ROMANA‎ > ‎

6. FIZICA CUANTICA



Calatoria in timp


 
Notiunea de Cuantica a fost impusa de catre savantul Herbert Planck (Premiul Nobel in 1918). Dezvoltarea bazelor fizicii cuantice s-a realizat de Albert Einstein, incepand cu teoriile privind relativitatea speciala si cea generala (premiul Nobel in 1921, dar nu pentru aceasta teorie, ci pentru lucrarile privind efectul fotovoltaic). Punctul culminant al Fizicii Cuantice moderne a fost structurarea celor doua electrodinamici: “electrodinamica cuantica” – pentru care Julian Schwinger, Shinichiro Tomonaga si Richard Feynman au luat premiul Nobel in 1965 si “cromodinamica cuantica” – noua teorie a interactiunilor tari. Cele doua teorii au condus la cea mai impresionanta constructie a fizicii din toate timpurile – modelul standard, al carui subiect “fierbinte” l-a constituit unificarea fortelor fundamentale din natura. Concluzia cercetarilor a fost foarte clara: toate cele patru forte sunt de fapt “fatete”, forme ale unei singure forte!
Iar de aici pana la relationarea fizicii cuantice cu experientele misticilor orientali si occidentali nu a mai fost decat un pas.


Teoria cuantica porneste de la cateva idei esentiale, pe care le vom prezenta pe scurt:

1. In primul rand, Fizica Cuantica considera ca toate sistemele materiale poseda o caracteristica principala: dualitatea unda-particula. Astfel, electronii – care in fizica clasica, newtoniana actionau ca particule, pot in conditii speciale sa se comporte ca unde, respectand legile electromagneticii si nu cele ale mecanicii.

2. Toate actiunile care au loc in fizica pot fi masurate, iar cele mai mici unitati energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt “cuantele” (de aici si denumirea de fizica cuantica). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta, fara a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantitati cuantice de energie luminoasa. Cand particulele interactioneaza, este ca si cum ele ar fi conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Pe scara larga, aceste conexiuni invizibile sunt atat de multe incat analiza lor devine probabilista.

3. In al treilea rand, exista o proprietate stranie de “ne-localizare” cuantica. Aceasta inseamna ca particule aflate la distante microscopice unele de altele (de ex. mii de kilometri) pot sa interactioneze unele cu altele intr-un mod ciudat, ca si cum ar fi inter-conectate, insa legatura dintre ele este necunoscuta. Este ca si cum ar exista un “intreg” care coordoneaza prin metode necunoscute fiecare particica din Univers. Bohr si Heisenberg au dezvoltat aceasta idee, demonstrand ca nu se pot face observatii obiective, intrucat Observatorul, prin actiunea sa de observare, modifica starea cuantica a sistemului observat. Aplicata la un caz concret, inseamna ca simpla indreptare a atentiei catre o floare modifica la nivel cuantic starea acelei flori!.

In Fizica Cuantica, nu intensitatea unui Camp Energetic Cuantic conteaza, ci forma, structura sa. Astfel, chiar si cel mai infinitezimal Camp Cuantic poate afecta o particula, modificandu-i starea. Nu intensitatea conteaza in noua fizica, ci existenta sau inexistenta acelui camp cuantic. O forta nu trebuie neaparat sa fie activa, ea poate exista si ca potential, acest potential fiind esential pentru fizica cuantica.
O alta descoperire importanta, apartinand lui Einstein este de-acum cunoscuta lege E=mc2, aceasta lege arata ca Masa nu este decat Energie aflata in Repaus. Teoria Relativitatii demonstreaza ca masa unei particule, a unui obiect sau fiinte nu are nimic de a face cu substanta (precum era in fizica clasica), masa nefiind altceva decat o forma de energie. Si cum energia este o marime dinamica asociata activitatii si proceselor de transformare, aceasta dovedeste ca particula nu poate fi gandita ca un obiect static, ci ca o entitate dinamica, deci ca un proces care implica energie. Crearea particulelor din energie pura reprezinta fara indoiala un rezultat spectaculos al fizicii relativiste. Ulterior, teoria cuantica a demolat conceptele clasice de corp solid si lege strict determinista, la nivel subatomic corpurile materiale solide ale fizicii clasice newtoniene prezentandu-se ca unde de probabilitate, iar acestea se refera la probabilitatea interactiunilor.

In urma dialogurilor cu maestrul spiritual Jiddu Krishnamurti, David Bohm si-a indreptat atentia spre realizarea unei intalniri intre spiritualitate si fizica. Astfel a luat nastere notiunea de “ordine implicita” (in engl. implicate order), care sta la baza Teoriei Cuantice lui Bohm. Trasatura esentiala a acestei idei este ca intreg Universul este intr-un anume fel “invelit”, continut in fiecare particica a sa si ca fiecare parte este de fapt o condensare a intregului Univers. Ordinea universala se dezvaluie, devine “explicita”, insa pana acum cercetatorii nu au reusit sa descopere decat o mica parte din legile acestei ordinii implicite a universului. Bohm este unul dintre primii fizicieni cuantici care au sugerat si ulterior demonstrat existenta unor dimensiuni multiple, dincolo de planul fizic sau energetic. El clasifica aceste planuri/dimensiuni ale Universului in functie de “subtilitatea” lor: planul fizic este un plan mai grosier, mai “dens”, pe cand planul Mintii este mult mai subtil, dincolo de Minte, planul Constiintei are caracteristici care abia acum se dezvaluie, “chiar si planul Mental devine un plan fizic daca ne indreptam spre o directie mai subtila”.

Realitatea Multidimensionala este descrisa de Bohm prin analogia cu fotografia holografica: Universul Holografic este compus dintr-o infinitate de Dimensiuni, care exista simultan, aceste Dimensiuni sunt structuri similare cu Intregul, cu Universul. Daca am putea privi separat o Dimensiune, ea ar arata exact ca Intregul, este ca si cum am rupe o bucata dintr-o holograma, ea ar contine toata imaginea continuta de holograma initiala. La fel este si Universul Holografic, orice Dimensiune a sa are aceleasi caracteristici ca intregul, ca Universul.


Universul Multidimensional include Constiinta

Conform teoriei Continuumului Spatio-Temporal (descris de Minkowski si Einstein), Universul fizic – structurat din Lumina (energie luminoasa) este o manifestare particulara, in timp, a Universului cu infinite Dimensiuni (Samuel McLaughlin, 1986, p.70). Astfel, cea de-a patra dimensiune reprezinta dimensiunea obiectelor si Spatiului material vazut ca extensie in timp (ex. samanta si copacul crescut din ea sunt vazute unitar, intr-o imagine unica). Logica obisnuita binara nu se mai aplica in acest caz, (poate doar logica dinamica a contradictoriului formulata de St. Lupascu). Constientizarea unor alte dimensiuni ale realitatii este un fenomen normal si explicabil, nu este nicidecum ceva esoteric, ocult. Experientele de constiinta extinsa au ca rezultat o schimbare in nivelul de constientizare – dar nu Realitatea se schimba, ci Perceperea subiectiva a individului. Conform teoriei prezentate, putem nota D4 – cea de-a patra Dimensiune, D5 – a cincea etc., iar cu C4 starea de Constienta specifica planului patru s.a.m.d.

Pentru a descrie mai clar diferentele intre nivelurile de Constienta putem face urmatoarea analogie:
Observatorul uman este ca un pasager intr-un vehicul aflat in miscare, care vede lumea exterioara printr-o fereastra (fanta). Daca aceasta este ingusta, observatorul va vedea doar o parte a Realitatii Externe, si nu va putea face conexiuni intre succesiunile de imagini. Cu cat aceasta fereastra perceptiva e mai larga, cu atat observatorul va vedea o parte mai mare si va observa legaturile dintre ele – acum el va vedea simultan evenimente / imagini care inainte nu puteau fi percepute decat succesiv.
Cu cat nivelul Constientei este mai inalt cu atat largimea ferestrei perceptive Temporale este mai mare. Daca in D3 doua evenimente au loc separat, in D4 ele vor fi constientizate ca avand loc simultan.
In Dimensiunea 4 (cvadridimensionala), chiar si cel mai neinsemnat obiect din Dimensiunea 3 (tridimensionala) este vazut ca fiind strans relationat cu Intregul, in acelasi timp este incarcat cu intelesuri profunde si cu calitati estetice deosebite.

De exemplu, in planul tridimensional, o samanta de nastere unui copacel, care se dezvolta creste, traieste, iar dupa ani si ani se usca si moare.
Procesul dureaza poate 50 de ani in planul tridimensional, dar in planul cvadridimensional D4, intreaga sa dezvoltare este cuprinsa intr-un singur punct, care contine toti cei 50 de ani de evolutie!
Teoria Dimensionalitatii este sustinuta si de cercetatorul Roland Fischer: “Pe masura ce ne miscam de la eu (”I”) spre Sine (”Self”), noi lasam in urma constructele materiale ale Spatiului-Timp fizic si treptat patrundem in zona Spatiului Interior Atemporal, cu infinite Dimensiuni”.
Roger Penrose ne indeamna sa credem chiar ca dincolo de teoria Continuumului-Spatio-Temporal poate exista o alta teorie, mai profunda, care sa fie mai explicita demersul de intelegere a mecanismelor Universului. In opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc in cadrul determinat de Continuumul Spatio-Temporal. Dar este posibila gasirea unei alte teorii care sa descrie natura mai precis decat actuala teorie, insa pentru care cadrul Spatiului timp sa nu mai fie potrivit. “Nu trebuie sa ne inchidem Mintile in fata unei asemenea posibilitati, ci trebuie totodata sa pastram vie in minte extrema vastitate a domeniului pentru care actuala viziune nu este decat o aproximare”
Conform fizicii cuantice, Realitatea este alcatuita dintr-un numar infinit de Universuri care coexista simultan. Legaturile dintre Dimensiuni se realizeaza prin intermediul unor “singularitati ale spatiului-timp”, “gauri negre” in vecinatatea carora legile fizicii sunt drastic modificate. Aceste gauri negre reprezinta punctele de trecere dintr-un univers in altul, considera J.A. Wheeler , printr-o astfel de “deformare” a Spatiului-Timp, Constiinta poate patrunde din planul tridimensional in planul cvadridimensional s.a.m.d.

In apropierea acestor puncte de legatura dintre planurile Universului, Spatiul si Timpul sufera modificari observabile. Daca luam doua etaloane de lungime identica, iar pe unul il asezam in apropierea “gaurii negre”, atunci el se va lungi semnificativ, de asemenea intr-o gaura neagra timpul curge diferit fata de exteriorul ei, facand posibile diverse fenomene care pot parea ciudate. Un om care aflat intr-o gaura neagra va vedea cum in jur totul se misca mai rapid! Astfel de experimente au fost realizate inca din secolul trecut pentru verificarea teoriei relativitatii generalizate a lui Einstein, care la vremea aparitiei parea de necrezut.
Noua fizica precizeaza ca de fapt nu este necesara o calatorie in Spatiu cu viteza luminii, intrucat exista pretutindeni mini-gauri negre care pot fi “accesate” prin transformari ale Campului Constiintei, locuri in care Spatiul vibreaza cu viteza luminii! Totul depinde de capacitatea de a utiliza constient forta fundamentala care sta la baza Universului (si ale carei manifestari sunt cele patru tipuri de forte elementare).


In conceptia lui Roger Penrose, structurile fundamentale ale Spatiu-Timpului sunt “conurile de lumina”. Ele reprezinta de fapt miscarea luminii incepand dintr-un punct, dar pe o axa care include si timpul, de la trecut spre viitor. Propagarea luminii fiind atat in spatiul tridimensional, cat si in dimensiunea temporala, forma geometrica care aproximeaza intrucatva aceasta extindere a luminii este un con. In relativitatea generalizata, aceste conuri de lumina se intalnesc peste tot, astfel ca fiecare particula are propriul sau “con de lumina”, orientat de la Trecut spre Viitor. Un fenomen neobisnuit, sugerat de fizicianul David Deutsch este posibilitatea ca intr-un camp gravitational intens, Spatiul-Timp sa se curbeze, iar viitorul unei particule sa devina trecutul alteia, astfel putand lua nastere Universuri inchise, ciclice. In aceste Universuri, “cauzalitatea o ia razna, Viitorul si Trecutul se intrepatrund, iar influentele cauzale nu mai pot fi definite”
Ne-liniaritatea Timpului este confirmata si de cercetatori renumiti precum Daniel Dennett si Marcel Kinsbourne. Intr-un articol publicat in jurnalul american “Behavioral and Brain Sciences”, acestia subliniaza ca modificarile majore in perceptia subiectiva a Timpului se pot produce prin schimbari in structura Constiintei Observatorului. Ei confirma astfel ca Timpul nu trebui sa curga neaparat cu aceeasi “viteza” sau in aceeasi directie (Trecut – Prezent -Viitor), Timpul fiind strict dependent de Constiinta Observatorului.

Constiinta este un Sistem Cuantic Multidimensional
In fizica moderna, Constiinta nu mai este considerata un “camp”, precum o definea Henry Ey, ci un “sistem cuantic” (de aici si notiunea de “constiinta cuantica”). Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile Constiintei si Gandurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel inalt. Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California concluzioneaza in lucrarea “Mind, Matter and Quantum Mechanics” (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele Constiintei, propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca suntem Constienti. Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea Constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este inteleasa ca un “salt cuantic” (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. In urma un “salt cuantic” la nivel cerebral, Mintea trece la un nivel Superior de intelegere, iar Constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere.


Cu alte cuvinte, “saltul cuantic” reprezinta exact acel “insight” iluminatoriu de la asimilare-acomodare (in termenii lui Jean Piaget) catre intelegere, “ruptura de nivel” (Mircea Eliade) sau miezul “experientei de varf” (”peak-experience” – Abraham Maslow). Saltul cuantic la nivel cerebral este corelat cu expansiunea Constiintei in timpul experimentarii unor Dimensiuni mai complexe ale Universului. In opinia noastra, prin descoperirea si explicarea acestui “salt cuantic”, fizicienii s-au apropiat extrem de mult de neuropsihologia moderna, din care veriga lipsa era exact explicatia mecanismelor cerebrale corelate cu momentele de intelegere si transcendere.

Stapp vede insa aceste salturi cuantice ca evenimente care se produc aleatoriu in cadrul sistemului. un pas inainte in teoria cibernetica a Constiintei Cuantice este facut de o serie de cercetatori: H. Umezava, K. Yasue, M. Jibu, E.R. Hameroff, K. Pribram, acestia demonstrand simetria exacta care exista intre actele mentale si celelalte procese fizice si psihice, realizandu-se astfel armonizarea intre principiile fizicii cuantice si Constiinta Cuantica (cf. G. Globus – “The Postmodern Brain”, Benjamin Books, Philadelphia, 1995).

Samuel McLaughlin propune o tehnica foarte simpla pentru a obiectiva nivelul de Constienta: sa te intrebi “Ce fac acum?”.
Pot fi date diverse raspunsuri: Citesc o fraza… Citesc o carte… Traiesc o experienta unica a Vietii. Cu cat nivelul Constientei este mai inalt, cu atat mai larga este viziunea aspra momentului Prezent.
O metoda originala de obiectivare a nivelului de Constientizare este propusa de Arthur Koestler (1967). Autorul spune ca observarea reactiilor la perceperea anumitor situatii este un indicator fidel al campului Constientei, pot aparea trei tipuri de reactii, AHA, HAHA si AH. Pentru a le explica mai clar, Koestler introduce termenul “bisociere” care inseamna combinarea a doua seturi de reguli, traind simultan in ambele planuri ideatice. Bisocierea este deci mai mult decat o asociere, caci gandirea este prezenta simultan in sistemul de referinta al ambelor idei.
Reactia AHA semnaleaza fuziunea contextelor – apare atunci cand cele doua parti se combina (bisociaza). Reactia HAHA (ras) poate aparea atunci cand individul percepe situatia in doua moduri diferite, in mod normal incompatibile, sau atunci cand finalul nu este asteptat si se descarca energia implicata.
Reactia AH apare indeosebi in arta, cauzand o emotie self-transcending care depaseste Eul. Aceasta reactie este insotita de un “sentiment oceanic de beatitudine”.
Pusa fata in fata cu doua structuri ideatice, gandirea va gasi sau nu o legatura intre ele, iar aceasta se va manifesta exterior printr-o reactie (verbala sau non-verbala). Daca o structura este reprezentata de Sistemul Cognitiv al individului, iar cealalta este o idee exterioara, reactia rezultata din interactiunea lor poate furniza informatii certe despre nivelul de Constientizare al persoanei respective.

Perspectiva lui Roger Penrose asupra Constiintei, expusa in lucrarea “Shadows of the Mind” (New York, Oxford University Press, 1994) are insa si critici. Bernard J. Baars de la “Wright Institute”, California crede ca Penrose exagereaza afirmand ca “stiinta contemporana a esuat in intelegerea Constiintei”. Baars subliniaza ca exista in prezent o multitudine de teorii in biologie si psihologie care descifreaza natura si functionarea Constiintei: Crick & Koch-1992, Edelman-1989, Gazzaniga-1994, Schacter-1990, Kinsbourne-1993 etc. Evidentele psiho-biologice ale Constiintei sunt prea putin analizate de Penrose, considera Baars, iar fizica cuantica nu poate oferi dovezi plauzibile pentru cercetarea Constiintei Umane.


Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic, universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic, apropiindu-se astfel de conceptiile religioase din Orient si Occident. Victor Stenger avertizeaza insa ca savantii din fizica cuantica nu trebuie sa se hazardeze cu ipoteze dincolo de limitele la care a ajuns stiinta, altfel risca sa se transforme in filosofi. Corelarea tuturor elementelor din univers este deocamdata o afirmatie fara baza stiintifica, iar postularea unei constiinte cuantice universale nu se poate inca realiza fara mari riscuri stiintifice (Stenger). Obiectia lui Stenger este corecta in opinia noastra, cu precizarea ca fiind un bun fizician, Victor Stenger nu tine cont si de perspectiva psihologica asupra Constiintei Umane, opiniile sale fiind intr-o oarecare masura o critica bazata pe un reductionism stiintific strict pozitivist.

Teoria cuantica aplicata in psihologie a fost abordata in tara noastra de Ion Manzat in anul 1984. Acest proiect romanesc unicat de psihologie cuantica a fost dezvoltat ulterior si publicat in volumul “Psihologia sinergetica. In cautarea umanului pierdut”.
Ion Manzat aplica principiile cuantice in psihologie:
- principiul complementaritatii al lui Niels Bohr “contraria non contradictoria sed complementa sunt” – contrariile nu sunt opuse, ci complementare.
De exemplu intuitia intelectuala se instituie prin complementaritatea Constientului si a Inconstientului, a Inteligentei si Creativitatii, creativitatea se dezvolta prin relatia complementara dintre atitudinile si aptitudinile fundamentale.
Principiul de nedeterminare elaborat de Werner Heisenberg “starea sistemelor cuantice nu poate fi descrisa exact, deoarece observarea pozitiei modifica impulsul (energia) sistemului si invers” care aplicat in psihologie devine “masurarea si diagnoza psihologica nu pot fi realizate simultan fara erori”. Interventia psihologului in experiment, fie si numai prin observarea lui modifica datele experimentale si astfel influenteaza diagnosticul final.


Stiinta cuantica intalneste Filosofia si Religia

In opinia noastra, un merit al fizicii cuantice este descrierea Structurii Multidimensionale a Universului. Teoria cuantica moderna demonstreaza existenta in simultaneitate a unui numar infinit de Universuri, legate intre ele de diferite forme de “singularitati”, “gauri negre” sau “gauri albe”, a caror esenta este de fapt lumina, energia luminoasa. Constiinta, ca element fundamental al Universului, exista in fiecare din aceste planuri, ca o calitate fundamentala a fiecarei Dimensiuni. Aplicand principiile fizicii cuantice pe o scara larga, observam similaritatea intre Universul Multidimensional si Constiinta Multidimensionala, incepand de la Universuri cu structuri primare (carora le poate corespunde Constiinta simpla) si pana la Universuri Complexe, integratoare, care inglobeaza un numar infinit de Universuri asa zis “simple” (carora le poate corespunde o Constiinta extinsa).

Daca privim Realitatea obiectiva ca un intreg, misterul fizicii se transforma in mistica. Poate ca Oppenheimer, Bohr si Einstein nu se gandeau atunci cand au descoperit legile atomului cat de mari implicatii vor avea acele descoperiri asupra omenirii. Dintre acestea, poate cea mai greu de inteles (citeste “acceptat”) pare a fi relativitatea scurgerii Timpului.
Ilustrarea cea mai simpla a acestei legi, care de altfel a inspirat multe filme SF este urmatoarea: daca o naveta spatiala pleaca de pe Pamant spre o directie oarecare in spatiu, cu o viteza care se apropie de cea a luminii, Timpul curge mai incet pentru echipaj. Altfel spus, daca dupa 5 minute petrecute pe nava (masurate pe un ceas de pe naveta spatiala) echipajul se intoarce pe Terra, constata ca cei pe care i-a lasat acasa sunt mai batrani cu cativa ani, pe Pamant trecand un Timp mult mai lung! Demonstrata experimental de catre savanti, relativitatea scurgerii Timpului a format, in opinia noastra, o conexiune in gandirea umana intre lumea materiala si cea spirituala.


Calatoria in Timp este incepand cu Einstein o posibilitate concreta, a carei aplicare practica este blocata doar de dezvoltarea unor tehnologii destul de performante pentru a putea deplasa un mobil cu o viteza apropiata de cea a luminii. Desi controversat, experimentul Philadelphia, realizat de Einstein, a demonstrat ca astfel de tehnologii deja exista si ca nu e nevoie de o deplasare pe orizontala/ verticala cu viteza luminii ci de o vibratie apropiata de cea a luminii. Vasul din experimentul Philadelphia nu a fost teleportat prin accelerarea vitezei lui de miscare pana la viteze foarte mari (precum s-au gandit scenaristii din filmul “Inapoi in viitor”), ci prin cresterea foarte mare a frecventei de vibratie a campului electromagnetic in care fusese plasata nava.

Posibilitatea depasirii limitelor temporale a fost demonstrata de fizicieni cuantici (Penrose, Einstein, Wheeler, s.a.), acestia definind si explicand structuri pana de curand necunoscute ale Continuumului Spatio-Temporal precum singularitatile cuantice, gaurile negre-albe, conurile de lumina. Savantul rus A. Kozarev dezvolta chiar o teorie in care demonstreaza ca Timpul este o forma cuantica de energie, cu o frecventa stabila, care poate fi depasita in unele forme de Constiinta Extinsa!
El observa ca in Univers exista forme de Viata care traiesc cu un nivel de Constiinta sub nivelul vibratiei Timpului (si pentru care exista doar Prezent), dar si fiinte care traiesc in dimensiuni vibrationale superioare frecventei Timpului, pentru care curgerea Trecut-Prezent-Viitor inseamna cu totul altceva.

Si iata-ne ajunsi adanc in domeniul misticii: caci omul este Materie, dar si Constiinta. Iar fizica cuantica demonstreaza ca totul in Univers este Vibratie. Si daca ne este greu sa modificam frecventa de vibratie a corpului fizic, cu Constiinta putem opera relativ usor, iar descrierile experientelor traite de mistici demonstreaza ca de fapt Constiinta are un acces nelimitat.

Revelatiile misticilor sunt validate de experientele Fizicii Cuantice
Fizicienii sustin ca in esenta totul e Lumina, dar mai mult sau mai putin incatusata de energie gravitationala, si incetinita astfel pana la frecvente foarte mici – de la lumina pura, pana la materie densa, la roci palpabile fizic. Misticii sustin ca totul este doar Lumina Dumnezeiasca, dar mai mult sau mai putin acoperita, incatusata de Materie. Fizicienii demonstreaza ca exista posibilitatea calatoriei in Timp, a unificarii Trecutului-Prezentului-Viitorului, misticii traiesc profund aceasta Realitate.

Misticii descriu alte lumi, ingeresti sau astrale, unde si Gandul se misca prea incet. Fizicienii explica posibilitatea existentei in simultaneitate a mai multor planuri de existenta, in acelasi Spatiu, dar cu frecvente diferite. Credem ca identitatea dintre lumea descrisa de savanti si cea a misticilor incepe sa se faca simtita. Iar dincolo de multimea teoriilor si de inefabilitatea experientelor, Universul este simplu, atat pentru fizicieni cat si pentru mistici.

Ca principiu fundamental al Universului, Constiinta respecta in totalitate legile lui, Multidimensionalitatea Universului inseamna Multidimensionalitatea Constiintei. Constiinta este una singura, dar o regasim in oameni atat sub forma de Constiinta de Sine, cu licariri de luciditate din Prezent, cat si in forma Constiintei Cosmice, cu acces permanent la Trecut-Prezent si la un Viitor mai mult sau mai putin apropiat. Privind dintr-o perspectiva integrala, lumea misticilor si lumea savantilor cuantici este aceeasi, unica si totusi dinamica. Desi nu au avut aceasta intentie, fizicienii cuantici au demonstrat Trinitatea Crestina, existenta in simultaneitate a lui Dumnezeu ca Intreita Fiinta, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Dar au demonstrat si explicat stiintific de asemenea si experientele calugarilor tibetani sau ale yoghinilor, care sustin de atatea zeci de veacuri ca Universul este Constiinta si Energie, Constiinta Cosmica si Lumina, Yin si Yang.

Un exemplu graitor al paralelismelor dintre teoriile noii fizici si cele alte traditiilor spirituale ne este oferit de catre Fritjof Capra in lucrarea “Taofizica” (prima editie aparuta in 1975). In opinia savantului, paralelismul dintre experimentul stiintific si experienta mistica ar putea sa para surprinzatoare din perspectiva naturii diferite a acestor doua acte de observatie. Fizicienii isi realizeaza experimentele in echipa, in timp ce misticii realizeaza actul de Cunoastere numai prin introspectie, fara ajutorul vreunui aparat si in totala singuratate. Oricine ar dori sa repete experimentele stiintifice din fizica cuantica, efectuate initial de oameni de stiinta ar avea nevoie de ani de studiu. Numai dupa aceea persoana in cauza va fi capabila sa puna Naturii intrebari despre un anumit fenomen si sa inteleaga raspunsul pe care il va primi. In mod similar, experienta mistica necesita multi ani de practica sub indrumarea unui maestru, iar daca discipolul reuseste sa parcurga toate etapele, el va fi capabil sa retraiasca experienta mistica.

Multitudinea paralelismelor intre teoriile fizicii cuantice si filosofiile orientale
l-au condus pe Fritjof Capra la concluzia ca principalele modele si teorii ale fizicii moderne contureaza o conceptie despre lume aflata in perfect acord cu viziunea mistica orientala.
Mai mult, in 1983, la 7 ani dupa aparitia primei editii a lucrarii, analizand evolutiile din fizica cuantica, Capra va remarca: “noile rezultate nu infirma existenta asemanarilor dintre fizica si filosofiile orientale, ci, dimpotriva, le pun si mai bine in evidenta” . Recomandam cu caldura tuturor acelora pasionati de noua fizica sa consulte aceasta lucrare extraordinara a lui Fritjof Capra, putand sa gaseasca in paginile ei nu numai descrieri detaliate ale teoriilor din fizica cuantica si ale filosofiilor din Orient, dar si modele de gandire constructive, libere de orice limitari.

Ca psihologi, ne dorim sa traim momentul in care Religia isi va da mana cu Stiinta si fiecare sa renunte la unele dogme in favoarea Realitatii, a Simplitatii. Fara a fi idealisti consideram ca va veni clipa in care explicatiile stiintifice si misterele Universului vor fi accesibile tuturor oamenilor, iar mistica va deveni o stiinta a re-intalnirii fiintei umane cu Armonia Universala. Pasul esential in dezvoltarea Omenirii nu va fi extinderea Vietii pe alte planete, ci intelegerea deplina a celei de pe Pamant, va fi pasul de al alienare la unificare, la reintregire, de la legea karmei (care sintetic poate fi redata ca “dupa fapta si rasplata”) la legea iubirii (”daca cineva te-a lovit pe un obraz, intoarce-i si celalalt obraz“), atat de bine explicata de Iisus.
Din fericire nu ne lipsesc vizionarii, atat in stiinta cat si in diferitele religii, iar drumul de urmat ne este aratat in permanenta.
Incepand cu secolul XXI, credem ca totul este o chestiune de timp.