Projects‎ > ‎

SCMUPT 2019

logo_upt

android_logowinphone_logoios_logocoronaunity_logophonegap_logo          

    SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 7-aeste o competiție în creștere, dedicată aplicațiilor mobile, și a fost concepută pentru studenții de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica. Se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune ca țintă mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național

    Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase. Ce am invățat este că ideile bune se pot ascunde de multe ori în spatele unor aplicații rudimentare, la prima vedere. Anul acesta am organizat competiția în două secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps și Games & Entertainment Apps

La fel ca în ultimii ani, suntem onorați să colaborăm cu Timișoara Mobile Development GroupTimișoara Startup Hub, Banat IT Association și ARIES-TM. În plus, dorim să mulțumim Zeno Media care s-a asociat cu noi la această ediție. Evenimentul nostru va fi mai vizibil comunității locale, avându-i spectatori pe toți cei interesați de domeniul mobile: profesioniști, antreprenori, studenți pasionați, elevi curioși, și nu numai. Evenimentul este disponibil și pe Meetup.

Concursul va fi organizat în 21 ianuarie, de la ora 17:00, la Biblioteca UPT, pe două trackuri paralele. Participanții de la ediția din 2019 sunt următorii, în ordinea prezentărilor:

utility_logo
Track 1
Juriul este compus din:
  • Horia Damian – CEO @ Intuitive Software
  • Mădălin Găgeanu – android developer @ Vodafone Group Services
  • Marius Cristea – software engineer @ IRIAN Solutions
  • Mario Riviș - software engineer, winner of SCMUPT'17 @ UPT & Dialog Data
  • Claudiu Grozasoftware engineer @ UPT & Lasting Software

Secțiunea Utility & Lifestyle Apps - ora 17, Biblioteca UPT, Bulevardul Vasile Pârvan 2, amfiteatrul K1

  1. 17:15 | Albu Alexandra - ParkTiMe: it's TIME to PARK you car in TM
  2. 17:25 | Roșculescu-Nemeș Vlad - framework de condus un smart car
  3. 17:35 | Molin Andy - ShopTogether: manager de cumpărături partajate
  4. 17:45 | Feier Marius-Andrei - Donorium: platformă de donat sânge
  5. 17:55 | Tenescu Andrei, Iarca Ștefan, Bercean Bogdan - XVision: sistem de diagnoză radiografii
  6. 18:05 | Bogdan Darius, Iliași Mario - Safe Street: detecție din aer a violenței urbane
  7. 18:15 | Băjănescu Ana-Maria, Barbul Athina - Pethood: app pentru socializare canină
  8. 18:25 | Mărginean Valentin, Mocanu Alexandra - Let's Meet! : aplicație pentru întocmirea de adunări spontane
  9. 18:35 | Filipaș Flavius, Antal Călina, Sulea Călin - Freelystabilire contact între voluntari cu organizații de voluntariat
Track 2
Juriul este format din:
  • Cătălin Gheorghiu – MVP Microsoft @ I Computer Solutions
  • Andrei Markovits – mobile application architect @ AudioNow Digital
  • Andrei Avram – CEO @ Transylvania High Tech Solutions
  • Darian Velciov – software engineer @ UPT & Sphinx IT

Secțiunea Games & Entertainment Apps - ora 17, Biblioteca UPT, Bulevardul Vasile Pârvan 2, amfiteatrul K2
  1. 17:15 | Jeberean Remus-Renato - Multiplayer battle arena
  2. 17:25 | Andrei Miculiță - Twin stick shooter
  3. 17:35 | Cosma Patricia, Csestanovits Judith, Damian Melisa - FestApp: manager de evenimente muzicale
  4. 17:45 | Antal Călina, Sulea Călin - Steve (Space Travel with the Extraordinary Valiant Explorer)
  5. 17:55 | Bulzan Andrei - 3D Music Control: creezi muzică prin mișcarea telefonului
  6. 18:05 | Gancea Roxana - GoAround: indicarea punctelor de interes pe traseul spre o destinație finală
  7. 18:15 | Dănilă Mădălina, Cazacu Robert - SoundRun: joc acustic pentru orbi
  8. 18:25 | Chiu Robert - Yarhar: simulator de navă de pirați
  9. 18:35 | Ștefan Robert - Let's Visitnotifica utilizatorul despre obiectivele turistice din jur

Programul de desfășurare este următorul:
  • 17:00-17:15 - Deschidere oficială în amfiteatrul K1 (câteva cuvinte din partea organizatorilor și a sponsorilor)
  • 17:15-19:00 - Prezentările concurenților (a câte 8-10 minute)
  • 19:00-19:30 - Pauză de reîmprospătare, în care juriul deliberează clasamentele
  • 19:30-19:45 - Anunțarea rezultatelor
  • 19:45~21:00 - Discuții deschise e tema mobile development moderate de Zeno Media (toți sunt invitați)
În urma jurizării, și a numarului de participanți, am decis să prezentăm top 3 la secțiunea Utility&Lifestyle, și top 3 la secțiunea Games&Entertainment, iar clasamentul este:

Utility & Lifestyle Apps
  1. Roșculescu-Nemeș Vlad - framework de condus un smart car  medal_star
  2. Băjănescu Ana-Maria, Barbul AthinaPethood: app pentru socializare canină
  3. Albu AlexandraParkTiMe: it's TIME to PARK you car in TM  &  Molin Andy - ShopTogether: manager de cumpărături partajate
Entertainment Apps
  1. Antal Călina, Sulea Călin - Steve (Space Travel with the Extraordinary Valiant Explorer)  medal_star
  2. Chiu RobertYarhar: simulator de navă de pirați
  3. Bulzan Andrei 3D Music Control: creezi muzică prin mișcarea telefonului & Cosma Patricia, Csestanovits Judith, Damian Melisa FestApp: manager de evenimente muzicale

Felicitări tuturor participanților.





Organizatori

Alexandru Topîrceanu, Marius Marcu, Radu Ticiu, 
Claudiu Groza, Cristian Babău, Darian Velciov

Structura unei prezentări:
  • Titlu/prezentare
  • Problema adresată
  • Soluția propusă (non tehnic)
  • Competiție pe piață și diferențiator
  • Soluție tehnică
  • Rezultate obținute
  • Posibilitatea de monetizare/exploatare
  • Concluzii și dezvoltare ulterioară

Durata prezentării este de maxim 8 minute, urmată de 2-5 minute de întrebări. Prezentarea unui live demo este încurajată.



Ediții anterioare
Pentru sugestii, comentarii sau întrebări folosiți secțiunea de mai jos sau trimiteți un email la adresa alext [at] cs.upt.ro

View in English 
uk_flag
Back to Romanian 
ro_flag
21.01.2019
Comments