Cucoana Marghioala

  Adevăratul erou al acestei naraţiuni este hangiţa. Caracterizarea ei se face direct, de către narator, prin ceea ce spune gura lumii despre ea, de către socrul naratorului, şi indirect, prin cele întâmplate, în trecut, sau în timpul acţiunii.

     Femeia, foarte frumoasă, era văduvă. Atâta timp cât fusese măritată dusese hanul foarte greu, încât era să‑l piardă la moartea bărbatului. Dar a făcut ce‑a făcut, a plătit datoriile şi a început să prospere. Ceea ce da de bănuit, umblând vorba că ori a găsit o comoară, ori umblă cu farmece… Aşadar, încă de la început, ceva straniu, inexplicabil este pus pe seama ei. Hoţii se temeau de ea, după ce unii încercaseră să o prădeze: patru bărbaţi pătrunseseră în curtea hanului, unul dăduse să lovească uşa cu securea, dar căzuse mort. Fratele lui îşi pierduse graiul. Mutul îl luase pe mort în spinare, ajutat de ceilalţi. Când ieşeau din curtea hanului, de la fereastră a început să strige hangiţa, şi, ca din senin, apăruse „pomojnicul”, jandarmul. Rămăsese mutul cu fratele mort în cârcă. La anchetă, toţi ştiau că acesta vorbea, şi crezând că face pe mutu, l‑au bătut până l‑au smintit. Asta i‑a îngrozit pe hoţii care de atunci au ocolit hanul.

Prosperitatea hanului părea că s‑ar datora nu numai hărniciei, ci mai ales farmecului şi ospitalităţii gazdei, văduvă şi liberă. Totul la ea era frumos şi curat, ochii mai ales atrăgeau privirea ca un magnet. Iar mâncarea şi vinul erau dintre cele mai alese. Dar toate întâmplările, cele trecute şi cea trăită de narator, au în ele ceva misterios, straniu, alimentat şi din faima rea a hanurilor şi a răspântiilor, motiv de teamă şi superstiţie în universul cultural rural, tradiţional. De aici şi până la a fi socotită vrăjitoare nu era decât un pas. Pieirea ei în focul care a mistuit hanul pare o purificare: „A băgat‑o în jeratic pe matracuca”, spune socrul cu răutate prefăcută, pentru că, deşi este evaziv, lasă să se înţeleagă că i‑a cunoscut şi el „farmecele”, dar este convins că acestea veneau de la diavol. Pieirea ei în flăcări sugerează astfel şi prăbuşirea în iad, pentru că hangiţa se vânduse satanei.

Sursa:https://1md.online/proza/comentariu/caragiale-la-hanul-lui-manjoala

 

Cocoana Marghioala, „frumoasă, voinică si ochioasă", este o gazdă primitoare, dar si o mână de fier, conducându-si autoritar oamenii aflati în slujba ei la han;

-        Este o gospodină desăvârsită, o femeie de a cărei curățenie tânărul nu conteneste să se minuneze.

-        În ochii tânărului femeia era frumoasă, desi nu pare a fi aceasta părerea generală; niciun alt personaj nu remarca frumusețea ei : „ Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică si ochioasă, stiam… niciodată nu mi se păruse mai placută...”

-        O armă importantă din arsenalul desfășurat de apriga hangiță este privirea. Dovadă că personajul narator a căzut în mrejele acestei priviri este faptul că, pe parcursul narațiunii, pomenește admirativ de câteva ori „ochii strașnici" ai femeii: o dată ca să dreagă gestul obraznic, la care „l-a-mpins Dracul”, de a o ciupi pe ispititoarea hangită, apoi în momentul siestei când, privind-o „pân fumul tutunului", nu se poate abține să nu exclame: „Fie, cocoana Marghioalo, strasnici ochi ai!" si, în fine, când se hotărăște să-și reia călătoria spre fata pocovnicului Iordache, o priveste pe femeie drept în lumini, care-i sticleau grozav de ciudat" si își ia rămas bun spunând:„Sărut ochii, cocoana Marghioalo!".

Pagină realizată de elevii:

Nedelea Alberto, clasa a IX-a B 

Sandu George, clasa a IX-a B

Miu Florentin, clasa a IX-a B