Descărcați PaginA ca fișier pdf

CUM POȚI FI SIGUR CĂ EȘTI UN CREȘTIN?

Tânărul de lângă mine i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că a venit în viața lui, apoi și-a încheiat rugăciunea. Dar, odată ce ne-am sculat de pe genunchi, ceva mai părea să-l fi deranjat. „Poate că nu-i prea important,” mi-a spus el, când l-am întrebat. „Doar mă gândeam că poate, cumva, mă voi simți diferit, dar nu pot spune că am un așa sentiment. Poate că Dumnezeu nu mi-a auzit rugăciunea …” Apoi, el mi-a adresat o întrebare atât de des întâlnită: „Cum pot fi sigur că sunt un creștin adevărat?”

E o întrebare pe care și-o pun mulți oameni din întreaga lume, de pe orice cărare a vieții. E o întrebare chinuitoare chiar și pentru pastori, inclusiv pentru alți slujitori din biserică. Bineînțeles, întrebarea are dreptul la viață și necesită un răspuns. 

- Un pastor, slujitor credincios timp de peste 40 de ani, a recunoscut că nu era sigur de propria lui salvare, chiar dacă i-a adus la Cristos pe nenumărați oameni.

- Soția unui evanghelist dedicat plângea în biroul meu. „Eu și soțul meu i-am condus pe mii de oameni la Cristos, timp de 30 de ani de misiune,”  însă, zicea ea, „niciodată nu am fost sigură de propria mea mântuire.” Își mototolea șervețelul în mână. „N-am recunoscut asta față de nimeni până acum, dar sunt în deznădejde! Trebuie să știu că sunt salvată!.”

Mă gândesc că și tu, asemenea acestor oameni sinceri, ai putea fi bântuit de întrebări despre Dumnezeu. Te-ar putea frământa următoarea întrebare: „Aș putea cu adevărat să-L cunosc pe Dumnezeu?” Se prea poate că ai fost crescut cu învățătura despre Dumnezeu și Fiul Său ani la rândul, totuși ai de dus lupte. Ești convins că într-adevăr îți vei petrece veșnicia cu El, dacă vei muri într-o zi?

Sau poate nu demult L-ai primit pe Cristos, dar încă nu ești sigur că „ceva s-a schimbat”. Viața ta pare să fie la fel ca mai demult, însă acum se mai adaugă și îndoielile despre hotărârea ta ca să-I încredințezi viața lui Cristos. Prin urmare, realizezi că pui astfel la îndoială realitatea salvării.

Se prea poate, de asemenea, că faci parte dintr-un cerc mai mare de oameni care încă sunt în căutarea unei căi prin care să-L facă pe Dumnezeu parte a vieții tale. Poate-ți dorești să fii sigur că vei petrece veșnicia cu El. Și, deci, s-ar putea să ai nevoie de încrederea pe care siguranța salvării tale ar putea-o aduce. 

Oamenii de succes din domeniul afacerilor, slujitorii creștini, studenții, stâlpii bisericii … cu toții avem dreptul să fim siguri despre salvarea noastră. De ce această nesiguranță temută e prezentă în rândul multora care-și doresc cu adevărat să-L cunoască pe Dumnezeu, chiar și printre cei care L-au căutat și slujit de-a lungul anilor?

Într-o mare măsură, o parte a problemei ține de informația de calitate îndoielnică sau chiar greșită despre cine este Dumnezeu. Confuzia des întâlnită printre cei cu inima sinceră ține de adevăratul sens al crucificării și învierii lui Cristos, precum și de cele necesare pentru primirea lui Isus Cristos ca Salvator.

Dacă vreuna din aceste îndoieli este aproape de cea pe care le ai și tu, atunci clipele pe care le acorzi citirii acestui capitol ar putea fi cea mai bună investiție pe care ai face-o. Te invit să faci cu mine odată și pentru totdeauna pașii spre obținerea acestei siguranțe. 

În primul rând, trebuie să înțelegi că atunci când devii credincios aceasta înseamnă că primim darul lui Dumnezeu al iubirii și iertării, prin Fiul Său, Isus Cristos. Este cel mai mare dar oferit omului, care este gratuit pentru fiecare care-l acceptăm. Acesta are puterea de schimbare a vieților. Darul oferit este însoțit de promisiunea petrecerii veșniciei cu Dumnezeu. Acesta are la bază o relație personală a omului cu Isus Cristos, care este Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Acest angajament nu diferă de hotărârea de căsătorie. Deși dragostea unei tinere perechi este indiscutabil plină de emoții mărețe, hotărârea de căsătorie este un proces trilateral - acesta implică intelectul, emoțiile și voința. Dragostea dintre două persoane de multe ori vine repede și cu ușurință. Dar, intelectul intervine atunci când cei doi încep să se gândească la căsătorie. Fiecare din ei, deci, trebuie să încerce să hotărască dacă cel pe care îl iubește este „o alegere bună” în calitate de partener de viață. Sunt multe hotărâri non-emoționale pe care trebuie să le ia, iar hotărârea finală – să-i lase în urmă pe toți ceilalți și să se alipească unul de celălalt – este luată ca parte a voinței persoanei. Ei mărturisesc unul fața celuilalt, atunci când își spun „da”, ca să devină soț și soție. 

Ca să devii credincios, trebuie să iei o hotărâre care implică intelectul, emoțiile și voința. Deși este necesar, atunci când crezi în Cristos la nivel intelectual, nu este de ajuns ca să ai o experiență emoțională, oricând de mare nu ar fi efectul de schimbare a vieții. Ca să devii credincios, ai nevoie de exprimarea voinței, o hotărâre clară ca să-L primim pe Cristos în viețile noastre, ca Domn și Salvator. 

 ÎNȚELEGEREA INTELECTUALĂ

Ca să fii sigur de hotărârea ta ca să devii credincios este nevoie de o înțelegere clară a ceea ce înseamnă să faci o alegere. Este nevoie de o înțelegere intelectuală a făgăduinței lui Dumnezeu, precum și a înțelegerii despre cine este El. Aceasta nu ar însemna să o faci „cu capu-n traistă”, cum unii ar denumi-o. Dimpotrivă, hotărârea se bazează pe un fapt istoric, documentat prin secole de cercetări ale renumitor savanți. Drept rezultat, avem mai multe dovezi istorice disponibile ca să putem documenta evenimentele în care Isus din Nazaret figurează, decât le avem despre înfrângerea lui Napoleon în bătălia de la Waterloo.

  Istoricul și autorul de cărți Kenneth Scott Latourette, director al facultății de religie al Universității Yale din Statele Unite ale Americii, a spus următoarele despre Isus Cristos: „Măsurată prin roadele pe care le-a adus omenirii, acea viață scurtă a fost cea mai influentă viață trăită vreodată pe această planetă. După cum am încercat din răsputeri să arătăm, amprenta acelei vieți nu și-a redus din strălucire, ci dimpotrivă a devenit și mai profundă. Prin El, milioane de oameni au fost transformați și au început să-și trăiască viața după exemplul Lui. Analizate prin urmările care au survenit nașterii, vieții, morții și învierii lui Isus, acestea au fost cele mai importante evenimente din istoria umanității. Prin urmare, în raport cu influența Sa, Isus are un rol central în istoria omenirii”.

Cercetătorul britanic, W.H.Thomas, a declarat: „Mărturia lucrărilor din prezent ale lui Isus Cristos nu este mai puțin reală decât în trecut. În cazul altor nume răsunătoare din istoria mondială, observăm că inevitabila și neschimbătoarea experiența indică spre faptul că acele anumite persoane întâi obțin puterea, apoi sunt doar un nume, ca într-un final să devină doar o amintire. Iar în cazul lui Isus Cristos, lucrurile stau exact invers. Altfel spus: El a murit pe o cruce a rușinii, apoi Numele Său treptat tot mai puternic, iar astăzi El are cea mai mare influență în lume”.

  George Romanes, un fizician britanic, spune următoarele: „Ar merita din perspectiva tuturor să ia în considerare faptul că (cu excepția situațiilor de ignoranță totală) revoluția adusă omenirii de creștinătate este incomensurabilă și fără precedent, comparativ cu orice altă mișcare din istorie”. 

Sute de ani până la nașterea lui Isus, Scriptura a înregistrat cuvintele marilor profeți ai Israelului, care prevesteau venirea Sa. Vechiul Testament, scris de multe persoane pe parcursul a 1.500 ani, conține peste 300 de referințe despre venirea Sa. Noul Testament înregistrează cuvintele lui Isus Însuși, care spune direct că este Dumnezeu: „Eu și Tatăl una suntem”, spune El. „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 10:30; 14:9).

Pentru ca să devii un creștin adevărat, este nevoie să-ți pui în fața ta afirmațiile Salvatorului, să le cântărești intelectual și să alegi să accepți adevărul spre care indică dovezile – Isus este Dumnezeu. El a murit din proprie voință pentru păcatele tale și ale mele; a fost înmormântat și a înviat după trei zile; acum El este viu și vrea să vină în viața ta, ca să devină Salvatorul și Domnul tău. Este alegerea ta. Tu trebuie să hotărăști ce vei face cu acele afirmații ale lui Cristos. 

 IMPLICAREA EMOȚIONALĂ

Implicarea emoțiilor face parte din viața unui credincios. Emoțiile sunt nimic mai mult decât simțuri sau reacții la o faptă, un eveniment ori experiență care au loc în viețile noastre. Dar, noi deseori înțelegem sau tălmăcim greșit cele sentimente pe care le avem, pentru ca mai apoi să ajungem frustrați sau confuzi. Mai exact, anume acest element emoțional al creștinătății le-a cauzat multora destul de multă confuzie în privința siguranței salvării. 

Conținutul emotiv al vieții de creștin al altcuiva s-ar putea să nu fie exact ca al nostru. Deseori, ne facem vinovați de diferite comparații în care ne lansăm. Așa ne alegem cu îndoieli despre profunzimea salvării noastre și sinceritatea hotărârii noastre. Adevărul este că nici măcar doi oameni nu sunt la fel și, prin urmare, nu se pot aștepta că ar reacționa într-același mod la viața lor de credință. Unul ar putea reacționa la experiența din viața de creștin destul de emotiv, într-o manieră vizibilă; în timp ce altul deși ar putea avea o reacție la fel de profundă față de acea experiență, o trăiește de unul singur, în liniște.  Am putea spune că o reacție este „mai bună” decât alta? Am putea judeca? Mai mult decât atât, ar fi acest lucru necesar?

Scriptura a înregistrat experiențe din viața reală a oamenilor.  Un astfel de pasaj (Faptele Apostolilor 9:1-19) scoate la iveală caracterul destul de neordinar al lui Pavel – un zelot exploziv, care se implica activ în cauzele în care credea. Atunci când Dumnezeu l-a confruntat pe Pavel, acesta era în toiul unei campanii de ucidere, la propriu, a tuturor creștinilor pe care-i putea găsi. Metoda lui Dumnezeu de abordare a lui Pavel a fost adaptată nevoilor lui emoționale specifice. Astfel, Dumnezeu a vorbit cu voce puternică și a creat împrejurări dramatice, ca să-i capteze pe deplin atenția lui Pavel. Prin urmare, l-a captat pe deplin și continuu, până a auzit și cu inima lui ceea ce Dumnezeu îi spunea. Pavel a reacționat la mesaj, dar la nivel emoțional a rămas același. El încă era plin de zel și entuziasm ca să-și urmeze angajamentele anterioare, dar Dumnezeu i-a dat o nouă direcție. Mai exact, în loc să-și folosească energia pentru ca să distrugă biserica lui Cristos, acum el vestea Evanghelia cu multă putere de convingere. 

Pe Timotei, pe de altă parte, îl vedem ca fiind o persoană stabilă, liniștită, care sprijină cu credincioșie cauza lui Cristos. A fost crescut de mamă și bunică – ambele credincioase – iar credința lui s-a format de timpuriu, treptat, până a atins vârsta maturității. Spre deosebire de Pavel, Timotei nu a auzit porunci din cer. În cazul lui, nu era nevoie să experimenteze situația lui Pavel ca să audă vocea lui Dumnezeu. Se părea că Dumnezeu îi vorbea lui Timotei în șoaptă, iar așa cum el avea o inimă plină de gingășie, lui puține-i puteau scăpa din mesajul pe care-l primea de la Dumnezeu.

Viețile lui Pavel și Timotei au fost folosite în mod măreț pentru răspândirea semințelor creștinismului, în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Trăirile ambilor au demonstrat în mod clar că Dumnezeu nu ne vorbește tuturor în același mod. El, deci, comunică cu fiecare din noi prin modalități adaptate nevoilor noastre specifice, astfel încât să cuprindă punctele noastre forte și să ne îmbunătățească punctele slabe. În viața de creștin a unei persoane care vrea să crească spiritual nu-și are locul „vânarea” trăirilor emoționale ori judecarea lipsei acestora în viața cuiva ori criticarea unui frate ori a unei surori în Cristos pentru că ar fi „prea emoțional/ă” ori „prea conservativ/ă”.

Emoțiile sunt o parte validă a vieții de creștin, dar ele sunt nestatornice, deseori schimbătoare ca vremea. Așadar, trebuie să ne bazăm credința pe ceva mai mult decât pe emoții. Ele nu pot fi unicul nostru barometru. Asigurarea salvării noastre se întemeiază pe următoarele trei lucruri:

1. Încrederea în Dumnezeu;

2. Confirmarea Duhului Sfânt;

3. Dovada vieții schimbate.

În primul rând, urmează să ne întemeiem salvarea noastră pe mărturia externă a Cuvântului lui Dumnezeu. – Însăși autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu oferă o temelie puternică a credinței în El. Pentru cei din noi care cred, făgăduințele deja au fost făcute (Ioan 1:12).

„Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, fiindcă aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a făcut-o cu privire la Fiul Său. Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el. Cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a făcut-o Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cel care Îl are pe Fiul are viața; cel care nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, cei care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică” (I Ioan 5: 9-13). Asigurarea o avem în Cuvântul Domnului.

În al doilea rând, avem mărturia internă a Duhului Sfânt. Pavel le scrie romanilor: „Duhul Însuși depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:16). Astfel, acesta a considerat că un aspect într-atât de important, încât l-a evidențiat din nou atunci le-a scris credincioșilor din Tesalonic: „Căci Evanghelia noastră n-a fost adusă la voi numai prin cuvinte, ci și cu putere, cu Duh Sfânt și cu deplină convingere” (1 Tesaloniceni 1:5a). Asigurarea o avem datorită Duhului Sfânt.

A treia dovadă că am trăit nașterea din nou și am devenit copii ai Dumnezeului Celui Viu este demonstrarea vieților schimbate – ale noastre și ale altor credincioși din jurul nostru. În scrisoarea lui Pavel către credincioșii din Tesalonic, el adaugă și următoarele: „ … știți ce fel de oameni am fost printre voi, de dragul vostru. Și voi ați devenit urmași ai noștri și ai Domnului, când, deși erați în mare necaz, ați primit Cuvântul cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt. Astfel, voi ați devenit un exemplu pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia. Căci Cuvântul Domnului a răsunat de la voi nu doar în Macedonia și Ahaia, ci, mai mult, credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, așa că nu mai este nevoie să vorbim despre ea” (1 Tesaloniceni 1:5b-8).

Ceva mai târziu, Pavel le scrie credincioșilor din Colose despre Evanghelia „care a ajuns până la voi. Ea crește în toată lumea și aduce roade. La fel se întâmplă și între voi din ziua în care ați auzit și ați cunoscut bine harul lui Dumnezeu în adevăr” (Coloseni 1:6). 

„Prin aceasta știm că Îl cunoaștem”, zice apostolul Ioan, iar apoi indică spre condiția care trebuie îndeplinită: „…dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să trăiască și el așa cum a trăit Isus.” (I Ioan 2:3-6; nota redacției: stilizarea cursivă a frazei din pasaj aparține autorului). 

Adevărata dorință dinlăuntrul nostru ca să-L ascultăm pe Dumnezeu și să trăim ca și Cristos este confirmarea faptului că am fost născuți din nou. Pe parcursul timpului, viețile noastre se vor schimba, astfel încât să le servească și altora ca dovadă despre noua viață dinlăuntrul nostru. Isus a spus următoarele: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu. Și Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Iar cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, Care M-a trimis.” (Ioan 14: 23-24). Dacă din viața noastră lipsește dorința puternică să-I facem pe plac Domnului Isus prin ascultarea noastră, atunci trebuie să ne punem întrebarea dacă într-adevăr suntem mântuiți.  Asigurarea, deci, o avem în viața schimbată.

Din cele din cele descrise mai sus, observăm că emoțiile sunt importante în viața noastră, inclusiv prin rolul lor în experiența de credincios. Dar, asigurarea credinței noastre necesită ceva mai mult decât „sentimentul salvării”. Avem nevoie să depindem de mărturisirea externă a Cuvântului lui Dumnezeu și trebuie să fim conștienți de mărturia din interiorul nostru cu privire la salvarea noastră, prin sălășluirea Duhului Sfânt în noi. Aceasta, adăugat schimbărilor pe care le vom vedea în viețile noastre și ale altor credincioși, ne oferă toate dovezile de care avem nevoie ca să știm că suntem salvați cu adevărat. 

 IMPLICAREA VOINȚEI

Acum, ajungem și la subiectul voinței. Anume voința deseori ține o persoană departe de la o relație mult dorită cu Cristos. 

Ceva timp în urmă, am vizitat unul din cele mai prestigioase colegii biblice din țara mea, unde un prieten de-al meu își termina studiile de doctorat. Eram în drum spre locul întâlnirii noastre cu unul din profesorii lui preferați – un teolog și cercetător renumit și stimat, care și-a dedicat ani întregi din viață pentru ca să instruiască mii de tineri pentru lucrare. „E de treabă”,  mi-a zis prietenul. „Are o inimă mare și-mi place de el, totuși dânsul nu crede că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu sau faptul că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.” El m-a privit și a zâmbit zeflemitor. „Sper, îi vei putea spune ceva ca să se răzgândească”.

Înainte ca aproape să terminăm curtoazia salutului, profesorul m-a întrebat:

- „Discutați cu studenții în deplasările dumneavoastră, domnule Bright, am înțeles?”

Am dat afirmativ din cap.

-  „Ce le spuneți celor care-și doresc să devină credincioși?”

Nu am răspuns imediat, ci am cântărit întâi ce ar fi trebuit să-i spun acestui om strălucit. Ar fi vrut cumva să avem o mică dezbatere academică? Ori ar fi vorba doar de curiozitate? Însă, înainte să-i răspund, acesta a continuat.

- „Aș vrea să fiu și mai sincer cu dumneavoastră”, a spus el. „Îmi doresc să devin credincios. Mi-ați putea spune cum?”

După atâția ani de îndoieli pe care i-a avut, în care a instruit tineri și tinere împotriva dumnezeirii lui Cristos și inspirația divină a Scripturii, mă întrebam ce-l determinase să se răzgândească. 

- „Pentru mine a fost o luptă ca să-i dau voie lui Dumnezeu să devină stăpânul vieții mele. Știu că este vorba de mândrie”, a spus el domol. „M-am descurcat destul de bine în domeniul meu; am primit onorurile mult dorite și mi-am dat seama că-mi place să fiu privit ca cineva cu autoritate în lumea academică. Așa stând lucrurile, am urât din start gândul că ar trebui să mă plec și să mă smeresc înaintea lui Dumnezeu.”

El s-a aplecat spre marginea biroului și a privit în zare.

- „De-a lungul anilor, am i-am refuzat Bibliei locul cuvenit, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu și i-am învățat pe atât de mulți să facă același lucru. Dar, nu demult am început să citesc Biblia cu un alt înțeles decât până acum. Am citit și câteva din lucrările părinților bisericii – oamenii folosiți în mod minunat de Dumnezeu, ca de exemplu John Wesley și Sfântul Augustin – dar nu L-am cunoscut ca și Salvator al vieții mele. M-ați putea ajuta să schimb lucrurile?” 

În acea zi, acest om de renume mondial și-a schimbat orientarea vieții. El știa că acesta-i răspunsul pe care l-a căutat, dar din cauza voinței lui – dorința să rămână el însuși stăpân al vieții lui – el L-a ținut pe Dumnezeu la distanță.

Așa cum profesorul lupta cu propria-i mândrie, alții care au luat o hotărâre la nivel intelectual în privința lui Dumnezeu ca să-L recunoască ca Cel care El zice că este, ar putea amâna ziua în care Îl vor primi ca Salvator din cauza fricii de urmările ce ar putea surveni. Unii sunt convinși că dacă-și încredințează viețile lui Isus, vor fi imediat condamnați la o viață de plictis și mizerie.

Am conversat într-o după amiază cu un tânăr timp de câteva ore, într-un mare campus academic din vestul mijlociu al Statelor Unite ale Americii. Așa cum înțelegea el lucrurile, viața cu Dumnezeu ar însemna un plictis total. 

- „Sunt ateu”, a spus el cu fală, „dar și un petrecăreț împătimit. Îmi petrec viața exact așa cum vreau eu. Dacă credeți, cumva, că voi renunța la astea doar pentru ca să fac valuri prin campus de parcă ar fi sfârșitul lumii, cred că ar trebui să vă luați gândul de la o așa perspectivă. Credincioșii sunt tipii despre care eu fac glume. Aceștia nu au nimic din ceea ce eu mi-aș dori.”

Totuși, câțiva creștini devotați din anturajul lui continuau să se roage pentru salvarea lui. Peste câteva săptămâni, același tânăr care era atât de plin de sine, L-a invitat pe Cristos în viața lui. „Aș putea spune că am știut dintotdeauna că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar m-am împotrivit Lui. Îmi era atât de frică că m-ar condamna la o viață mizerabilă, așa cum îmi place să-mi petrec bine timpul. Dar, m-a pus pe gânduri versetul din Matei 16:26a, care adresează retoric întrebarea: „Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul?”

„Așadar, într-o după amiază, fără vreun motiv anume, am luat Biblia și am dat de pasajul din Ioan 10:10b, unde Isus zicea următoarele: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug”. Iar atunci când am început să-mi analizez viața, ca să văd dacă ar putea fi aproape de ceea ce aș putea denumi ca fiind „din belșug”, a trebuit să recunosc că era destul de goală. Isus mi-a adus o schimbare incredibilă, încât îmi vine greu să o exprim în cuvinte. Pot doar să spun că este minunat!”

Doar atunci când ne încredem viața lui Dumnezeu putem descoperi cât de multe El ne adaugă vieții. Dar, mulți continuă să-și facă griji că El le va lua lucrurile la care țin. Un instructor de succes al unei echipe profesioniste de sport cu mingea ne-a destăinuit într-o dimineață, în timpul dejunului, că a fost creștin ani buni, dar întotdeauna șovăia să-și încredințeze lui Dumnezeu și viața profesională. „Mă gândeam că dacă vreodată i-aș ceda-o lui Dumnezeu”, zicea acesta, „El m-ar fi lăsat fără ea. Și mi-era teamă că, în schimb, El ar fi vrut ca eu să mă dedic slujirii. Dar, mie-mi place ceea ce fac. E viața mea.” Avea o reputație bună de om talentat și profesionist. Puteai ușor vedea dragostea pe care le-o purta jucătorilor lui și jocului. 

În timp ce-și amesteca zahărul din cafea lângă mine, pe fața-i aspră i-a sclipit o expresie pacifică. „Știi”, îmi zise el într-un sfârșit, „Atunci când în ultimă instanță i-am dat totul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, de fapt, El își dorea ca eu să rămân în domeniul meu de activitate. Unul din motivele pentru care-mi place jocul se datorează dibăciei și abilității pe care Dumnezeu mi le-a dat. Așadar, Îl slujesc chiar aici unde sunt. Totuși, nu am putut înțelege asta cu adevărat, până nu am voit să cedez”.

Voința omului este o dimensiune semnificativă a abilității noastre să credem în salvarea noastră. Aceasta ne poate ține la distanță de încrederea deplină în Dumnezeu; ar putea da naștere unor îndoieli neîntemeiate; ar putea inventa motive ca să-i facem loc păcatului în viața noastră, chiar dacă știm că aceasta l-ar îndurera pe Dumnezeu.

Atunci când îi facem loc păcatului în viața noastră, nu ar fi de mirare că am putea începe să avem îndoieli despre salvarea noastră. Până la etapa în care vom recunoaște în inima noastră că este un păcat și nu vom lua măsuri cu neascultarea, deseori vom născoci argumente împotriva credinței în Dumnezeu. Ar semăna să fie mai „ușor” decât să ne mărturisim păcatul înaintea Lui, doar că numai pentru un scurt răgaz. 

  Alteori, voința noastră să credem în totalitate în salvarea noastră este stingherită din motivul că am fost înșelați de Satan. Atunci când un credincios îi face loc cu bună știință păcatului în viața lui, dânsul ar putea avea tendința să creadă că Dumnezeu nu-l va ierta niciodată pentru ceea ce a făcut. De fapt, e un truc viclean al însuși maestrului înșelăciunilor. Totuși, în cazul în care credinciosul care s-a îndepărtat de adevăr nu hotărăște să revină la Dumnezeu și să-i primească iertarea, acesta s-ar putea autocondamna la o viață plină de frică, dar și de îndoieli despre salvarea lui, cu temerea că va fi pentru totdeauna separat de Dumnezeu, urmare a alegerilor pe care le-a făcut. 

Observăm, însă, că Dumnezeu niciodată nu-și ține copiii Săi la distanță. E, cu certitudine, un truc al lui Satan. Dumnezeu își oferă siguranța salvării tuturor copiilor Săi, întotdeauna, fără excepții. În cazul în care nu suntem siguri despre poziția noastră, ar fi necesară o inventariere a intelectului, emoțiilor și voinței noastre.

Ca să ne asigurăm despre poziția noastră față de Cristos, trebuie să fim conștienți despre următoarele adevăruri de bază:

1. Dumnezeu te iubește și are un plan măreț pentru viața ta;

2. Omul este păcătos și, deci, separat de Dumnezeu, astfel încât nu poate cunoaște ori simți dragostea lui Dumnezeu și planul Lui pentru el;

3. Isus Cristos este unica soluție a lui Dumnezeu pentru păcatul omului. Prin El, poți cunoaște și experimenta dragostea și planul lui Dumnezeu pentru viața ta;

4. Trebuie să te hotărăști să-L primești pe Isus Cristos ca Salvator și Domn al vieții tale; anume atunci vei cunoaște și experimenta dragostea și planul lui Dumnezeu pentru tine. 

Cristos a făgăduit următoarele: „Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine (Apocalipsa 3:20)”. Iar în Evanghelia după Ioan citim: „Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Totuși, nu este suficient doar să crezi. Trebuie să ai credință, iar astfel să accepți făgăduința Lui despre intrarea lui în viața ta, în ciuda celor ce ai putea simți. Pasajul din Efeseni 2:8 și 9 ne amintește: „Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și mântuirea aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Odată ce L-ai rugat pe Isus să intre în viața ta, nu-i nevoie să-L rogi repetat. Acum, îți rămâne să crezi că El a și intrat în viața ta, exact cum a făgăduit. Și este important să reții ceea El ce a zis că niciodată nu-Și va părăsi copiii Săi. 

Credința e ca și mușchii – devine mai puternică doar dacă exersezi. Anume ea ne ajută să trecem de starea în care doar gândim că suntem salvați la etapa în care știm! Alegerea îți aparține.

  Aplicare

1. Ce ți-a plăcut cel mai mult (ce ți-a atras atenția)?

2. De ce?

3. Cu cine ai putea împărtăși această informație?