Bine ati venit,
la SCOALA GIMNAZIALA ANTON PANN CRAIOVA!
Scoala Gimnaziala Anton Pann Craiova, fosta Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.13 se află aproape de cartierul Lunca Jiului din Craiova, la N-V de stadionul „Ion Oblemenco”, are o vechime de peste 60 ani şi are porţile deschise pentru toţi cei care au nevoie de educaţie.
Pentru a ridica nivelul cultural al acestui cartier la 10 noiembrie 1950 a luat fiinţă o şcoală elementară care număra 46 de elevi şi care avea unic ţel prevenirea vagabondajului în rândul fiilor de romi. Dar frecvenţa slabă a acestora axa munca pe înfiinţarea unei cantine , bursele se acordau în bani şi în natură, în special în îmbrăcăminte şi încălţaminte. Din cauza faptului că toţi elevii erau fii de romi, cadrele didactice nu doreau să ramână în permanenţă la această şcoală astfel colectivul personalului didactic se modifica de la an la an. Deoarece o mare parte a copiilor din cartier, fii de români, învăţau la şcoli din centrul oraşului, iar frecvenţa din cadrul şcolii din Faţa Luncii era deosebit de slabă, în anul şcolar 1954-1955 s-a luat măsura înscrierii obligatorii la şcoala de cartier, care apare pentru prima data cu denumirea de “Şcoala Elementară Nr.13”. Pe parcursul anilor numărul elevilor creşte , dar între timp sunt desfinţate cantina, bucătăria şi sala de mese, fiind transformate în săli de clasă. În 1957 numărul de elevi români se ridică la 70% din totalul elevilor şi astfel că numărul cadrelor didactice care doresc să ramână în şcoală se măreşte de la an la an.
În 1960 şcoala avea un număr de 350 elevi (168 băieţi şi 182 fete) ajungându–se în anul 1962 la un efectiv de 780 de elevi. Creşte şi numărul cadrelor didactice la 30 de persoane şi se schimbă denumirea de la Şcoala Elementară Nr.13 la Şcoala Generală Nr.13.
De-a lungul timpului însă numărul elevilor este iaraşi în continuă scădere din cauza faptului că nu mai există obligativitatea înscrierii la şcoala de cartier precum şi a natalităţii din ce în ce mai scăzute, ajungandu-se iarăşi la o şcoală cu mulţi elevi de etnie rromă.
Din septembrie 2010 unitatea şcolară funcţionează ca unitate cu personalitate juridică coordonând şi structurile: Şcoala Gimnaziala nr. 26 Craiova - Mofleni, Grădiniţa cu program normal Aschiuta Craiova şi Grădniţa cu program normal Neghinita Craiova, iar din septembrie 2012 poarta denumirea de Scoala Gimnaziala Anton Pann Craiova.