Filosofie & literatură

curs opțional ținut la Facultatea de filosofie în semestrul II, anul universitar 2017-2018

Dana Jalobeanu, Cătălin Cioabă

invitat permanent: G a b r i e l L i i c e a n u

joia, de la ora 16 la 18, la Facultatea de Filosofie, sala „Constantin Noica“ | alte informații pe pagina de Facebook



























Literatura în filozofie. Filosofia în „haina literaturii“

(Dana Jalobeanu)


Filosofia sistematică este o invenție a modernității. Până la Kant, filosofia se prezenta și sub alte înfățișări. Foarte adesea, o regăsim în înveșmântată în haine literare, exersând genuri precum dialogul, fabula, utopia, mitul (și lista ar putea continua). Antichitatea folosește dialogul și fabula ca instrumente pedagogice și euristice, iar Renașterea redescoperă și rafinează aceste genuri literare, pe care le îmbogățește și - uneori - le teoretizează. Gândiți-vă, doar, la Erasmus (Lauda prostiei), la aforismele și fabulele lui Francis Bacon, dar și la noile genuri ale „măștii” (jumătate fabulă, jumătate teatru) și utopiei. În Renaștere, până și manualele de matematică sunt scrise uneori sub forma unor dialoguri între învățător și discipol. Nici filosofii modernității nu scriu doar tratate de filosofie. Bacon, Galileo, Descartes, Boyle scriu dialoguri, exersează limbajul fabulei, și ne prezintă uneori filosofia ca spectacol (gândiți-vă, doar, la Sidereus nuncius și Noua Atlantidă). Ce implicații are acest lucru? Cum se poate rescrie istoria filosofiei dacă luăm în considerare „haina literară“ sub care ni se prezintă modernitatea?

Pe parcursul acestui curs vă propun să ne gândim împreună la una dintre temele mari despre care vorbește această filosofie înveșmântată în „haina literaturii,” și anume tema descoperirii. Voi încerca să vă arăt, pornind de la exemple, că întrebările legate de descoperire sunt cele care amorsează funcția poetică a filosofiei și îl obligă pe filosof să exerseze genuri literare. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive:

  • în procesul descoperirii există mereu ceva ne-algoritmizabil, greu de exprimat și de anticipat, un „salt în necunoscut”
  • descoperirea are ceva inter-subiectiv, ceva ce ne trimite la ”celălalt” (ea se cere comunicată, predată, argumentată; dar e și „benefică” și în interesul „binelui comun” - descoperirea are o dimensiune politică).
  • în măsura în care capturează „beneficiul” cunoașterii, descoperirea are o latură întunecată și prilejuiește filosofului nenumărate dileme morale (dar și întâlnirea cu „răul” care, adesea, coboară în lume prin intermediul unui proces de descoperire viciat, deturnat de la scopul inițial etc.)

Bibliografie: Galileo Galilei, Dialogue on the two world-systems (fragmente din ziua I și III, fragmentele vor fi puse la dispoziția studenților în format electronic) │ Seneca, Scrisori către Lucilius, trad. de Ioana Costa, ed. Seneca, 2014 (vom folosi ediția Loeb, Seneca, Epistles, vol I, II), Justus Lipsius, On constancy, translated by Sir John Stradling (1595) editată de John Sellars, Bristol, 2006, Francis Bacon, On the wisdom of the ancients (vol. VI, ediția Spedding, Ellis & Heath).


Filosofia în literatură. Structuri și motive filosofice în opera literară.

(Cătălin Cioabă)


Filosofia este adesea „găzduită“ în operele literare de orice gen, cu precădere în roman și nuvelă. Nici poezia nu face excepție, și știm că Heidegger vorbea despre „vecinătatea” dintre gândirea (Denken) și creația poetică (Dichtung). Felul în care, în perioada târzie, s-a dedicat interpretării poemelor lui Hölderlin, Rilke, Trakl sau Stefan George este cât se poate de grăitor. Wittgenstein, la rândul său, spunea într-una dintre însemnările sale: „Cred că mi-am rezumat poziţia faţă de filosofie spunând că în filosofie va trebui propriu-zis doar să facem poezie.”. Legătura dintre cele două domenii pare să fie una de profunzime.

Se poate oare „întrupa” un gând filosofic, adesea formalizat în concepte, în „materia” literaturii? Aș spune că nu doar filosofia îmbracă la un moment dat „haina” literaturii, ci și literatura pune în joc motive, teme, conținuturi și sensuri care cer să fie interpretate filozofic.

De aici și „nevoia” de a reveni hermeneutic la opera literară, atunci când un gând exprimat prin concept își caută atestarea în concret. Ne putem gândi, de pildă, că analitica Dasein-ului din Ființă și timp este populată de numeroase personaje literare, pe care Heidegger nu le-a numit, așa cum, la un moment dat, în analiza morții (ca „fenomen al vieții”) îl va numi pe Ivan Ilici din binecunoscuta nuvelă a lui Tolstoi.

De pildă, problematica umană atât de complexă din romanul Frații Karamazov poate fi abordată cu mijloacele filozofiei, lucru care face necesar necesită articularea unui discurs teoretic. Cum va arăta el ? Discuțiile din Muntele vrăjit pot fi văzute de asemenea ca o transpunere literară a unor viziuni filozofice. Dar, desigur, există și personaje a căror construcție literară reprezintă un bun prilej de a identifica teme, motive și problematici filosofice pe care acestea le ilustrează. Madame Bovary (Flaubert), Hans Castorp (din Muntele vrăjit de Thomas Mann), sau Gregor Samsa (din Metamorfoza lui Kafka), personaje foarte cunoscute din istoria literaturii, reprezintă desigur o provocare pentru interpretarea filosofică.

Bibliografie (literatură): Franz Kafka, Josephine, cântăreața sau Poporul de șoareci, în Metamorfoza, trad. de Mircea Ivănescu, Humanitas Fiction, 2017, p. 238 și urm. │ Lev Tolstoi, Anna Karenina, trad. și note de Emil Iordache, Polirom, 2007, (pentru discuții: partea a VIII-a, p. 853 și urm.) │ Nikolai Gogol, Nasul, traducere de Elena Vizir, editura Adevărul Hoding, București, 2010 │ Gustave Flaubert, Bouvard și Pécuchet (orice ediție).

Bibliografie (filozofie): Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus, Humanitas, 2001, 2012│Martin Heidegger, Ființă și timp, Humanitas, 2003 (2009).



„Nunta mistică a filosofiei cu literatura“

(Gabriel Liiceanu)


O parte a discuțiilor teoretice din cadrul cursului se va centra pe rolul de „mediator“ al literaturii între filozofie și viață, mai cu seamă în acel segment al cercetării care poartă numele de „filosofia vieții“. Constatarea că „filosoful nu poate vorbi despre facticitatea vieții fără ajutorul literaturii“ (G. Liiceanu) va oferi prilejul unor reflecții metodologice, în care personajele literare vor servi drept ilustrare a conceptului de „facticitate“ în filozofie.

Bibliografie: Alexandru Dragomir, Crase banalități metafizice, prelegeri reconstituite de Gabriel Liiceanu și Cătălin Partenie, Humanitas, București, ed. a II-a, 2008 │Gustave Flaubert, Doamna Bovary, (orice ediție) │ Gabriel Liiceanu, Continentele insomniei, Humanitas, 2017 │ Robert Musil, Omul fără însușiri, trad. de Mircea Ivănescu, ediție îngrijită de Monica‑Maria Aldea, Polirom, 2008.