Afla mai multe despre mediul inconjurator:D

 
* Naura este plina de minunatii si de aceea trebuie sa o protejam.Multi oameni nu inteleg ca poloarea poate afecta lacurile , padurile, pasunile etc. , dar semnele de avertizare  <<SA NU ARUNCI PE JOS,  PROTEJEAZA
NATURA + SPECIE DE PLANTA/ANIMAL PE CALE DE DISPARITIE>> ,pentru ei inseamna sa poluezi ,sa rupi planta pe cale de dispartie etc . ,sunt ca inegzistente ...
    
*NUMELE ANIMALELOR...
   (BROASCA)
    * Numele stiintifica al BROASTEI DE APA este (Pelophylax ridibundus).Pelophylax vine din greaca si este compus din doua cuvinte :primul inseamna noroi" , iar cel de-al doilea inseamna paznic " , pentru ca aceasta broasca nu se departeaza niciodata  de apa si sta nemiscata aproape de mal,ca si cum ar fi un pasnic al ei. Ridibundus vine din latina si inseamna << cu fata surazatoare>> , pentru ca, intr-adevar, gura acestei  broaste are o forma de parca ar zambi tot timpul.
 
  * MUSTATILE, PODOABA SAU SENZOR?
 Daca la oameni mustatile sunt doar un accesoriu la moda ,la animale acestea nu sunt altceva dacat senzori -organe de simt.Ele aduna informatii importante din mediul de viata al animalului si le integreaza intr-un fel de harta a imprejurimilor care il ajuta pentru orientare.
 
Foca cu mustati  , numita si foca cu barba , are mustati stufoase cu cu ajutorul carora percepe si cea mai mica vibratie din apa .Cercetari recente au dezvaluit ca focile ar putea depista cu ajutorul lor pestii aflati la o distanta de aproape  100 m. In cazul lor ,mustatile au acelasi rol pe care il are nasul  cainelui.Se pare ca focile pot face diferenta dintre forme , prim urmare si-ar putea alege  << meniul>> de la distanta .
 
*Mustatile  sobolanului au lumgimea de  5-7 cm.
Pentru ca posesorii lor traiesc in galerii intunecose,mustatile se afla intr-o continua  miscare, parca ar << pipai >> aerul pentru a detecta obiectele din jur. Atunci cand sunt percepute informatii privind temperatura sau obiectele din jur ,neuronii sensibili  la atingere trimit un semnal catre creier , La fel se intampla cand atingerea inceteaza.
 
                                  CARTITA
           *  Cartita este animalul cunoscut de toti gradinarii deoarece este animalul care le deterioreaza gazonul, plantele sau legumele din gradina.

Cartita are o lungime a corpului de 125-150-165 mm, o codita de aproximativ 30 mm, laba posterioara de 20 mm si un cap mic de 30-38 mm. Cartita are corpul scurt , gros, cilindric. Ochii ii sunt negrii albiciosi, se confunda cu culoarea blanii , mici cat un graunte de mac , incat irisul si pupila nu se pot distinge. Urechile le are fara pavilioane , acoperite de o scurta indoitura a pielii, ascunsa sub parul dens. Cartita are picioarele anterioare scurte dar late, intr-u cat pieptul atinge pamantul, si  degetele unite aproape in intregime de o membrana palmata, cu unghii late si groase. Picioarele posterioare sunt separate, cu unghii subtiri si ascutite.

 

                                      PAPAGALUL
 
                   *    SALUT ,COPII!Stiati ca.... papagalul este o pasare norocoasa,pentru ca este foarete indragita de voi,oamenii!Si-a castigat simpatia prin penajul lui foarte colorat,dar si prin faptul ca face parte dintre papagalii masculi ce pot imita limbajul oamenilor.Isi alege perechea pe viata si se implica foarte mult in viata de de familie.
Papagalita depune doua oua albe ,din care ,dupa 25-28 de zile ,ies puisorii,dar la clocit participa si masculul (tatal puilor) .
Se hraneste cu seminte ,polen,nectar si fructe.
Ciocul lui este foarte puternic si incovoiat, ca sa sparga si cei mai tari samburi .Este foarte haios cand mananca : isi duce picioarele in dreptul ciocului (gurii) de parca ar fi niste maini.
Cand se  catara se foloseste de cioc ca de al treilea picior  : doua in fata si doua in spate .
 
Copii,  hai sa ne jucam!!!
 
Guraliv si certaret ,
Colorat cam indraznet,
El repea, daca vrea,
Orice-ai spune dumneata.
Cine-i?
        PAPAGALUL...
 
 
 
                                          URSUL PANDA

*În puținele populații cu efectiv redus, ce trăiesc în pădurile montane ale Chinei Centrale, ursul Panda este printre cele mai rare   mamifere de pe glob.

Ursii Panda ajung în lungime pînă la 1,5 m și aproximativ 75 cm în înălțime. Masculii sunt cu 10-20% mai mari decât femelele. Masculii cântăresc până la 150 kg, iar femelele până la 125 kg.

Panda este una dintre speciile de urși care au cea mai lungă coadă, care ar putea ajunge până la 5-6 cm lungime.Ursii Panda trăiesc până la 25-30 de ani.

Ei  consumă exclusiv frunze și lăstari de bambus. Bambusul este o plantă dulce cu creștere înaltă, pe care ursul Panda o mărunțește cu greutate. Dinții ursului Panda, ce inițial erau propice smulgerii și mărunțirii cărnii, au evoluat ulterior aplatizându-se, devenind specializați în măcinat pentru a aduce hrana la o consistență de pastă.

La ora actuală mai trăiesc circa 1.600 exemplare în sălbăticie, iar viitorul acestei specii se anunță a fi unul deosebit de sumbru.Populația actuală de urși panda sălbatici trăiește doar în 6 masive muntoase situate între câmpia Sichuan și Platoul Tibetan.Se consideră că, peste 70 ani, datorită fenomenului de încălzire globală, jumătate din arealul actual al urșilor panda nu va mai putea fi locuit de aceștia

 ...
                                   
         
                                                   TIGRUL

*Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere rapitoare din familia felinelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Cuvântul „tigru” provine din grecescul „tigris” care, la rândul său, derivă din „tigri”, cuvânt din persoana veche, a cărui rădăcină „taig” înseamnă „rapid”.Tigrul este cea mai mare felină și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul polarși si cel brun).Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului, dintre care către începutul secolul al - XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi;cea mai numeroasă este a tigrul bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene.

În sec.al - XX-lea, specia tigrului a fost listată în CARTEA ROSIE a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea ilegală a tigrilor este interzisă în toată lumea.

 
                                                 FURNICARUL
Cunoscut si sub denumirea de furnicar urias, Myrmecophaga tridactyla este cea mai mare specie de furnicar. De altfel, este singura specie din genul Myrmecophaga. Traieste in America Centrala si de Sud, din Honduras pana in nordul Argentinei. Cercetatorii au descoperit fosile de furnicar gigant chiar si in nord-vestul desertului Sonora, Mexic.

 Cum arata un furnicar gigant .
 
 
Furnicarul gigant este una dintre putinele mamifere care nu au dinti deloc, nici macar la maturitate. In schimb, acest animal zdrobeste insectele pe care le ingereaza. De multe ori, in stomacul lor se gaseste si nisip sau pietricele, ceea ce arata ca furnicarul inghite astfel de substante pentru digestie.

Temperatura medie a corpului sau este de 32,7 grade Celsius, fiind una din cele mai scazute temperaturi dintre toate mamiferele terestre. Spre deosebire de alte animale, acidul gastric al furnicarului gigant nu contine acid hidrocloric, ci acid formic produs de prada lui. Poate avea o lungime de pana la 2,1 m, capul si corpul avand 1,2 m, iar coada ajungand pana la 90 cm. De obicei, un exemplar din aceasta specie cantareste intre 29 si 64 kg. Nu degeaba i se spune furnicar urias!

Are corpul acoperit cu o blana dura, sarmoasa. Pe coada, lungimea blanii poate ajunge pana la 40 cm. Puii au parul moale, pana ajung la maturitate. Culoarea predominanta este gri sau maro, dar toti furnicarii au dungi diagonale negre si albe, dinspre gat pana pe umeri.

Are un simt al mirosului deosebit de fin, pe care-l foloseste ca sa gaseasca furnicile, insa vazul si auzul sunt slab dezvoltate. Nu doarme intr-un loc fix, ci isi cauta vizuini si culcusuri subterane abandonate. Cand doarme, isi acopera corpul cu acea coada lunga si stufoasa.

In salbaticie, furnicarul gigant este un animal nocturn daca sta in apropierea asezarilor umane, si diurn daca locurile nu prea sunt populate de oameni. Cea mai mare parte din timp si-o petrece pe pamant, dar poate fi un foarte bun inotator.

 

Cand se simte amenintat sau speriat, se ridica pe picioarele din spate si se sprijina pe coada, pentru a-si mentine echilibrul. Uneori, isi ataca dusmanul foarte rapid, cu ghearele, sau il „imbratiseaza", la fel ca ursii. Un furnicar adult este capabil sa se apere si chiar sa-si ucida dusmanii de temut, inclusiv felinele mari precum jaguarul sau puma.

 

Anatomia unui furnicar urias

 

Desi in limba greaca, „tridactyla" inseamna „cu trei degete", furnicarul urias are cate cinci degete la fiecare picior. La picioarele din fata, ghearele celor trei degete din mijloc sunt mai alungite si foarte puternice, fiind folosite la distrugerea musuroaielor de furnici si termite, dar si ca protectie impotriva animalelor de prada. Ca sa protejeze aceste gheare, furnicarul umbla pe incheieturile picioarelor. Ghearele de la picioarele din spate sunt mici.

Limba furnicarului poate creste la o lungime de 60 cm, insa este subtire, de doar 12,5 mm. Ca sa prinda furnici, isi acopera limba cu o saliva lipicioasa. Acest animal isi poate extinde si retrage limba de pana la 150 de ori pe minut.

 

Cum se inmultesc furnicarii?

 

Dupa o perioada de gestatie de 190 de zile, femela da nastere unui singur pui, care cantareste in jur de 1,3 kg si ramane langa ea pana ce femela ramane din nou gestanta. In prima parte a vietii, puiul isi petrece o mare parte din timp „calarind" pe spatele mamei sale, pana ajunge la jumatate din dimensiunea ei.

Sistemul ori „ritualul" reproductiv al furnicarului nu este foarte bine cunoscut, aceste animale putand fi urmarite doar in captivitate. Pana in prezent, cercetatorul canadian William Sommers a reusit sa adune cele mai multe informatii in legatura cu acest subiect si tot ce a aflat este ca, in timpul imperecherii, masculul sta deasupra femelei, iar aceasta sta pe-o parte.

Cand nasc, femelele stau in picioare, iar puiul se naste cu blana colorata ca la adulti. Noul-nascut se urca pe spatele mamei, imediat dupa ce se naste. Unele femele sunt pregatite sa se inmulteasca din nou la doar noua luni dupa ultima nastere. Furnicarul urias ajunge la maturitate sexuala intre varstele de doi ani si jumatate si patru ani.

Ce mananca un furnicar urias

Dieta furnicarului urias consta in furnici, termite si larve sau omizi moi. Coloniile de insecte (musuroaiele) si coaja copacilor sunt distruse cu ajutorul ghearelor lungi si ascutite. Folosindu-si limba lunga, prinde oua, larve si insecte adulte. Glandele salivare secreta o saliva lipicioasa. Furnicarii uriasi pot manca mii de insecte in doar cateva minute. Uneori, se hranesc si cu fructe sau oua de pasari.

Pericole:

Animalele de prada care vaneaza furnicarul gigant sunt jaguarul si puma. Uneori, animalul reuseste sa se apere cu ghearele puternice, de la picioarele din fata, insa in cele mai multe cazuri, raspunsul la aceste amenintari este fuga. In plus, furnicarul gigant este vanat si de oameni ori accidentat pe soselele mai circulate.

Conservarea speciei:

Cea mai mare problema care ameninta viata furnicarilor este distrugerea habitatului lor natural. Nu este neaparat o specie pe cale de disparitie, insa numarul acestor mamifere trebuie monitorizat cu atentie de catre autoritati. Se preconizeaza ca numarul lor va scadea cu pana la 20% in urmatorii zece ani si datele statistice arata ca mai exista doar in jur de 5.000 de exemplare in salbaticie. Alte 90 de exemplare se gasesc in gradinile zoologice din Statele Unite ale Americii.

                                                           

                                               

                                                 TAPIR

Tapirul (Tapirus americanus și indicus) este un animal mamifer imparicopitat din zona tropicală, cu corpul masiv, pielea netedă, buzele și nasul prelungite într-un fel de trompetă scurtă.

Nasul tapirului seamana cu o trompa si poate fi folosit pentru a apuca ramurile si pentru a rupe frunzele cu care se hraneste.

 

tapir
 

                                                        FLOAREA DE COLT

Floarea-reginei, sau floarea-de-colț, (Leontopodium alpinum Cass.) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteracea.

Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 - 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase.Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 - 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată din până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august.

 

                              LALEAUA NEAGRA 

Primele lalele din Olanda au fost plantate la Universitatea Leiden in toamna anului 1593. Încă de la început, pasionaţii de flori au vrut să îmbunătăţească darurile naturii. Aşa a început visul ce a aprins imaginaţia scriitorilor, colecţionarilor şi marilor hibridizatorii de a realiza „laleaua neagră".

Un hibridizator caută să creeze floarea viselor sale prin incrucisarea a doua soiuri cu trăsături diferite. Câteodată măiestria sa consta în a recunoaşte „greşelile fericite" ce pot apărea în procesul de hibridizare. Hibridizatorii caută să creeze o armonie între caracteristicile viitoarei plante. Câteodată căutarea unui singur atribut sau caracteristică poate aprinde imaginaţia unei întregi comunităţi, cum ar fi căutarea lalelei negre.Deşi s-au făcut paşi importanţi înspre obţinerea negrului, mulţi experţi inisistă ca o lalea neagra, este imposibil de realizat.

Oraşul Harlem din Olanda oferă 100.000 de guldeni primul om care va cultiva o lalea neagra. Aşa începe romanul lui Alexandre Dumas „Laleaua neagră" ce a aprins în mintea iubitorilor de flori întrebarea: oare chiar e imposibilă creşterea unei lalele negre?

Partea interesantă e că nu există nici o lalea cu adevarat neagră, şi pare- ca  nici nu va exista dintr-un motiv simplu: e imposibil.

Frans Roozen, directorul tehnic al Institutului de flori din Olanda, spune: Pentru a fi cu adevărat negru, culoarea trebuie sa nu aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru în natură se întâmplă doar cu moartea. Nici o frunză sau floare vie nu este neagră în totalitate.

Roozen acceptă că s-au facut paşi importanţi înspre hibridizarea lalelei, şi că culorile se apropie foarte mult de negru, dar un negru total nu va putea fi obţinut niciodată.

„Ce este posibil, spune el este ceea ce deja am făcut. Crearea unor lalele de un mov închis. Aproape, foarte aproape de negru, dar nu negru complet.

Hibridizarea este metoda prin care calitatile a doua plante diferite sunt unite (amestecându-le polenul) pentru a crea o noua plantă care să aibe calităţile dorite ale celor două plante iniţiale. De exemplu încrucişând o floare cu caracteristica dorită cum ar fi mirosul sau culoarea, cu o alta cu alte caracteristici gen înălţimea sau tipul florii , un hibridizant creează astfel floarea dorită. Hibridizarea ste un proces costisitor, îndelungat, care chiar şi acum ţine mai mult de artă decât de ştiinţă.

Veştile bune sunt însă că în ciuda faptului ca o lalea pur neagră este imposibilă din punct de vedere tehnic şi ştiinţific, practic este cât se poate de posibil.

Culoarea există doar în ochiul privitorului. E o problemă de percepţie. Ceea ce vedem ca şi culoare este rezultatul felului în care ochiul nostru captează lumina şi a felului în care creierul procesează informaţia. Isaac Newton a demonstrat la sfârşitul sec. 17 acest lucru arătând că lumina albă prin intermediul unei prisme se reflectă în mai multe culori ca şi curcubeul.

Aceaşi idee se aplică şi culorii lalelelor.În lumina puternică a soarelui laleaua pare a fi neagră. Până la urmă e doar un joc al iluziilor.

 Aceste lalele intensifică orice altă culoare aşa ca mulţi designeri folosesc combinaţiile de alb şi negru pentru a da viaţa grădinei.

 

Totuşi căutarea veritabilei lalele negre continuă. Frans Roozen spune:" Este in natura umană sa încercăm imposibilul". Hibridizanti sunt prin natura lor visători. Si acolo unde sunt vise, este speranţă. Este logic, mai ales ca laleaua reprezintă speranţa.

                                                            LOTUS

Lotus este numele dat mai multor plante acvatice exotice din familia nimfeacee, cu flori albastre, mari, plăcut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis), cel din urmă denumit și Nufar termal.

Lotusul în medicină

Florile de lotus (Nelumbo nucifera) ocupă un rol important în cadrul diferitelor tradiții de vindecare ale orientului. Ele conțin lotusină și nuciferină, compuși care determină un efect specific de stimulare cerebrală și care generează o stare generală de relaxare extrem de plăcută, putând genera rapid o stare profundă de liniștire a minții, de interiorizare, calm, pace lăuntrică și astfel pot face să se instaleze rapid o stare sublimă de fericire fără obiect.Semințele și rădăcina de lotus (Nelumbo nucifera) sunt tonice regenerante seminale, fiind indicate în caz de spermatoree (pierdere a spermei). 

Lotusul în artă

Motivele lotiformeei  (ornamente în formă de boboc de floare de lotus) erau folosite frecvent în arta veche egipteană, fiind reluate în ornamentația stilului Art nouveau.

                                                                 GALBENELELE

Gălbenele (Calendula officinalis) este o specie de plante de cultură anuală, rar bianuală, înaltă de 40-80 cm, bogat ramificată, pubescentă, cu miros balsamic puternic. Gălbenelele pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Gălbenelele fac parte din familia compozitelor (Asteraceae).

 

Beneficiiile   vindicatoare ale galbenelelor!!!!!

 

Galbenelele se pot utiliza sub forma de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spalaturi, masti si produse cosmetice. In functie de afectiunea care se doreste a fi tratata, galbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, masti, spalaturi) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Dintre cele mai importante beneficii ale galbenelelor enumeram:
- Cresc capacitatea de lupta a organismului impotriva infectiilor, avand actiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene si antifungice. Se folosesc ca adjuvant in toate infectiile sau tratamentele care scad imunitatea, cum ar fi citostaticele sau la administrarea antibioticelor.
- Sunt recomandate in tulburarile menstruale de orice fel, facand parte din plantele destinate sanatatii aparatlui genital feminin;
- Combat anemia;
- Mastile sau compresele cu galbenele ori cremele sunt indicate pentru tratarea tuturor problemelor pielii;
- Sunt folosite in cosmetica pentru mentinerea tineretii si frumusetii tenului, reducerea ridurilor si tratarea petelor maronii;
- Au proprietati anticancerose, consumul a trei cani de galbenele pe saptamana fiind util in protectia antitumorala;
- Stimuleaza functiile hepatice si renale;
- Accelereaza arderile organismului pentru cei cu arderi lente, avand proprietati echilibrante;
- Alergii, eczeme, acnee, urticarie;
- Astm;
- Migrene usturatoare;
- Bolile reumatismale;
- Hipertensiune arteriala;
- Arsuri sau degeraturi;
- Afectiuni gastrice sau ale tubului digestiv;
- Candidoza si alte afectiuni genitale, in special folosite ca spalaturi sau pe cale sistemica prin consumul de ceaiuri;
- Accelereaza cicatrizarea ranilor;
- Curatare oculara.

                                                      Hamster românesc
 

Hamsterul românesc (Mesocricetus newtoni) cunoscut și sub numele de hamster dobrogean este o specie de rozătoare din familia Cricetidae. Este găsit în România și Bulgaria.

 Răspândire și habitat

Arealul de răspândire al hamsterului românesc nu este cunoscut cu exactitate dar se presupune că nu depășește 50.000 km pătrați în Dobrogea și nord-estul Bulgariei. Hamsterul românesc trăiește în zona de câmpie pe terenuri uscate și pietroase cu vegetație puțină dar și în culturi de legume, livezi sau vii. S-a estimat că ar exista în jur de 3.000 de exemplare de hamsteri românești în libertate ceea ce îl clasifică drept aproape amenințat.

 Descriere

Capul + trunchiul 100-150 (340) mm; coada 10-15 mm bontă la capăt, puțin păroasă. Capul mic și îndesat. Pe spate cenușiu-galben-cafeniu; pe piept negru ca un guler. Abdomenul galben-cenușiu. Pe laturile gâtului și pieptului 3 pete albe-gălbui.

Răspândirea sa în Europa este limitată la Dobrogea și o mică parte din estul Bulgariei. În Dobrogea, răspândită mai mult insular, intensitatea cea mai mare fiind în județul Tulcea. Animal exclusiv de stepă cultivată sau cu vegetație spontană bogată, ocupând biotopuri atât cu coline, construindu-și galeriile, de obicei, în terenuri înțelenite, nesupuse lucrărilor agrotehnice. Activitatea cea mai intensă în primele ore ale serii și dimineața înainte de răsăritul soarelui. Trăiește izolat, în galerii construite la 60-80 (rar 150) cm adâncime, cu o galerie mai simplă și separată pentru pui, căptușită cu ierburi moi.

Prima reproducere prin aprilie-mai, apoi alte 2-3 generații de pui (2-10), orbi (ochii se deschid după 15 zile), nuzi, cu dinți. Puii din generația a treia iernează cu părinții. Trăiește 2-3 ani. Este exclusiv ierbivor, nedăunător. Poate fi folosit ca animal de experiență în laboratoare.

Comportament

Hamsterul românesc este o specie nocturnă și crepusculară de rozătoare. Trăiește în mod solitar într-o rețea complexă de vizuini. Mănâncă semințe, legume furate de către ei, ierburi, dar și insecte. Își transportă mâncarea cu ajutorul fălcii sale elastice care îl ajută să o depoziteze. Ating maturitatea sexuală în timp de 56-70 de zile și se înmulțesc între lunile aprilie și august. Hamsterul obișnuit are o perioadă de gestație de 15 zile, și naște odată între 1 și 15 pui pe care îi înțarcă după 3 săptămâni de la naștere. Ei comunică folosind chițăitele cu ultra-sunete. Își marchează teritoriul frecându-și glandele de anumite obiecte.

 
                                                      TAKINUL
 

 

Takinul este o capră-antilopă găsită în Himalaya de Est. Există patru subspecii: taxicolor B. taxicolor, Takin Mishmi; taxicolor bedfordi B., Shanxi sau Golden Takin; taxicolor tibetana B., tibetan sau Sichuan Takin; si taxicolor alb B., Takin Bhutan. Cercetare mitocondrială  arată că Takinii sunt legate de oi, similitudinii sale cu muskox fiind un exemplu de evoluție convergente. Takinul este animalul național din Bhutan. Takin stand 100-130 cm (39-51 in) la umăr și cântărește până la 350 kg (770 lb) .Acestea au fost comparat cu un "elan albină-înțepat", din cauza aspectului umflate ale feței. . Ele sunt acoperite într-o lână de aur gros, care devine negru pe sub burta. Ambele sexe au coarne mici care rula paralel cu craniu și apoi rândul său, în sus într-un punct scurt, acestea sunt în jur de 30 cm (12 in) timp.

Takinii se gasesc in padurile  de bambus la altitudini de la 1000 la 4500 de metri (3300 la 15.000 ft), unde se mananca boboci de iarbă, si frunze. Takinii sunt diurni  activi în a doua zi, odihnindu-se de căldură în zilele deosebit de însorite. Takinii sunt adunati  in turme mici în timpul iernii și turme de până la o sută de takini, în vara; masculii vechi sunt solitari.

Takinii sunt întretinuti si păstrati într-un compus din afara Thimphu. Legenda spune ca Takinul  există doar în Bhutan si nicaieri altundeva fiind considerat animal sacru.

În mitologie Bhutan a selectat Takinul ca animal national bazat  pe atât unicitatea si asocierea sa cu istoria țării religioase si mitologie. Conform legendei, atunci când Lama Drukpa Kunley (numit "nebun divin"), a vizitat Bhutan, în secolul 15, o adunare mare de credincioși s-au adunat din întreaga țară de a asista la puterile sale magice. Poporul a cerut lama pentru a efectua un miracol. Cu toate acestea, sfânt, în felul său obișnuit neortodoxe si scandalos, a cerut ca el să fie primul servit "o vacă integrala  si o capră pentru masa de prânz. El a devorat aceste cu poftă si a lasat  doar oasele. După închirierea un burp mare si mulțumit, a luat capul de capră și lipite-l pe oasele de vaca. Si apoi, cu o clipă de degete, el a poruncit fiara ciudat să se ridice si sa paca la munte . Spre uimirea oamenilor animalul sa sculat si a fugit până la pajistilor să pască. Acest animal a ajuns să fie cunoscut sub numele de tsey gyem dong (Takin) si la această zi, aceste animale pot fi văzute pasunand  pe versanti din Bhutan.

 
                                                       CIMPANZEUL
Cimpanzeul  desemnează două specii de maimuțe, genul Pan, familia  hominidelor, ordinul primate. Aceste antropoide din Africa ecuatorială sunt animalele cele mai apropiate fizic și genetic de specia umană.
 
Descriere

Un cimpanzeu adult atinge o înălțime cuprinsă între 0,9 și 1,7 m, în poziție verticală. Greutatea la mascul este de 35-70 kg, iar la femelă 25-50 kg.

Cimpanzeii pot trăi până la 40 de ani în sălbăticie, iar în captivitate pot ajunge până la 60 de ani.

În căutarea hranei, cimpanzeul se poate deplasa și pe jos, totuși preferă deplasarea prin copaci. În cazul deplasării terestre, folosește toate cele patru membre (deci nu biped ca omul!), cu degetele ușor îndoite, astfel încât greutatea corpului să fie susținută de falanga a doua și a treia a degetelor.

În copaci se cațără utilizând toate membrele sau, prin pendulare, agățându-se cu ajutorul membrelor superioare.

 Hrănirea

Cimpanzeii sunt omnivori și au un ritm de viață diurn. Ei consumă circa două sute de tipuri de frunze și fructe, dar și termite, furnici, miere, păsări și chiar unele mici mamifere.

 Reproducerea

Femela poate naște în orice perioadă a anului. Durata ciclului menstrual este de 35-45 zile, din care șase zile reprezintă perioada de fertilitate, interval marcat de apariția unei turgescențe în zona genitală.

 
                                          SCONCSUL
Sconcșii sunt un grup de mamifere, clasificați în familia Mephitidae.
Caractere generale: 
  • Lungimea variază de la 30 cm la 70 cm;
  • Greutatea variază, în funcție de specie, de la 0,5 kg la 4 kg;
  • Blana lor este, în general, neagră cu dungi albe;
  • Membrele sunt scurte și musculoase;
  • Coada este lungă și pufoasă;
  • Au glande anale specifice, ce emană un miros puternic, ce ține la distanță prădătorii;

 Dieta

Sconcșii sunt omnivori, consumând atât plante, cât și animale, în funcție de anotimp. Se hrănesc cu insecte și larve, râme, rozătoare mici, șopârle, salamandre, broaște, șerpi, cârtițe și ouă. De asemenea, mănâncă și fructe de pădure, rădăcini, frunze, ciuperci și nuci.

 Răspândire

Sunt răspândiți în America de Nord, America de Sud, precum și sud-estul Asiei.

Glande anale

Lichidul secretat de glandele anale este compus în principal din compuși tiol cu masă moleculară mică, în speță (E)-2-butenă-1-tiol, 3-metil-1-butanetiol și 2-quinolinemetanetiol, precum și tioesteri acetați ai acestora. Acești compuși sunt detectabili la concentrații de doar 2 părți la milion.

 

ftr
 
                                                  ACVILA

Acvila este un gen de păsări răpitoare de zi, mari, puternice, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, cu pene care acoperă picioarele până la degete, cu gheare puternice și cu aripi lungi , ascuțite. Acvila este o pasăre de pradă din ordinul Falconiformes, familia Accipitridae, subfamilia Buteoninae. Acvilele se caracterizează în general prin dimensiunea lor mare, construcția robustă, capul și ciocul greu.

Ca toate păsările de pradă, acvila are un cioc mare, puternic și ascuțit pentru a desprinde carnea de pe pradă. Posedă de asemenea tarsuri și gheare puternice. În plus au și o acuitate vizuală foarte bună, care le permite să vadă potențiale prăzi la distanță.

Acvila a fost utilizată de multe popoare și civilizații (cum ar fi mayașii, aztecii și egiptenii) ca simbol național și în special ca simbol imperial, fiind considerată o întruchipare a puterii sau a frumuseții. Amon Ra, cea mai mare zeitate la anticii egipteni (într-o anumită perioadă istorică), era reprezentat ca un om cu cap de acvilă, purtând discul solar în cap. Stema Moldovei este însemnată cu acvila fiindcă simbolizează putere și răbdare. 

                                               SALAMANDRA
Salamandra este un nume comun pentru aproximativ 550 specii de amfibieni. Acestea se caracterizează prin aspect exterior asemănător cu al șopârlelor, cu corp delicat, bot scurt și coadă bine dezvoltată.
Pielea lor umedă le face să prefere mediile acvatice, sau protecția (de exemplu, pământul umed). Unele specii de salamandre sunt totalmente acvatice întreaga viață, altele se alfă în apă periodic, iar o a treia categorie sunt  yyyyyterestre, la maturitate.
 
Caracteristici

Salamandrele mature, de obicei, au corpul tetrapod cu trunchi cilindric, patru membre și coadă lungă. Unele specii, precum sirena (Siren lacertina), au membrele posterioare reduse sau absente, ceea ce le conferă aspect de țipar. Pielea e lipsită de solzi, este umedă și netedă, cu excepția tritonilor, care pot avea pielea catifelată sau verucoasă și uscată la atingere. Pielea poate fi cenușie sau viu colorată, cu diferite forme, dungi sau pete. Tritonii masculi devin aprins colorați în perioada de împerechere. Speciilor de peșteră, care trăiesc în întuneric, le lipsește pigmentarea și au un aspect roz semitransparent sau perlat. Dimensiunile salamandrelor variază între 2,7 cm, inclusiv coada, până la salamandra uriașă chinezească, care ajunge până la 1,8 m și cântărește 65 de kg. Totuși, majoritatea au lungimea între 10 cm și 20 cm.

Respirația diferă în rândul salamandrelor. Speciile care nu dispun de plămâni respiră prin branhii. În majoritatea cazurilor, acestea sunt branhii externe, vizibile ca smocuri de pe fiecare parte a capului, deși țiparul de Congo are branhii interne și fante branhiale. Unele salamandre terestre au plămâni, care sunt utilizați în respirație, deși aceștia sunt simpli, sub formă de sac, spre deosebire de plămânii comnplecși ai mamiferelor. Multe specii d salamandre, cum ar fi proteul, au și plămâni, și branhii la maturitate. Unor specii le lipsesc atât plămânii, cât și branhiile. Schimbul de gaze este realizat prin piele. La acest tip de respirație apelează și unele specii care au plămâni.

Pielea salamandrelor secretă mucus, care ajută la menținerea umidității pe uscat și la echilibrul nivelului de săruri, în apă. De asemenea, servește ca lubrifiant la înot. Salamandrele mai secretă substanțe toxice, iar, în cazul unor specii, și feromoni prin glandele din pielea lor. Salamandrele năpârlesc periodic, lăsându-și stratul exterior al pielii (epiderma) pe măsură ce cresc.

Mecanisme de apărare

Unele salamandre folosesc autonomia caudală drept tactică de apărare. Vertebrele cozii sunt fragile, și de aceea coada se rupe când este apucată de un prădător .Coada ruptă se mai răsucește o perioadă scurta de timp, în care salamandra fie fuge, fie stă nemișcată, pentru a nu fi observată cât prădătorul este distras. Salamandrele regenerează ușor țesuturile pierdute. Timp de câteva săptămâni, pot să regenereze un membru parțial pierdut.

Salamandrele mai pot produce o substanță albă, asemănătoare cu laptele, care este otrăvitoare.

Glandele din pielea unor salamandre secretă o substanță toxică, care are efect asupra tuturor vertebratelor. Prezența acestei substanțe este indicată de coloritul viu al salamandrelor, de obicei galben și negru, sau roșu și negru.

fgf

     
                                                   SOARELE

Soarele este steaua aflată în centrul sistemului nostru solar. Pământul, toate celelalte planete, asteroizii, meteoriții, cometele precum și cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui, care totuși, prin mărimea sa, conține mai mult de 99% din masa întregului sistem solar. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de ex. prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima favorabilă.

În cadrul discuțiilor dintre cercetători, Soarele este desemnat uneori și prin numele său latin Sol, sau grecesc Helios. Simbolul său astronomic este un cerc cu un punct în centru: Unele popoare din antichitate îl considerau ca fiind o planetă.

Activitatea solară

În timpul unei erupții solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosferă și coroană este eliberată dintr-o dată. Materia este proiectată în coroană și particule de atomi accelerate până la viteze foarte mari sunt expulzate în spațiul interplanetar. Aceste fenomene sunt însoțite de o emisie de raze X și, în cazul erupțiilor mai puternice, de lumină vizibilă. Când ajung în apropierea Pământului și intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare. De asemenea, ele perturbă propagarea undelor radio în jurul globului. Uneori ele duc și la defectarea rețelelor de distribuire a electricității.

Eclipsa

O eclipsă de soare are loc ori de câte ori Luna trece între Soare și Pământ, umbrind o parte a suprafeței Pământului. Cea mai recentă eclipsă parțială de soare a avut loc la 1 august 2008 și a fost partial vizibilă și în România.

                                                  LUNA

Luna este singurul satelit natural al Pământului, și al cincilea ca mărime din Sistemul Solar.

 Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la mărimile dintre acesta și planeta Pământ, având un sfert din diametrul Pământului și 1/81 din masă.

Nume și etimologie

Denumirea românească a satelitului natural al Pământului este Luna, deși mai poate fi găsită și denumirea de Selena. 

FORMARE

Conform unor teorii Luna s-ar fi format acum 4,527 ± 0,010 miliarde de ani în urmă, adică cu 30-50 de milioane după formarea Sistemului solar

Date despre Lună

Luna are o rază medie de 1.737 km, de 4 ori mai mică decât a Pământului, și orbitează în jurul acestuia la o distanță medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă. Viteza medie pe orbită este de 3.700 km/h. Atracția gravitațională la suprafața Lunii este de 6 ori mai slabă decât cea terestră.

 

                                                         LUCEAFARUL

Luceafăr este numele popular al mai multor aștri (planeta Venus și unele stele mai strălucitoare).

În folclor

În folclorul românesc luceafărul este asociat cu demonii, dar face aluzie și la Hyperion, titanul din mitologia greacă. Mihai Eminescu a scris un poem cu titlul Luceafarul în care a detaliat câteva dintre atributele credințelor populare asociate luceafărului de dimineață.                                                                     

                                     RINOCERII

Rinocerul este singurul animal imparicopitat supraviețuitor al familiei Rhinocerotidae, care mai conține doar cinci specii. Două dintre aceste specii sunt native Africii și trei Asiei de sud. Trei din cele cinci specii — rinocerul javanez, rinocerul de Sumatra și rinocerul negru — sunt amenințate critic.

 Rinocerul indian este amenințat, în sălbăticie existând mai puțin de 2.500 de indivizi. Rinocerul alb este clasificat ca vulnerabil, cu aproximativ 14.500 de indivizi în sălbăticie.

În anul 2011, în Africa de Sud au fost uciși 443 rinoceri iar în anul 2010 au fost uciși 333 de rinoceri.

 
 
                                                              CONDORUL

Condorul pasăre răpitoare din familia (Cathartidae) este numele dat la două specii de vulturi, ambele în genuri diferite, cu capul și cu gâtul golaș, complet muți, care trăiesc în munții Anzi, America de Sud și America de Nord. Ei sunt:

 Informații generale

Dimensiuni și durata vieții

Condorul are lungimea de 1 - 1,5 m și anvergura aripilor de 2,9 - 3,5 m, potrivit unor date, chiar 4 metri. Adulții cântăresc 10 - 15 kg. Durata medie de viață atinge 50 de ani.

 Reproducere

Condorii se împerechează anual. Femelele depun un singur ou în luna iulie, iar perioada de incubație durează de la 54 la 58 de zile, timp în care de ou au grijă ambii părinți.

Hrănire

Condorii se hrănesc de obicei cu hoituri, iar când acestea lipsesc, răpesc și animale nou-născute.

 

                                                        Tiparul

Originar din Europa Centrala, tiparul este prezent la noi in toate baltile, helesteiele, canalele si in cursul mai calm al raurilor, din Delta pana in zona submontana, mai rar in limanurile deschise ale Marii Negre, in Siret si afluentii sai, Barlad, Olt, Cerna, Bega, Mures, Crisul Negru.
Solzii foarte marunti, de diametre reduse, acoperiti cu un strat gros de mucus, precum si respiratia intestinala, ii confera ‘detinatorului’ o rezistenta sporita in conditii extreme (namol, lipsa oxigenului, pamantul aproape intarit al albiilor secate).
Prin eliminarea aerului din intestin, emite un sunet specific, foarte ciudat. “Chitaitul’ emis si rezistenta sporita il recomanda ca find una dintre cele mai cautate si folosite momeli in pescuirea somnului, mihaltului, dar si a mrenei, salaului, stiucii si chiar a cleanului.
Corpul gros, puternic, aproape cilindric, acoperit cu 135-175 solzi marunti poate ajunge pana la o lungime de maxim 26cm. Majoritatea exemplarelor masoara 10-15cm.

Capul este gros, usor comprimat lateral. Gura mica, inferioara, este ‘dotata’ cu 10 mustati (patru pe buza superioara, doua la colturile gurii, iar patru pe barbie). Sub ochi, tiparul are cate un ghimpe ascutit, ascuns bine sub piele. Pedunculul caudal este comprimat lateral, iar inotatoarea caudala rotunjita. Corpul are in general culoarea galbena.
Pe spate are numeroase pete verzi-negricioase pe fond cafeniu. Pe laturi are o dunga mai lata, intunecata si deasupra si dedesubtul ei alte doua dungi mai inguste, incomplete, formate din numeroase puncte si pete. Abdomenul este galben-portocaliu. Toate inotatoarele sunt galbui. Inotatoarele triunghiulare sunt caracteristice doar masculilor. In timpul reproducerii ii apare o dilatare adipoasa, ingusta, cu aspect de coasta, in urma careia corpul este brusc turtit lateral.

Traieste in ape statatoare sau cu curent lent, cu substrat namolos, malos. Majoritatea timpului sta ingropat in mal. Se hraneste cu viermi, larve de insecte, icrele altor pesti, moluste mici, cu precadere pe timpul noptii. Se reproduce in lunile martie-iunie, cand femelele depun 10-15000 de icre pe care le lipesc de plantele acvatice.

                                                    

 

 

 

hai sa ne jucam:

A lasat-o Dumnezeu
Ca s-o bei si tu si eu.

Raspuns: apa

Natura,în sens larg, este echivalent cu lumea materiala, universul fizic, universul material sau, simplu, univers, fire sau în termeni populari Mama natură; fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganica și organica.

 
  • peisaj de vara
 
     
 
Ca
     
     
Comments