Rasa charolaise - prezentare generală şi istoric
 

 

                 Rasa Charolais este o rasă de bovine de origine Franceză, destinată producţiei de carne de calitate superioară.  Denumirea în limba franceză a rasei este CHAROLAISE, e-ul fiind terminaţia pentru feminin şi se pronunţă ŞAROLEZ. În majoritatea ţărilor denumirea preluată pentru rasă este CHAROLAIS.

   Ea se caracterizează printr-o serie de trăsături care îi conferă cea mai largă răspândire în Franţa ( 50% din şeptel) şi în Europa (25%), în paleta raselor de carne.

          

  Cele mai importante trăsături, care o şi definesc în raport cu alte rase de carne sau mixte sunt :

 

1.    viteza de creştere excepţională

În Franţa pentru cele 253 000 vaci aflate  în controlul oficial al producţiei zootehnice s-au înregistrat prin cântărire următoarele valori medii :

 

 

Greutatea la 120 zile

femele

170 Kg

masculi

182 Kg

 

Greutatea la 210 zile

femele

286 Kg

masculi

302 Kg

 

Greutatea  la maturitate

femele

700 - 1000 kg

masculi

1000 - 1650 kg

 

 

 

 

 

În concluzie sporul mediu zilnic pentru un mascul de la naştere şi până la înţărcare  este de aprox 1200 gr pe zi.

În îngrăşătoriile de masculi se obţin adesea sporuri de 1,5-2 kg pe zi.

Din acest punct de vedere, la toate categoriile de animale destinate creşterii sau îngrăşării, rasa Charolais este pe primul loc.

 

2.    produce cele mai grele carcase, cu o carne slabă, căutată de măcelari pentru absenţa grăsimii de acoperire specifică altor rase.

Masculii sunt sacrificaţi de regulă la vârsta de 15-18 luni la o greutate a carcasei de aproximativ 420 kg şi înregistrând un spor mediu zilnic de aproximativ 1,5 kg/zi. Randamentul cărnii în carcasă este de aproximativ 70% iar calităţile gustative ale acesteia o fac foarte apreciată de toate persoanele care au posibilitatea să o guste.

Greutatatea ("finală") foarte mare, la care pot ajunge animalele mature, reprezintă de asemenea un alt criteriu esenţial care o recomandă, atunci când vine vorba de mărimea veniturilor ce rezultă din valorificarea acestora.

 

3.    un indice de valorificare ridicat al furajelor, mult superior altor rase.

În practică acesta se traduce prin cheltuieli mici de furajare a animalelor pentru obţinerea unui kg de carne. Păşunatul rămâne principala modalitate de hrănire a animalelor în ferme. Concentratele se distribuie doar în cantităţi mici, animalelor în creştere sau vacilor după fătare, deoarece animalele din această rasă valorifică bine toate furajele grosiere, care le permită să  acumuleze masă musculară fără aport de concentrate.

Studiile de specialitate, deşi nu indică în mod expres acest lucru, demonstrează în mod evident că animalele din rasa Charolaise sunt pe primul loc şi când vine vorba de transformarea furajelor (mai ales grosiere, de slabă calitate nutriţională) în carne.

 

4.    o capacitate de ingestie foarte mare, care îi permite să valorifice foarte bine păşunatul dar şi furajele distribuite în îngrăşătorii,

 

5.    o docilitate excepţională, care permite intervenţii ale crescătorului şi nu-l expune pe acesta pericolelor, mai ales în cazul îngrijirii şi manevrării masculilor adulţi.

 

 

 

În planul calităţilor de reproducător rasa se distinge prin :

 

1. un instinct maternal deosebit, care se traduce prin grija deosebită şi protecţia pe care fiecare vacă alăptantă o acordă viţelului ei, ceea ce permite exploatarea lor în condiţii semi-sălbatice şi impune intervenţii minime din partea îngrijitorului

2. o bună producţie de lapte, destinată în exclusivitate viţelului, cea mai mare dintre rasele de carne.

3. un procent superior de fătări gemelare.

Conform înregistrărilor Herd Book-ul din Francez,  un procent de 4,7 % dintre vaci fată gemeni.

4. o mare longevitate a vacilor productive, care sunt exploatate frecvent până la vârsta de 12-15 ani.

 

 

 

În încrucişarea cu alte rase rustice sau de lapte sau chiar cu alte rase de carne, taurii Charolais aduc o ameliorare de-a dreptul spectaculoasă a vitezei de creştere şi a conformaţiei carcasei.

     

Ca urmare a acestui fapt, este principala rasă din Europa, utilizată pentru metisări pe linie paternă, pentru creşterea producţiei de carne.

 

Atuurile rasei, descrise mai sus, nu sunt evidenţiate doar prin studii sau cercetări în condiţii controlate ci pot fi verificate practic de orice fermier, prin intermediul experienţei sale anterioare, în creşterea raselor autohtone sau a altor rase de carne.


Dintre aspectele des invocate ca fiind dezavantaje ale cresterii animalelor din aceasta rasa se numara problemele de reproductie, in special fatarile grele din cauza produsilor foarte mari la fatare si urmarile lor.

In Franta, pe un efectiv de 233.797 animale controlate, s-a constatat ca intervalul dintre fatari este de 370 zile si procentul fatarilor usoare, neasistate, este de 92%. De aici trebuie inteles (si confirmam din experienta) ca restul de circa 8% au nevoie de ajutor la fatare, in cel mai rau caz, ajungandu-se la interventia chirurgicala (cezariana) pentru 1-3% din efectiv, depinzand de valoarea genetica a exemplarelor. 

 Source : France Bovins Croissance/Institut de l’Elevage, 2009 (Campagne 2008)


Pentru reducerea impactului acestor probleme, cea mai simpla solutie este utilizarea la reproductie a unor tauri din cadrul rasei, care dau nastere unor vitei mai mici, fie prin intermediul insamantarilor artificiale (taurii au fost anterior testati) fie prin intermediul taurilor testati in ferma in anii anteriori (prin imperecherea in primul an cu vacile batrane), lucru pe care noi l-am facut cu succes in ferma noastra, astfel incat suntem foarte multumiti de modul in care au decurs fatarile in cei 7 ani de activitate.

Vacile cu gabarit mic, cu musculatura foarte dezvoltata precum si utilizarea la reproductie a taurilor cu osatura foarte mare sau musculatura in exces sunt mai predispusi catre astfel de probleme, desi  observatia aspectului corporal nu este un indicator 100% relevant. De asemenea trebuie stiut ca majoritatea problemelor apar la prima fatare, mai ales daca survine sub varsta de 3 ani.

Din acest motiv este important pentru fermierii incepatori sa studieze istoricul fermei din care se achizitioneaza animale si aspectul animalelor (mame) din care provin vitelele pe care doresc sa le cumpere, iar in cazul taurilor pentru reproductie sa achizitioneze masculi care provin din linii care nu dau probleme la fatare, sau chiar tauri adulti verificati in anii anteriori. 

Categoric insamantarile artificiale, mai ales in cazul vitelelor, sunt cele mai recomandate pentru evitarea problemelor.



Istoria rasei  Charolais

Una dintre cele mai vechi rase de vite, are originea  in regiunea care  poartă aceeaşi denumire, Charolles situată în Centrul Franţei .

Unii cercetători ii atribuie origini jurasice, adică o vechime de aproximativ (150 milioane ani), fiind contemporană a celebrilor dinozauri.

Primele atestări istorice ale rasei  provin din anul 878 după Hristos, dar o evoluţie surprinzătoare şi de proporţii  (numeric si calitativ) o capătă abia in secolele 18-19.

In 1907 existau deja peste 1 milion animale Charolais in Franţa, iar in regiunea care ii poartă numele, ele reprezenta 80% din şeptel.

 

Animalele din această rasă au fost iniţial exploatate pentru muncă, lapte şi carne şi abia ulterior selecţia a fost orientată doar către producţia de carne de calitate.

 

1864 este anul in care Contele Charles de Boile înfiinţează primul Registru Genealogic al rasei.

Ca echivalent temporar si spaţial pentru Romania ar putea fi Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Ulterior apar si alte astfel de registre care permiteau evidenţa şi analiza performanţelor acestor animale. Toate entităţile fuzionează într-un singur Registru, administrat de un organism unic, în 1919.

 

 

 

Evoluţia rasei în afara spaţiului francez se desfăşoară cu precădere în secolul 20.

 

SUA

Nici una dintre rasele de vite de pe bătrânul continent nu a produs atâta impact ca animalele din Rasa Charolais.

Acestea au schimbat pur şi simplu toate standardele si sistemul de gândire american despre eficienţa producţiei de carne de calitate.

 

Primul animal din rasa Charolais a ajuns în SUA via Mexic, în anul 1934 , unde fuseseră importante din iniţiativă privată, imediat după primul război mondial (1918).

The big white cattle, aşa cum i-au spus americanii a atras imediat curiozitatea şi s-a bucurat de admiraţia multor crescători, drept urmare evoluţia numerică a rasei a căpătat o ascensiune deosebit de rapidă.

 

În 1950 a fost fondată Asociaţia Crescătorilor de vite Charolais care  numără în prezent peste 3.720 de membri,  cu peste 74.569 femele din rasă pură, înregistrate în Registrul Genealogic SUA.

 

Cum la început numărul animalelor era foarte mic iar stabilirea unui lung interval de interdicţie  a importului din Europa nu făcea posibilă aducerea altor animale din rasă pură, s-a stabilit ca după o încrucişare timp de 5 generaţii succesive, a oricărei femele,  cu tauri sau material seminal din rasa Charolais, ca produsul să poată fi considerat rasă pură şi înscris în Registru Genealogic.

 

Astfel că animalele din SUA sunt construite pe structura altor rase, locale, sau care au fost importate în număr mai mare.

Ca urmare în State au apărut şi animale Charolais de alte culori (negru roşu, şi animale care sunt genetic fără coarne).

 

În Australia

Primele importuri de material seminal s-au realizat din Marea Britanie  în 1969,  iar animale vii au fost importate din Noua Zeelandă.

Ulterior au fost aduse animale şi din Canda şi Franţa, astfel că în prezent sunt cam 800 de membri crescători ai rasei care deţin aproximativ 19.000 animale în rasă pură înscrise în Herd-Bookul Australian.

 

Potenţialul rasei pentru acest continent poate fi ilustrat şi numai dacă amintim că, valoarea taurilor vânduţi pentru reproducţie  în cadrul licitaţiilor publice, a fost de 10 milioane dolari în anul 2005 şi de 12 milioane dolari în 2006.

 

Continuând pe acest fir istoric aş aminti că:

In 1950,  4 tauri şi 6 femele au fost importate în Brazilia, care este în prezent cel mai mare producător de carne de vită din lume.

In 1955, 5 tauri şi 11 femele au ajuns în Argentina, şi această ţară cu renume deosebit în domeniu.

În acelaşi an 1955,   1 taur şi 3 femele au ajuns în Africa de Sud.

În Portugalia, Spania şi Anglia rasa este aclimatizată  tot  prin anii 50-60.

De atunci cu câteva perioade în care exporturile au fost limitate ca urmarea a declanşării unor epidemii, trendul exporturilor Franţei a fost crescător, astfel că în prezent rasa Charolais este crescută în aproximativ 7o de ţări din întreaga lume.

Nucleul cel mai generos şi ca număr dar şi calitativ a rămas însă Franţa.

În general din cauza infuziei peste rasele locale, în toate registrele genealogice (mai puţin cel Francez ) animalele sunt înscrise sub 2 denumiri în capitolul dedicat originii

Full French - adică animale pur franţuzeşti, provenite din ascendenţi numai din Franţa

Pure breed - rasă pură, adică animale care în urma încrucişării cu rasele locale poartă un procent majoritar de sânge Charolais (peste 96%).



Mai jos puteti viziona un film cu un exemplar deosebit care apartine rasei, numit Victorieux.


Taur Charolais