§ 3. Gândirea metafizică ca una atotcuprinzătoare: o gândire ce vizează esenţa şi străbate existenţa de la un capăt la altul

Metafizica nu este o disciplină a cunoaşterii în care, ajutându-ne de o anume tehnică de gândire, să putem interoga într-o anumită privinţă un domeniu determinat de obiecte. Vom renunța să considerăm metafizica drept o disciplină ştiinţifică în rând cu altele. Întrebarea privitoare la ce este de fapt metafizica va trebui să rămână, pentru început, fără răspuns. Deocamdată ne este clar doar atât: metafizica este o survenire fundamentală [Grundgeschehen] în Dasein-ul uman. Conceptele ei de bază sunt, e drept, concepte, însă ele nu sunt altceva decât reprezentări [Vor-stellungen] – cum se spune în logică – prin care noi ne reprezentăm ceva general sau ceva în general, ne reprezentăm generalitatea împărtăşită de mai multe lucruri. Pe temeiul acestei reprezentări a generalităţii suntem capabili să determinăm lucruri individuale care se află în faţa noastră, precum o catedră sau o casă. Conceptul este ceva de ordinul unei reprezentări determinative. În mod evident însă, conceptele fundamentale ale metafizicii şi conceptele filozofiei în general nu pot fi în nici un caz astfel de concepte, dacă [13] ţinem seama de faptul că ele sunt ancorate într-o stare de copleşire în care nu ne reprezentăm ceea ce concepem, ci avem o atitudine radical diferită, una care este, în mod originar şi fundamental, diferită de orice fel de atitudine ştiinţifică.

Metafizica este o interogaţie prin care fiinţarea în întregul ei este pusă sub semnul întrebării într-o asemenea manieră încât noi înşine, cei care întrebăm, suntem deopotrivă vizaţi de această interogaţie şi puşi sub semnul întrebării în cadrul acestui demers interogativ.

Aşadar, aceste concepte fundamentale nu sunt generalităţi, nu sunt forme menite să exprime trăsăturile generale ale unui domeniu de obiecte (zoologie sau lingvistică), ci sunt concepte de un fel aparte. Fiecare dintre ele cuprinde în sine întregul, fiind astfel concepte atotcuprinzătoare [In-begriffe]. Însă ele sunt atotcuprinzătoare şi într-un al doilea sens, la fel de esenţial ca şi cel dintâi, şi care se află într-o strânsă legătură cu acesta: fiecare dintre ele cuprinde întotdeauna în sine deopotrivă omul care le concepe şi Dasein-ul său– iar aceasta nu în chip adiţional, ci în aşa fel încât, în lipsa acestui al doilea sens, şi vice-versa, conceptele atotcuprinzătoare nu ar fi ceea ce sunt. Nu există nici un concept al întregului care să nu fie totodată un concept atotcuprinzător al existenţei care filozofează. Gândirea metafizică este gândire atotcuprinzătoare în acest dublu sens: vizează întregul şi surprinde existenţa de la un capăt la altul.