Acasa‎ > ‎

Stiri

Stiri

  • ADRA Romania invitata la Sarbatoarea Zilei Liceului Xenopol din Capitala Vineri, 21 Martie, cu ocazia Zilei Liceului Xenopol din București, reprezentanți ai ADRA România au fost invitați să susțină prezentări în fața celor peste 350 de elevi și cadre profesorale despre activitatea pe care o desfășoară dar, în mod special, despre lupta împotriva violenței în familie. “Am fost impresionată chiar până la lacrimi de videoclipurile impotriva violenței în familie și de prezentările susținute de reprezentanții ADRA România cu ocazia întâlnirii de la Hotelul Caro a celor 400 de doamne din administrația publică. Mi-am propus, încă de atunci, să vă abordez și să vă fac invitația de a veni și in liceul nostru pentru a prezenta elevilor noștri aceste lucruri extraordinare. Mă bucur mult că ați răspuns pozitiv invitației noastre ...
    Postat la 29 mar. 2014, 02:03 de către Ad min
  • Zi de bine pentru constanteni Duminică 23 martie, în cel mai mare Mall din Constanta – ”Maritimo Shopping Center” – începând cu ora 10.00, constănțenii au fost provocați să trăiască o Zi de BINE, în care să facă numai lucruri bune, fapte bune, dar și să vorbească numai de bine despre ceilalţi sau către ceilalţi. Zeci de voluntari cu instruire profesionistă şi cu experienţă în activităţile cu copiii, tinerii şi adulţii susținuți de cei șapte pastori prezenți la eveniment, respectiv Robert Georgescu, Bogdan Dumitru, Liviu Bădescu, Florian Șerban, Daniel Glodeanu, Felix Mușat și Bogdan Plătică au realizat o ”stradă” în care au putut interacționa cu oamenii astfel încât cei ce au primit ”binele” au fost stimulați să continue ”BINEle” primit astfel încât în ziua aceasta să ...
    Postat la 29 mar. 2014, 02:02 de către Ad min
  • Zi de bine la Deva Sâmbătă. 15 martie 2014. Dimineața devreme. Sute de tineri se trezesc entuziaști. Urcă în mașini. Urcă în autocare. Se îndreaptă cu toții spre Deva. Le stă în față o ”Zi de bine!” Așa începe frumoasa poveste a unei zile aparte! O zi așteptată de 365 de zile, mai exact de la debutul în urmă cu un an al acestui proiect al Conferinței Generale! Atunci, în Arad, Oradea și Timișoara, mulți tineri, adunați laolaltă pentru slujire, au fost încântați de ocazie și și-au dorit reeditarea momentului. “Așa se face că, peste un an, ne-am adunat, de această dată cu toții, la Deva, spre a fi de folos într-o zonă cu un potențial mai redus al adventismului” ne-a ...
    Postat la 29 mar. 2014, 02:02 de către Ad min
  • „Dupa chipul lui Dumnezeu: Scriptura. Sexualitate. Societate.” Trei adventiști de ziua a șaptea care au avut un stil de viață homosexual și-au relatat experiențele miercuri, 19 martie, în timpul unui summit al denominațiunii pe tema sexualității, discutând despre renunțarea la stilul de viață homosexual. Participanților la summit li s-au adresat Ron Woolsey, un pastor Adventist și fondatorul „The Narrow Way Ministry”, Virna Santos, Președinte al „By Beholding His Love”, și Wayne Blakely, fondator al „Know His Love Ministry”. Biserica Adventistă mondială a organizat săptămâna trecută summitul „După chipul lui Dumnezeu: Scriptură. Sexualitate. Societate.” în centrul internațional de convenții din Cape Town. „Suntem aici pentru a asculta experiențe”, a spus moderatorul discuției Bill Knott, editor al revistei Adventist Review. „Suntem aici pentru a-i asculta pe ...
    Postat la 29 mar. 2014, 02:00 de către Ad min
  • “O floare si o carte” - un proiect care creste de la an la an Pentru al treilea an la rând, pe data de 1 Martie, tinerii din Bisericile Adventiste de pe Valea Prahovei, într-un loc central din oraș, oferă fiecărei domnișoare sau doamne, o floare și o carte. Primăvara fiind anotimpul unor noi începuturi, fundalul pe care speranța oferită de “vestea cea bună” este unul bun, contextual, iar impactul este puternic. “Este timpul cadourilor pentru femei și folosim prilejul pentru ca Evanghelia vesnica sa atinga cat mai multe inimi. Proiectul a inceput în Câmpina si s-a extins ulterior în Breaza, Sinaia, Busteni, Azuga. In acest an, pe 1 martie 2014, am inclus in proiectul nostru si statiunea Predeal dar și în orașul Slănic Prahova” ne-a declarat pastorul Gabriel Radu din Câmpina ...
    Postat la 15 mar. 2014, 06:49 de către Ad min
  • Rasfat pentru suflet de femeie la Constanta În data de 1 și 8 Martie a acestui an, credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea “Dumbrava Roșie”, Constanța, au organizat programe speciale pentru femei dar și pentru cei care i-au trecut pragul. Iar numărul lor nu a fost deloc mic: peste 200! Programul a inclus șapte seminare „de la femei pentru femei”, prezentări medicale, muzică şi poezie. Fiecare seminar a atins câte o latură a sensibilităţii feminine. “Am învăţat cum putem atinge idealul pe care Dumnezeu l-a imaginat pentru noi atunci când ne-a creat femei, idealul de a fi cu adevărat un ajutor potrivit pentru cei de lânga noi, am aflat cum putem birui singurătatea, deoarece numai lângă Hristos nu eşti niciodată singură!” a declarat ...
    Postat la 15 mar. 2014, 06:46 de către Ad min
  • Viziteaza-ti vecinii! Si spune-le ca Dumnezeu ii iubeste! Sâmbătă, 8 martie 2014, tinerii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea “Crinul” din București au mers la ușile a 450 de familii din vecinătate, pentru a oferi doamnelor o floare, alături de cel mai frumos mesaj: „Dumnezeu te iubește!”  “Această acțiune, care face parte dintr-un proiect mai amplu de slujire a familiilor din cartierul Bucureștii Noi, a adus multă bucurie în sufletele doamnelor, dar și în sufletele tinerilor implicați. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru atitudinea pozitivă cu care am fost întâmpinați și ne rugăm ca El să pregătească suflete pentru Cuvântul Evangheliei.” ne-a declarat pastorul Cătălin Strâmbu. Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare
    Postat la 15 mar. 2014, 06:45 de către Ad min
  • Noua Enciclopedie „Ellen White” aduce in centrul atentiei o viata de slujire O enciclopedie recentă despre co-fondatoarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Ellen G. White, oferă o imagine de ansamblu a poziției ei cu privire la numeroase teme și oferă oportunitatea de a risipi toate neînțelegerile cu privire la viața și influența literară a uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale cultului, au spus editorii. „Ellen G. White Enciclopedia”, publicată de Editura „Review and Herald”, include articole despre Ellen White, biografii și scrierile sale cu privire la diverse subiecte – de la mântuire, psihologie și politică la legalism, dietă și machiaj. „Ellen G. White Enciclopedia este, fără îndoială, cea mai importantă lucrare de referință realizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în ultima jumătate de secol”, a declarat istoricul Bisericii ...
    Postat la 15 mar. 2014, 06:44 de către Ad min
  • Declaratie comuna a liderilor Bisericii Adventiste din Rusia si Ucraina, indeamna la pace si rugaciune O declarație a liderilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Rusia, Ucraina și alte țări est-europene îi invită pe membrii bisericii și „pe toți oamenii binevoitori” să se implice în „lucrarea de reconciliere”, în timp ce turbulențele politice din Ucraina se intensifică. Separatiștii pro-ruși din Crimeea au votat săptămâna trecută separarea de Ucraina și unirea cu Rusia, la doar câteva zile după ce trupe rusești au început să patruleze în peninsula din Marea Neagră disputată de cele două țări. Un referendum cu privire la această problemă este programat a avea loc în 16 martie. Cea mai mare parte dintre cei 2,3 milioane de locuitori din Crimeea se consideră a fi etnici ruși. Tulburările din regiune au ...
    Postat la 15 mar. 2014, 06:44 de către Ad min
  • Schimbare de generatii in conducerea Bisericii din Italia Miercuri, 26 februarie, în Montesilvano, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Italia, prin intermediul celor 323 de delegați din toată țara și-a ales noii lideri pentru următorii cinci ani. „Simt că textul Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi (Matei 28:10) îmi vorbește direct. Cer înțelepciunea Domnului pentru a putea continua să fiu la fel de pasionat în această misiune”, a declarat Stefano Paris, noul președinte, în timpul mesajului prezentat în ultima zi a adunării, referindu-se la tema generală a Adunării Generale. El a spus că va continua munca începută de administrația anterioară: „M-aș dori să ne putem uni ca o comunitate ce îi ajută pe cei ce suferă, cei ce sunt șomeri, cei ...
    Postat la 15 mar. 2014, 06:42 de către Ad min
  • Uniti impotriva fumatului! În fiecare an, adventiștii de ziua a șaptea din întreaga lume se numără printre cei mai activi susținători ai programelor de renunțare la fumat oferind cursuri specializate sau sprijinind organizații si campanii cu obiective de reducere a incidenței fumatului. De altfel, puțină lume știe ca popularul Plan de Cinci Zile a fost dezvoltat în 1960, de Dr. J. Wayne McFarland, un susţinător adventist al sănătăţii și de pastorul Elman J. Folkenberg într-un moment când fumatul era prescris ca remediu contra problemelor de respiraţie. Așa cum este bine cunoscut, cele mai multe planuri moderne, sunt adaptări sau completări ale acestui Plan iar rezultatele sunt milioane de oameni eliberati de acest drog legal dar și o implicare masivă a Bisericii Adventiste ...
    Postat la 8 iun. 2013, 06:21 de către Ad min
  • ADRA Romania castiga premiul II la Gala Societatii Civile Proiectul “Grădini roditoare” desfășurat cu succes de către Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) Romania în ultimii ani. a fost clasat pe locul II la secțiunea «Dezvoltare economică și socială» la cea de a XI-a ediție a Galei Societății Civile, desfășurată luni, 3 iunie, pe scena Operei Naționale din București. Gala Societatii Civile este un proiect prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfășurate de organizații neguvernamentale, grupuri de initiativă, sindicate sau persoane fizice. Anul acesta, sub motto-ul “Și binele poate fi senzațional” proiectele câștigătoare au fost alese de catre un juriu format din peste 60 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, din cele 220 de proiecte și programe care au fost înscrise ...
    Postat la 8 iun. 2013, 06:20 de către Ad min
  • Targu Mures - a IV-a editie a cursului de educatie continua a pastorilor maghiari Departamentul Grupuri Etnice al Uniunii Române coordonat de pastorul Szász Ernest a organizat în al patrulea an consecutiv Educaţia Continuă a pastorilor adventişti  de etnie maghiară din România. Astfel în perioada  3-5 iunie 2013  la Târgu Mureş s- au întrunit 30 de pastori din conferinţele Banat, Transilvania de Nord şi Sud  pentru studiu şi rugăciune. Conferentiarii au fost personalitati  de marcă ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Ungaria: profesorul emeritus Dr. Szigeti Jenő şi Dr. Tokics Imre. Cursurile profesorului Szigeti Jenő au scos în evidenţă aspecte hermeneutice, apodictice şi relevante ale întreitei solii îngereşti din Apocalipsa 14, presărate ca şi în anii anteriori cu sfaturi practice din experienţa pastorală a dânsului. Profesorul Tokics Imre a prezentat cursuri ...
    Postat la 8 iun. 2013, 06:18 de către Ad min
  • „Sibiu – un oras pentru copii” la a treia editie... Cea de-a treia ediție a proiectului ”Sibiu - un oraș pentru copii”, desfășurată dumincă, 2 Iunie în parcul Sub Arini, a făcut parte în acest an dintr-un eveniment mai amplu –  Sibiu SmARTPark 2013, fiind organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primărie şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.  Asociația Studențească „AMiCUS” și Asociația „Exploratori pentru viitor” au fost cei care s-au străduit ca totul să fie făcut pe gustul micilor vizitatori. Alături de ei au venit voluntari din Sibiu, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sighișoara, Laslea și Sebeș și i-au ajutat pe copii să-și facă prieteni, să învețe lucruri noi, să participe la activități recreative și ...
    Postat la 8 iun. 2013, 06:17 de către Ad min
  • Concertul caritabil “VIS DE COPIL” aduce 9700 de RON pentru ADRA Romania În data de 2 iunie 2013, sala Ateneu din Bacău s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul care a fost prezent la Concertul caritabil “VIS DE COPIL” organizat de către ADRA România. Timp de două ore, cei prezenți s-au putut bucura de momente frumoase de muzică și poezie dar au putut deasemenea afla de la câtiva dintre copiii, beneficiarii ADRA în proiectul “Vreau la școală” care este visul fiecăruia dintre ei. “M-am obișnuit să mă mulțumesc cu puțin. Îmi place să învăț bine pentru că visez să devin doctoriță” mărturisea o fetiță de 13 ani care, împreună cu mama ei și cei 4 frățiori și o surioară au fost invitați pe scenă de către prezentatoarea acestui concert ...
    Postat la 8 iun. 2013, 06:14 de către Ad min
Se afişează postările 1 - 15 din 427. Vizualizaţi mai multe »

ADRA Romania invitata la Sarbatoarea Zilei Liceului Xenopol din Capitala

postat 29 mar. 2014, 02:03 de Ad min   [ actualizat la 29 mar. 2014, 02:03 ]

Vineri, 21 Martie, cu ocazia Zilei Liceului Xenopol din București, reprezentanți ai ADRA România au fost invitați să susțină prezentări în fața celor peste 350 de elevi și cadre profesorale despre activitatea pe care o desfășoară dar, în mod special, despre lupta împotriva violenței în familie.

“Am fost impresionată chiar până la lacrimi de videoclipurile impotriva violenței în familie și de prezentările susținute de reprezentanții ADRA România cu ocazia întâlnirii de la Hotelul Caro a celor 400 de doamne din administrația publică. Mi-am propus, încă de atunci, să vă abordez și să vă fac invitația de a veni și in liceul nostru pentru a prezenta elevilor noștri aceste lucruri extraordinare. Mă bucur mult că ați răspuns pozitiv invitației noastre și vrem să vă spunem că apreciem foarte mult toată activitatea pe care o desfășurați” a declarat Doamna Mihaela Iacoban, Director al Liceului Xenopol din Capitală.

Adresăndu-se elevilor prezenți la această întâlnire, Directorul ADRA România, domnul Sorin Goleanu a spus: 

“În urmă cu 20 - 24 de ani eram de vârsta voastră și cred că, asemenea vouă, nu conștientizam foarte bine pericolul violenței domestice care, cu siguranță era prezent și în acea perioadă. Vreau să vă spun că ultimile statistici în acest domeniu ne fac să gândim că este imperios necesar să ne dăm mâinile în aceasta luptă toți, indiferent de vârstă și alte preocupări pe care le mai avem fiecare dintre noi”

Continuând în aceeași direcție, în prezentarea sa, Doamna Alina Bordaș-Mohorea, Psiholog Drd. al ADRA România, le-a vorbit elevilor despre soluțiile concrete care există acum pentru cei care sunt atinși de acest fenomen al violenței în familie și despe existența în cadrul parteneriatului ADRA România cu Primăria Municipiului București a Casei ADRA, Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie.

“Poate pentru unii dintre cunoscuții voștri, sau poate pentru unii dintre cei apropiați vouă, infomațiile pe care le-ati primit azi aici, ar putea să fie de un real folos.În cadrul acestei lupte suntem cu toții o echipă.” a concluzionat doamna Mohorea

“Nu mi-am putut stăpânii lacrimile în timpul prezentării luptei pe care o ADRA România o duce împotriva violenței în familie, deoarece, chiar în familia mea, există un astfel de caz de violență. Sper din toată inima ca informațiile primite aici să fie de folos în primul rând mie și familiei mele." a declarat domnișoara MC, elevă in clasa a X-a la Liceul Xenopol.

“Cred ca acest gen de evenimente, în care ni se prezintă și nouă, tinerilor informații importante despre subiecte la ordinea zilei, cum este și acesta al violenței domestice, sunt binevenite și, în opinia mea, ar trebui să fie mai dese.” ne-a declarat la finalul întălnirii Cătălin, elev în clasa a IX-a la acest liceu.

Cel mai gustat moment de către toți cei prezenți de departe a fost surpiza făcută unui număr de 220 de băieți, considerați a avea calitățile unui Bărbat Adevărat. Toți aceștia au primit din partea colegelor și prietenelor lor cadoul promovat de ADRA România în cadrul campaniei “Bărbați Adevărați” - Fularul Albastru.

Nici băieții nu s-au lăsat mai prejos și la sfârșit au oferit flori si dulciuri colegelor lor.

“Faptul că ADRA România este chemată din ce în ce mai des la astfel de evenimente, faptul că, iată, se fac comenzi la fularele albastre chiar în perioada aceasta în care deja a sosit căldura, aceste lucruri ne vorbesc despre o realitate și anume că din ce în ce mai mulți se alătură luptei pe care ADRA România și alte organizații nonguvernamentale o desfășoară împotriva violemței în familie. Observăm de asemenea că lupta aceasta se intensifică nu doar în țara noastră ci și în afara ei. Spun acest lucru având în minte faptul că, exact în perioada aceasta, în Luxemburg a fost preluat conceptul acesta iar campania “Bărbați Adevărați” este în plină desfășurare.” a declarat domnul Sorin Goleanu pentru Speranța TV, post de televiziune ce a fost prezent la acest eveniment.

Peste putin timp, veți putea urmări în cadrul emisiunii “Din toată inima” de la Speranța TV, un reportaj de la acest eveniment important al Liceului Xenopol.


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Zi de bine pentru constanteni

postat 29 mar. 2014, 02:02 de Ad min   [ actualizat la 29 mar. 2014, 02:02 ]

Duminică 23 martie, în cel mai mare Mall din Constanta – ”Maritimo Shopping Center” – începând cu ora 10.00, constănțenii au fost provocați să trăiască o Zi de BINE, în care să facă numai lucruri bune, fapte bune, dar și să vorbească numai de bine despre ceilalţi sau către ceilalţi.

Zeci de voluntari cu instruire profesionistă şi cu experienţă în activităţile cu copiii, tinerii şi adulţii susținuți de cei șapte pastori prezenți la eveniment, respectiv Robert Georgescu, Bogdan Dumitru, Liviu Bădescu, Florian Șerban, Daniel Glodeanu, Felix Mușat și Bogdan Plătică au realizat o ”stradă” în care au putut interacționa cu oamenii astfel încât cei ce au primit ”binele” au fost stimulați să continue ”BINEle” primit astfel încât în ziua aceasta să facă numai lucruri bune. Accesul ”beneficiarilor” s-a făcut pe la intrarea în ”strada” ZI DE BINE, după care au putut trece pe la toate standurile, urmând ca la final să poată transmite BINEle primit tuturor celor cu care interacţionează.

“Strada binelui” a încurajat trecătorii la “BINE” prin concursuri, jocuri recreative în vederea învăţării unor reguli de politeţe şi a bunelor maniere, activităţi educative, exerciţii pentru stimularea creativităţii şi cunoaşterii de sine, ei fiind provocați la diferitele standuri, precum: ”Exchange Office”, ”Voucher de BINE”, ”Calendare de BINE”, ”Un zâmbet pentru o floare”, Scrisorile BINElui”, ”MICul medic”, ”Face painting”, ”Dedicaţii Radio”, ”Îmbrăţişări gratis”, ”Respiro”, ”Şcoala ambulantă”, „O linguriţă de sănătate”, ”Exploratori pentru viitor” şi ”Marele licurici”.

”Organizatorii evenimentului, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie – Filiala Muntenia (ASEF – FM) cu sprijinul Şcolii Primare ”Wilhelm Moldovan”, Asociaţia Studenţească AMiCUS Filiala Constanţa, Asociaţia ”Exploratori pentru Viitor”, Sola Scriptura și Radio Vocea Speranței Constanța și-au propus ca prin acest eveniment să contribuie la bunăstarea fizică, mintală, socială şi spirituală a societăţii acordând asistenţă informaţională, sanitară, socială, morală şi umanitară şi desfăşurând acţiuni educative pentru dezvoltarea unui mod de viaţă sănătos şi echilibrat şi a unor relaţii de familie armonioase - domenii în care, la nivel mondial, de-a lungul timpului, Biserica Adventistă și-a demonstrat expertiza și profesionalismul. De fapt, și acest proiect adresat constănțenilor are amploare mondială, făcând parte dintr-o serie de proiecte în care opt milioane de voluntari desfășoară astfel de activități, în această perioadă de timp” după cum ne-a declarat pastorul Gabriel Ișvan – directorul Departamentului Comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Munteniei.

Pastor Robert Georgescu / Constanța



Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Zi de bine la Deva

postat 29 mar. 2014, 02:01 de Ad min   [ actualizat la 29 mar. 2014, 02:02 ]

Sâmbătă. 15 martie 2014. Dimineața devreme. Sute de tineri se trezesc entuziaști. Urcă în mașini. Urcă în autocare. Se îndreaptă cu toții spre Deva. Le stă în față o ”Zi de bine!”

Așa începe frumoasa poveste a unei zile aparte! O zi așteptată de 365 de zile, mai exact de la debutul în urmă cu un an al acestui proiect al Conferinței Generale! Atunci, în Arad, Oradea și Timișoara, mulți tineri, adunați laolaltă pentru slujire, au fost încântați de ocazie și și-au dorit reeditarea momentului.

“Așa se face că, peste un an, ne-am adunat, de această dată cu toții, la Deva, spre a fi de folos într-o zonă cu un potențial mai redus al adventismului” ne-a istorisit pastorul Narcis Ardelean. Acesta a continuat: “Cu mult peste 250 de tineri din Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, au început săptămâna de rugăciune a tineretului închinându-se împreună, rugându-se și slujind cetățenilor din Deva. S-au împărțit cărți, s-au distribuit fluturași promoționali Radio Vocea Speranței, Speranța TV, Sola Scriptura, s-au derulat sondaje prin care s-au promovat entitățile menționate mai sus, s-a măsurat gratuit tensiunea arterială a celor doritori, au fost oferite caserole cu o masă de prânz unui număr de familii nevoiașe indicate de Primăria Deva.

Servirea mesei împreună în curtea Bisericii din Deva, încheierea întâlnirii la Castelul Corvinilor, slujirea propriu-zisă din Sabat – toate acestea au conturat o zi frumoasă, care a fost ”de bine” în primul rând pentru noi, cei implicați!”

Proiectul a fost unul de impact nu doar pentru cei din jurul celor implicați ci și pentru aceștia. Iată câteva impresii ale participanților:

”Proiectul “Zi de bine” desfășurat la Deva a fost o experiență minunată pentru mine! Cea mai mare bucurie ar fi ca Duhul Sfânt să sensibilizeze măcar o persoană dintre cele care au primit o carte de la mine!” (Beni Anghel, Reșița, Caraș Severin)

“Am fost uimit de mobilizarea tinerilor din Conferinţa Banat pentru un astfel de eveniment misionar. A fost cel mai deosebit eveniment la care am participat eu până acum!" (Ruben Dan, Gătaia, Timiș)

”Am avut parte de experienţe frumoase şi de părtăşie cu ceilalţi tineri. A fost o ocazie în care am putut face bine oamenilor şi le-am putut oferi o mică bucurie. Dumnezeu a cerut semănători iar noi am răspuns chemării! Sperăm că sămânța a găsit şi pământ bun în care să aducă rod!” (Petyo Maria Herieta, Măderat, Arad)

”A fost o zi frumoasă, însorită, o zi în care zâmbetul și disponibilitatea de a sluji Lui Dumnezeu  au fost la înălțime. Am asistat cu toții la o situație deosebită, aceea că sala de cult a bisericii din Deva a devenit neîncăpătoare pentru tinerii din toate colțurile conferinței, tineri care au fost dispuși să renunțe la confortul lor pentru a oferi un zâmbet locuitorilor orașului Deva.” (Camelia Andra, Ohaba de sub piatră, Hunedoara)

"A fost, într-adevăr, o zi binecuvântată din plin atât pentru cei care au slujit cât și pentru cei care au fost slujiți. Cei mici au fost foarte entuziasmați că au avut și ei posibilitatea de a-și aduce aportul la reușita acestei zile.” (Ionela Fodor, Deva, Hunedoara)

”Mi-a plăcut acţiunea din Deva: întotdeauna m-au pasionat asemenea acţiuni, la care am participat cu plăcere de multe ori! Mă bucur să ştiu că prin ceea ce am făcut noi, tinerii, am lărgit hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu.” (Adelina Gheorghiță, Igneşti, Arad)

”Am participat cu drag la proiect! Am întâlnit oameni calzi, amabili, deschiși, dar și câțiva indiferenți. Pentru mine această ”Zi de bine'' a fost o binecuvântare și o bucurie pentru că, împreună cu alți tineri, am făcut ceva frumos pentru Domnul și ceva bun pentru semenii noștri.” (Laurențiu Vasilache, Cermei, Arad)

”Ceea ce m-a impresionat la evenimentul "Zi de bine" de la Deva, a fost numărul mare de tineri participanți, dar și deschiderea pe care au manifestat-o oamenii la sondajul de opinie realizat de noi. Rămân cu un sentiment de mulțumire și cu dorința de implicare pe viitor în astfel de activități care au un efect benefic asupra oamenilor, dar nu în ultimul rând, asupra noastră a tinerilor”. (Laurențiu Szabo, Bethausen, Timiș)

Exprimându-și mulțumirea ți recunoștința față de Dumnezeu, pentru ocaziile de har și creștere pe care ni le oferă și față de colaboratori pentru implicare și sprijin, pastorul Narcis Ardelean ne-a transmis “Până peste un an, la un alt proiect frumos prin harul Domnului, putem să ne bucurăm mereu de ”zile de bine” alegând să rămânem aproape de Domnul și fiind disponibili slujirii în Cauza Sa! Vă dorim zi de zi, prin alegeri înțelepte, câte o ZI DE BINE!”


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

„Dupa chipul lui Dumnezeu: Scriptura. Sexualitate. Societate.”

postat 29 mar. 2014, 02:00 de Ad min   [ actualizat la 29 mar. 2014, 02:00 ]

Trei adventiști de ziua a șaptea care au avut un stil de viață homosexual și-au relatat experiențele miercuri, 19 martie, în timpul unui summit al denominațiunii pe tema sexualității, discutând despre renunțarea la stilul de viață homosexual.

Participanților la summit li s-au adresat Ron Woolsey, un pastor Adventist și fondatorul „The Narrow Way Ministry”, Virna Santos, Președinte al „By Beholding His Love”, și Wayne Blakely, fondator al „Know His Love Ministry”. Biserica Adventistă mondială a organizat săptămâna trecută summitul „După chipul lui Dumnezeu: Scriptură. Sexualitate. Societate.” în centrul internațional de convenții din Cape Town.

„Suntem aici pentru a asculta experiențe”, a spus moderatorul discuției Bill Knott, editor al revistei Adventist Review. „Suntem aici pentru a-i asculta pe credincioși împărtășindu-ne modul în care Dumnezeu i-a răscumpărat.”

Knott i-a invitat pe participanții la discuție să își împărtășească experiențele în diferite stadii ale vieții.

Woolsey a spus că a crescut într-un „cămin adventist bun”, dar a fost molestat în copilărie de un prieten de familie. De atunci, s-a găsit tot mai mult concentrat asupra relațiilor între parteneri de același sex. În timp ce studia într-un colegiu adventist a început să se întâlnească, iar în cele din urmă s-a căsătorit, gândindu-se că aceasta era soluția problemelor sale de identitate și referitoare la relații. După puțin timp, tânăra sa soție a descoperit relațiile sale cu bărbați, iar căsătoria a fost curând dizolvată.

După mai mult de 15 ani petrecuți în relații homosexuale, Woolsey s-a reîntors la credința sa din copilărie și la relația cu Hristos, citind Biblia și lucrările lui Ellen G. White, co-fondatoare a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. „Am început să citesc Calea către Hristos cu o țigară în mână și un Martini lângă mine”, povestește el. „Când am ajuns la capitolul 5 am renunțat la țigară.”

Woolsey a fost rebotezat și a început să își relateze povestea recuperării în grupurilor din biserici din Statele Unite. Acum, căsătorit de 21 de ani, el este tatăl a cinci copii, și pastor hirotonit al Bisericii în cadrul Conferinței Arkansas, Louisiana.

Pentru Wayne Blakely, respingerea de către mamă în copilăria timpurie – care și-a dorit o fiică – l-au determinat să caute relații cu parteneri de sex masculin. Plasat succesiv în mai multe cămine, el a fost crescut de rude care au remarcat comportamentele lui provocatoare și l-au dus la psihologi și pastori pentru consiliere.

Invitat la vârsta de 18 ani de un prieten de la facultate să se alăture unei comunități de homosexuali, Blakely spune că acolo a găsit o acceptare pe care nu o cunoscuse înainte. „Atunci am renunțat la Dumnezeu”, a spus el.

Au urmat mai mult de 30 de ani cu mai mulți parteneri sexuali și consum de droguri, Blakely văzând 40 de prieteni homosexuali murind în primii ani ai epidemiei de HIV/SIDA.

O serie de providențe divine l-au adus înapoi la credință, a spus Blakely, printre care s-au numărat și rugăciunile prietenilor care nu au renunțat la el. Blakely a spus că în tinerețe s-a rugat: „Doamne, fă-mă heterosexual.” Privind în urmă, el își dă seama acum că scopul nu era schimbarea orientării, ci cunoașterea lui Hristos ca Mântuitor personal.

Santos crede că drumul ei spre lesbianism a fost înrădăcinat într-o situație familială dureroasă și disfuncțională. Victimă a unui abuz sexual în copilărie ea spune: „Nimeni nu mi-a spus că nu eu am fost vinovată [pentru abuz]”, a spus ea.

Familia Santos s-a alăturat Bisericii Adventiste la sfârșitul adolescenței ei, dar ea s-a luptat cu atracția față de persoane de același sex de-a lungul colegiului și a avut, în secret, o relație lesbiană. S-a mutat în San Francisco și a devenit activist politic pentru drepturile homosexualilor, fiind prima persoană care a adoptat în conformitate cu legea AB25 a statului California, care le permitea cuplurilor de același sex să își adopte reciproc copiii. Dramatica dezamăgire a comunității de homosexuali și lesbiene care a însoțit acceptarea Propunerii nr. 8 din California, conform căreia nu mai erau permise căsătoriile între persoane de același sex, s-a dovedit a fi o criză pentru Santos.

Un nou interes pentru adventism a fost însoțit de o serie de experiențe spirituale personale profunde care pentru Santos au evidențiat importanța învățăturii Bisericii cu privire la semnificația și relevanța sanctuarului ceresc. Înțelegând pentru prima dată că Isus era apărătorul ei, ea a început să își reevalueze viața.

Sfânta Cină dintr-o dimineață de Sabat a devenit punctul de cotitură pentru Santos, care își amintește cu uimire că soția pastorului spăla picioarele unei lesbiene mândre.

Moderatorul discuțiilor, Knott, a întrebat dacă experiențele participanților la discuție ar trebui să fie considerate tipice: „În ultimele săptămâni au existat o serie de voci care s-au ridicat pentru a pune la îndoială autenticitatea acestui eveniment, deoarece organizatorii au ales să asculte, în primul rând, experiențele celor ce au renunțat la practicile homosexuale. Cum ați răspunde acestor comentarii?

Woolsey a răspuns: „Și noi am fost acolo. Am fost unde sunt ei. Am dat aceleași argumente toată viața. Am reușit să ieșim din această situație pentru că am învățat să Îl punem pe Dumnezeu pe primul plan, nu sinele.”

Santos a spus ea le-a împărtășit prietenelor ei lesbiene experiența convertirii ei, spunând: „Am avut o experiență cu Isus Hristos, și nu mai sunt lesbiană. Dar eu nu sunt mai bună decât tine.” Ea își amintește că partenera unei prietene a spus „Sunt fericită pentru tine. Pot vedea totul pe fața ta. Ai găsit iubirea vieții tale.”

Santos le-a reamintit delegaților, „Nu suntem mai buni decât ei.” Ea a spus că este prietena multor persoane care au scris pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la summit. „Dumnezeu este definit printr-o relație. El m-a căutat. ... Am încredere că, chiar și prietenii mei vor bate în curând la ușa noastră.”

Adventist Review/ANN 


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

“O floare si o carte” - un proiect care creste de la an la an

postat 15 mar. 2014, 06:48 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:49 ]

Pentru al treilea an la rând, pe data de 1 Martie, tinerii din Bisericile Adventiste de pe Valea Prahovei, într-un loc central din oraș, oferă fiecărei domnișoare sau doamne, o floare și o carte. Primăvara fiind anotimpul unor noi începuturi, fundalul pe care speranța oferită de “vestea cea bună” este unul bun, contextual, iar impactul este puternic.

“Este timpul cadourilor pentru femei și folosim prilejul pentru ca Evanghelia vesnica sa atinga cat mai multe inimi. Proiectul a inceput în Câmpina si s-a extins ulterior în Breaza, Sinaia, Busteni, Azuga. In acest an, pe 1 martie 2014, am inclus in proiectul nostru si statiunea Predeal dar și în orașul Slănic Prahova” ne-a declarat pastorul Gabriel Radu din Câmpina. 

De la începutul acestui proiect, au fost oferite diferite cărți, începand cu Tragedia veacurilor, Calea catre Hristos sau Hristos lumina lumii. Pentru acest an, organizatorii au ales cartea "Idei creative", conținând, într-un limbaj accesibil, principii care pot îmbunătăţi calitatea vieţii personale și a familiei.

Observând impactul acestei idei, pastorii din județul Dâmbovița au prelauat ideea, s-au mobilizat, iar pe 8 martie au realizat acest proiect în mai multe orase din județ. 

"Speram ca ecoul acestor gesturi  aparent simple, sa il descoperim in Imparatia lui Dumnezeu. Chiar dacă florile s-au ofilit deja, cărțile au rămas. Si ne rugam să fie citite!” ne-a mai declarat pastorul Gabriel Radu. 


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Rasfat pentru suflet de femeie la Constanta

postat 15 mar. 2014, 06:46 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:46 ]

În data de 1 și 8 Martie a acestui an, credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea “Dumbrava Roșie”, Constanța, au organizat programe speciale pentru femei dar și pentru cei care i-au trecut pragul. Iar numărul lor nu a fost deloc mic: peste 200!

Programul a inclus șapte seminare „de la femei pentru femei”, prezentări medicale, muzică şi poezie. Fiecare seminar a atins câte o latură a sensibilităţii feminine.

“Am învăţat cum putem atinge idealul pe care Dumnezeu l-a imaginat pentru noi atunci când ne-a creat femei, idealul de a fi cu adevărat un ajutor potrivit pentru cei de lânga noi, am aflat cum putem birui singurătatea, deoarece numai lângă Hristos nu eşti niciodată singură!” a declarat una dintre participante. 

Prof. dr. în economie Steliana Sandu a prezentat două seminare, primul fiind destinat în general mamelor și ideilor practice pentru a deveni buni educatori pentru copiii lor, cel de-al doilea având ca titlu ”Femeia şi administrarea banilor”. Una dintre idei a făcut și legătura între cele două seminare :”cea mai bună investiţie financiară pe care o putem face în această viaţă este în educaţia copiilor noştri”.

De asemenea, doamna Emanuela Georgescu le-a dezvăluit participantelor tainele unei comunicări eficiente și … de ce ne-a creat Dumnezeu cu două urechi şi numai o singură gură. 

 Ultima prezentare a aparținut pastorului Liviu Bădescu, acesta îndreptând atenția audienței spre importanța prezenţei femeilor în lucrarea şi învăţătura Domnului Hristos. Începând cu Maria, femeia care a vegheat creşterea şi educarea lui Isus în copilărie; continuând cu Ioana, Maria Magdalena, Susana care L-au însoţit pe Mântuitorul în lucrare, alături de ucenici; şi nu în ultimul rând femeile care I-au fost aproape în momentul răstignirii, când aproape toţi ucenicii se risipiseră, cele care s-au ocupat de înmormântarea Lui şi primele care au adus vestea învierii Sale, toate aceste femei au avut o importanță deosebită.

Programul s-a încheiat cu un „Răsfăţ muzical pentru suflet de mamă” la care au concertat: Grupul Grace Vocal Singers, Corul Şcolii Wilhelm Moldovan din Constanţa şi Corul Bisericii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea „Dumbrava Roşie” dar și cu multe flori pentru cele peste 100 de femei prezente în sală. 


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Viziteaza-ti vecinii! Si spune-le ca Dumnezeu ii iubeste!

postat 15 mar. 2014, 06:45 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:45 ]

Sâmbătă, 8 martie 2014, tinerii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea “Crinul” din București au mers la ușile a 450 de familii din vecinătate, pentru a oferi doamnelor o floare, alături de cel mai frumos mesaj: „Dumnezeu te iubește!” 

“Această acțiune, care face parte dintr-un proiect mai amplu de slujire a familiilor din cartierul Bucureștii Noi, a adus multă bucurie în sufletele doamnelor, dar și în sufletele tinerilor implicați. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru atitudinea pozitivă cu care am fost întâmpinați și ne rugăm ca El să pregătească suflete pentru Cuvântul Evangheliei.” ne-a declarat pastorul Cătălin Strâmbu. 


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Noua Enciclopedie „Ellen White” aduce in centrul atentiei o viata de slujire

postat 15 mar. 2014, 06:44 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:44 ]


O enciclopedie recentă despre co-fondatoarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Ellen G. White, oferă o imagine de ansamblu a poziției ei cu privire la numeroase teme și oferă oportunitatea de a risipi toate neînțelegerile cu privire la viața și influența literară a uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale cultului, au spus editorii.

„Ellen G. White Enciclopedia”, publicată de Editura „Review and Herald”, include articole despre Ellen White, biografii și scrierile sale cu privire la diverse subiecte – de la mântuire, psihologie și politică la legalism, dietă și machiaj.

„Ellen G. White Enciclopedia este, fără îndoială, cea mai importantă lucrare de referință realizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în ultima jumătate de secol”, a declarat istoricul Bisericii Adventiste, George Knight.

Enciclopedia este formată din 1.300 de articole ce includ descrieri ale locurilor în care a locuit Ellen White și ale oamenilor din viața ei, fotografii rareori văzute și poziția ei cu privire la sute de subiecte despre care a scris în timpul lucrării ei.

Editorii Denis Fortin, fostul decan al Seminarului Teologic Adventist din Berrien Springs, Michigan, Statele Unite, și Jerry Moon, președintele Departamentului de Istoria Bisericii al Seminarului Teologic Adventist, au lucrat cu 180 de autori pe parcursul a 14 ani pentru a compila enciclopedia. Aceasta a fost realizată astfel încât „atât cititorii noi, cât și cei familiarizați [cu scrierile lui Ellen White] vor găsi informații de încredere, deseori prezentate dintr-o perspectivă nouă”, au spus Fortin și Moon.

Proiectul pentru crearea acestei enciclopedie a început la sfârșitul anilor 1990, cu Knight, un istoric și profesor emerit al Seminarului Teologic Adventist Adventist. Cu toate acestea, în anul 2000, odată cu apropierea vârstei de pensionare, Knight le-a încredințat proiectul lui Fortin și Moon.

Ellen White, care a murit în 1915, la vârsta de 87 de ani, este contribuit la modelarea misiunii și viziunii Bisericii Adventiste, în mod deosebit prin scrierile ei. În timpul activității sale, ea a scris aproximativ 100.000 de pagini, din scrierile ei fiind publicate mai mult de 100 de cărți. Ea este, de asemenea, cel mai tradus autor american , potrivit Ellen G. White Estate. Cea mai tradusă carte a ei, „Calea către Hristos”, un ghid despre cum să fii creștin, a fost tradus în mai mult de 165 de limbi.

Controversa în jurul scrierilor lui Ellen White provine deseori din scoaterea lucrării ei din context sau din folosirea greșită a acesteia pentru a sprijini subiecte controversate. Enciclopedia a fost concepută pentru a fi o lucrare de referință pentru oricine are întrebări cu privire la pozițiile lui Ellen White, a spus Knight.

„Ellen White a fost cea mai influentă persoană din istoria adventistă dar, cu toate acestea, există numeroase informații concepții greșite cu privire la ceea ce a scris și motivul pentru care a făcut-o”, a spus Knight. „Până în acest moment nu a existat nicio lucrare de referință care să poată răspunde celor mai multe dintre întrebările noastre.”

Jim Nix, Director al Ellen G. White Estate, a spus că a fost încântat atunci când a primit primele manuscrise ale enciclopediei.

„Sunt încântat de bogăția de informații cu privire la Ellen White și lucrarea ei, conținute în această carte”, a spus Nix. „Sunt impresionat de profunzimea și sfera de aplicare a ceea ce conține ea.”

Acum, oricine dorește să afle mai multe despre Ellen White și contribuția ei la dezvoltarea Bisericii Adventiste va avea posibilitatea de a-și îmbogăți cunoștințele cu privire la viața și scrierile lui Ellen White folosind o singură resursă.

„Nu-mi pot imagina o persoană interesată de Ellen White și scrierile ei care nu va dori o copie a acestei cărți”, a spus Nix . „Atât este de valoroasă.”

Mylon Medley/ANN


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Declaratie comuna a liderilor Bisericii Adventiste din Rusia si Ucraina, indeamna la pace si rugaciune

postat 15 mar. 2014, 06:43 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:44 ]

O declarație a liderilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Rusia, Ucraina și alte țări est-europene îi invită pe membrii bisericii și „pe toți oamenii binevoitori” să se implice în „lucrarea de reconciliere”, în timp ce turbulențele politice din Ucraina se intensifică.

Separatiștii pro-ruși din Crimeea au votat săptămâna trecută separarea de Ucraina și unirea cu Rusia, la doar câteva zile după ce trupe rusești au început să patruleze în peninsula din Marea Neagră disputată de cele două țări. Un referendum cu privire la această problemă este programat a avea loc în 16 martie. Cea mai mare parte dintre cei 2,3 milioane de locuitori din Crimeea se consideră a fi etnici ruși.

Tulburările din regiune au început în noiembrie, când fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a renunțat la un acord comercial cu Uniunea Europeană în favoarea unui împrumut din partea Rusiei. Decizia a dus la luni de proteste de stradă în Kiev și ciocniri violente între demonstranți și poliție. Parlament Ucrainei, ales în mod democratic, l-a demis pe Ianukovici luna trecută.

În luna februarie, Viktor Alekseenko, președintele Bisericii Adventiste din Ucraina, le-a cerut adventiștilor să se roage pentru țara lor și să evite provocarea de ostilități, pe străzi și în media socială, acolo unde, el le-a cerut membrilor bisericii sa nu lase comentarii provocatoare.

Alekseenko se numără printre liderii Bisericii care au semnat cea mai recentă declarație, făcând apel la credincioșii adventiști și membrii comunității pentru contribui la „restabilirea demnității umane, egalitate și unitate, prin harul lui Dumnezeu”.

Fragmente din declarație:

Facem apel la toți membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea pentru a nu lua parte la declarații și acțiuni politice ce ar putea intensifica tensiunile existente. Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să ni se alăture în menținerea păcii, în rugăciune neîncetată pentru soluționarea pașnică a tuturor conflictelor, precum și în crearea unei atmosfere de fraternitate și cooperare, contribuind la înțelegerea diferitelor culturi și sisteme ideologice pentru a construi relații bune între oameni de toate rasele, naționalitățile, religiile și convingerile politice.

Aceasta este poziția oficială a bisericii. Orice altă declarație ați putea întâlni în afara mijloacelor media oficiale ale Bisericii ar trebui considerată ca fiind un punct de vedere personal.

Declarația a fost semnată de conducerea Diviziunii Euro-Asia, a Uniunii de Biserici Belarus, a Uniunii de Misiuni Caucaz, a Uniunii de Misiuni Rusia de Est, a Uniunii de Biserici Orientul Îndepărtat, a Uniunii de Biserici Moldova, a Uniunii Sudice de Misiuni, a Uniunii Transcauzaziene de Misiuni, a Uniunii de Conferințe din Ucraina și a Uniunii de Conferințe Rusia de Vest.

În același timp, televiziunea oficială a Bisericii Adventiste din Ucraina transmite zilnic, în direct, un „maraton al rugăciunii”. „God Save Ukraine”, e difuzat de Hope Chanel Ucraina în prime time și aduce în centrul atenției povești care demonstrează unitatea și iertarea din întreaga țară.

Hope Chanel Ucraina este singurul post de televiziune creștin din țară care abordează în mod direct criza politică, au declarat oficialii televiziunii adventiste.

ANN


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

Schimbare de generatii in conducerea Bisericii din Italia

postat 15 mar. 2014, 06:42 de Ad min   [ actualizat la 15 mar. 2014, 06:42 ]

Miercuri, 26 februarie, în Montesilvano, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Italia, prin intermediul celor 323 de delegați din toată țara și-a ales noii lideri pentru următorii cinci ani.

„Simt că textul Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi (Matei 28:10) îmi vorbește direct. Cer înțelepciunea Domnului pentru a putea continua să fiu la fel de pasionat în această misiune”, a declarat Stefano Paris, noul președinte, în timpul mesajului prezentat în ultima zi a adunării, referindu-se la tema generală a Adunării Generale.

El a spus că va continua munca începută de administrația anterioară: „M-aș dori să ne putem uni ca o comunitate ce îi ajută pe cei ce suferă, cei ce sunt șomeri, cei ce nu au speranță. Suntem chemați să slujim, să facem și, cum a zis proorocul Ieremia, binele nostru depinde de binele pe care l-il facem altora. Fie ca noi să fim uniți în teologie și în împărtășirea ideii de a lucra împreună pentru binele altora, de a sta aproape de Isus, care este adevărata apă a vieții.”

În vârstă de 46 de ani, pastorul Stefano Paris, noul președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Italia i-a slujit pe tineri în calitate de director al departamentului începând din 2005.

După finalizarea studiilor teologice în cadrul Seminariile Adventiste de Ziua a Șaptea din Florența și Collonges-sous-Salève, Franța, acesta a început să slujească ca pastor în 1995. Hirotonit ca pastor în 2000, el a slujit diferite biserici din nordul și centrul Italiei și din Sicilia. Stefano Paris este căsătorit cu Eleanora Lautizi, iar împreună au trei copii: Martina Irene, Flavio Simone și Gaia Chiara.

Adunarea i-a ales, de asemenea, și pe ceilalți lideri ai Bisericii.

Pastorul Giuseppe Cupertino, în vârstă de 56 de ani, este noul secretar. El și-a finalizat studiile în teologie în Collonges-sous-Salève, iar mai târziu a studiat asistența socială. Hirotonit ca pastor în 1988, el a slujit în bisericile din Lesina, Foggia, Bari, Cesena și Forlì. Acesta a fost, de asemenea, editor al casei de editură adventiste și director al centrului de îngrijire „Casa Mia”, din 2005. Giuseppe Cupertino este căsătorit cu Alessandra Olivucci, iar împreună au două fiice, Chiara și Martha.

Gioele Murittu, în vârstă de 48 de ani, a fost confirmat în funcția de trezorier. El slujește ca trezorier din aprilie 2012. Acesta a studiat teologia și a câștigat experiență în domeniul administrativ în diferite firme și corporații. Din septembrie 1991 până în decembrie 1997 el a ocupat funcțiile de contabil, manager al serviciului clienți și manager de producție al casei de editură adventiste. Gioele Murittu este căsătorit cu Esther Murro, iar împreună au doi fii: Jacopo și Selene.


Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare

1-10 of 427

Comments