Creierul psihopat

Creierul psihopat prezintă de zeci de ani un interes de studiu, deoarece psihopații reprezintă un segment atât de mic al societății și totuși comit un număr extrem de disproporționat de acte criminale. 

Există trei părți principale ale creierului pentru care scanările creierului psihopat arată diferențe semnificative. Ele se află în regiunile amigdalei, cortexului prefrontal și structurilor paralimbic extinse. Efectele asupra acestor regiuni ale creierului pot fi cele care produc simptome psihopatice și ceea ce se numește personalitate psihopată. Amigdala este critică în colectarea de informații din jurul nostru, fiind ceea ce ne “învață” despre normele sociale fără de care putem fi mai predispuși la un comportament antisocial. Amigdala permite, de asemenea, recunoașterea informațiilor importante din punct de vedere emoțional, cum ar fi prezența amenințărilor imediate.

În studii recente, creierele psihopate au arătat o activitate mai puțin intensă în amigdală la vederea de imagini care înfățișează încălcări ale normelor morale și fețe înfricoșate, sugerând că aceste lucruri afectează mai puțin un creier psihopat.

Zona cortexului prefrontal este importantă în monitorizarea comportamentului nostru, în estimarea consecințelor și în încorporarea învățării emoționale în deciziile noastre viitoare. Dacă această zonă este deficitară, poate însemna că orice învață emoțional psihopații nu le va afecta deciziile din viitor și că aceștia ar putea subestima consecințele acțiunilor lor.

O secțiune a cortexului prefrontal - cortexul orbitofrontal - prezintă substanță cenușie redusă în volum și grosime. Cu cât psihopatia este mai gravă, cu atât această deficiență pare să fie mai mare. Activarea acestei regiuni în timpul anumitor sarcini reflectă această constatare, deoarece atunci când psihopații decid să coopereze, ei manifestă aici o activitate mai redusă, iar când observă că un adversar este pedepsit, zona respectivă se activează mai puternic decât în creierul normal (fapt ce poate fi corelat cu comportamentul antisocial și trăsăturile de impulsivitate).

Cercetări recente au arătat că disfuncția unui creier psihopat depășește sistemul limbic și pătrunde și în zonele din jurul acestuia. Acest lucru poate indica tulburări cognitive mai ample în general.

În aceste alte regiuni ale creierului s-a descoperit, de asemenea, o micșorare a volumului, iar aceste reduceri sunt legate de deficiențe ale memoriei episodice și ale experiențelor autoreferențiale, ceea ce înseamnă probabil că psihopații își percep propriile amintiri diferit față de ceilalți și că poate și rolurile lor în aceste amintiri sunt văzute diferit. Deficiențele emoționale observate la psihopați sunt de asemenea legate de scăderea volumului materiei cenușii în anumite părți ale creierului.