşezarea aici a multor străini, semn emancipatic al comunicării şi întruchipării unui pluralism comunitar. Dar şi fluviul a fost mai totdeauna o invitaţie între cele două maluri, dovadă românii şi sârbii împreunaţi până dincolo de maluri. Severinenii au ştiut să "treacă Dunărea" chiar şi în timpul restricţiilor din fostul regim comunist. Severinul a fost în toate epocile un oraş deschis către valorile occidentale