Projects‎ > ‎

SCMUPT 2015

logo_upt

android_logowinphone_logoios_logounity_logophonegap_logo          

    SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 3-aeste o competiție ad-hoc dedicată aplicațiilor mobile și a fost concepută pentru studenții anilor terminali de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica. Se organizează anual, la final de semestru, început de sesiune, la mijlocul lunii ianuarie, și își propune ca țintă mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național

    Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase. Ce am invățat este că ideile bune se pot ascunde de multe ori în spatele unor aplicații rudimentare, la prima vedere. Anul acesta am organizat competiția în trei secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: utility Apps, games și lifestyle Apps

Avem onoarea unui juriu distins în acest an, acesta fiind format din:
  • Horia Damian – director Lasting Software
  • Cătălin Gheorghiu – MVP Windows Embedded, I Computer Solutions
  • Alexandru Iovanovici – UPT, ACSA research group
  • Andrei Markovits – mobile application architect, AudioNow Digital
  • Marius Căciulescu – câstigator al competiției din 2014, Softvision

Participanții de la ediția din 2015 sunt următorii, în ordinea prezentărilor:

Secțiunea Utility Apps - ora 16, B414utility_logo
  • Andrei Filipovici, Răzvan Florea - Airplane Mode Enhanced
  • George Șuveți - FEAA App
  • Roland Sas, Andrei Sandu - SMS Reminder
  • Claudiu Groza - SAR Watch





games_logo
Secțiunea Mobile Games
 - ora 17:10, B414
  • Ștefan Medeleanu - Yams
  • Roland Varga - Parity
  • Cristian Zanfir, Diana Pleșa - Card game: Cruce
  • Flavius Românu, Sebastian Stancu - Card game: Șeptică





Secțiunea Lifestyle - ora 18:20, B414
  • Nicoleta Gîrjan, Ionuț Stan - Smart Lamp
  • Norbert Balazs, Zsolt Zabolai - Search & Travel
  • Ioana Leontiuc, Ioana Tripa, Alexandru Ștefănică - Zumba App
  • Norbert Fazekas, Emanuel Danci - EnjoyTheCity
  • Andrei Horak, Emilia Murărescu - Instasong
  • Georgian Popovici - Discover Banat Mountain




În urma jurizării și a numarului de participanți am decis să prezentăm Top 2 la Utility si Games, si Top 3 la Lifestyle, iar clasamentul este:

Utility Apps
  1. George Șuveți - FEAA App  medal_star
  2. Claudiu Groza - SAR Watch
Mobile Games
  1. Roland Varga - Parity  medal_star
  2. Ștefan Medeleanu - Yams
Lifestyle
  1. Nicoleta Gîrjan, Ionuț Stan - Smart Lamp  medal_star
  2. Norbert Balazs, Zsolt Zabolai - Search & Travel
  3. Andrei Horak, Emilia Murărescu - Instasong
Felicitari tuturor participantilor.


Organizatori

Alexandru Topîrceanu & Marius Marcu

Ediții anterioare
Pentru sugestii, comentarii sau întrebări folosiți secțiunea de mai jos sau trimite-ți un email la adresa alext@cs.upt.ro

View in English 
uk_flag
Back to Romanian 
ro_flag
09.01.2015
Comments