Felmer‎ > ‎

Istoria satului

Spre sfârşitul secolului al XII-lea este probabil ca pe valea Felmerului să fi ajuns agricultori veniţi din Lotharingia Inferi-oară (Flandra, Brabant, Hainaut, regiuni aflate azi în Belgia şi Luxemburg). Putem deduce regiunea de origine a acestora deoarece s-au păstrat în memoria croni-carilor de mai târziu ca flandrensi. Dania din anul 1206 unde se menţionează villa Wellmer este singura sursă de informaţie despre Felmer anterioară marii năvăliri mongole din anul 1241. Atunci satul a suferit distrugeri catastrofale, nepăstrându-se astăzi nici o clădire anterioară invaziei. De asemenea, arheologia arată că vatra satului de pe malul drept al văii a fost abandonată şi mutată pe cel stâng, acolo unde au construit practic un nou sat, cel existent astăzi. Putem presupune că măcar o parte din oameni au supravieţuit atacului, aceştia punând temelia bisericii actuale cândva după anul 1250. Nu este exclusă însă nici ipoteza unei recolonizări.

     

                                   Dania din 6 septembrie 1206                                        (text preluat din G. Wenzel, Codex diplomaticus Arpadianus continuatus, tom 11, doc. 58,      pag. 83-84, tipografia/editura Ferdinand Eggensperger, Budapest, 1873) 

Pentru a compensa lipsa izvoarelor scrise, analiza toponimică ne poate da unele indicii despre tipul de aşezare.Termenul villa desemna în limba latină a cancelariilor apusene, începând cu secolul  al IX-lea, o locuinţă fortificată,  un centru militar şi administrativ al autorităţii feudale. Denu-mirea provine din villa rustica romană despre care se pot afla mai multe în capitolul „Locuinţe fortificate”. Astfel de centre mai vechi se regăsesc la Iernut (villa Rainaldi), Blaj (villa Herbordi) şi Sibiu (villa Hermanni), marcând hotarul răsăritean al ocupării Transilvaniei cu o generaţie sau două în urmă. Rolul militar era dat la Felmer de vecinătatea cu hotarul sudic al Ardealului arpadian, aflat la acea vreme pe râul Olt. De acolo la sud începea terra blachorum et bissenorum, ţara vlahilor şi pecenegilor, iar la sud-est şi est munţii Perşani marcau o frontieră fluidă dincolo de care se găseau triburi nomade de cumani şi uzi.

Villa a fost numită după un locator sau un lider feudal instalat deja de ceva timp în zonă, căci edificarea unei fortificaţii  putea dura în Evul Mediu chiar şi peste o generaţie. Analiza oiconimului Wellmer/Felmer ne oferă şi numele întemeietorului. Rădăcina wel-/wil- este de origine veche germanică, prezentă în nume proprii (ex. Welfhard, Welrad, Wilmar, Wilhelm, Willibrord). Cu ajutorul sufixului -er  se formează în limba ger-mană veche genitive masculine, aici Wellmer = al lui Wellem/Willam, ambele variante medievale pentru modernul Wilhelm. Altă ipoteză este folosirea sufixului -mar/-mer, provenit din maru, care în germana veche înseamnă faimos, vestit. Numele ar fi compus deci din Well și mer, adică Well cel mare. Avem destule exemple de nume germanice formate astfel: Wilmar, Wenemar, Wolmar, Wulfmer.

Acest felmerean de origine germanică, poate un cavaler, se afla în relaţii de vasalitate cu autoritatea feudală a locului, nimeni altul decât regele, deoarece villa sa ocupa teren aparţinând fundus regius, domeniul regal. Iar existenţa în preajmă a altor villæ, aşa cum le enumeră documentul de la 1206, sugerează gruparea în regiune a mai multor oameni de arme, inclusiv un anonim miles (lat. cavaler), cu pământul dăruit lor pentru subzistenţă. Însuşi documentul regelui Andrei al II-lea nu face decât să întărească prezenţa militară în zonă, introducându-l cu o proprietate şi pe cavalerul Johan Latinus. Ba chiar există posibilitatea ca liderul villei Wellmer să apară în actul citatdeoarece printre martorii care asistau la semnarea documentului e amintit și un oarecare Willam, aflat la masa regelui. E foarte plauzibil ca liderul de la Felmer să fi fost nevoit a lua act de donaţia respectivă în calitate de viitor vecin al lui Johan.

Nu ştim cu certitudine dacă până la dezastrul provocat de tătari în 1241 în zonă se instalaseră şi colonişti, sau existau pe malul drept al pârâului -vatra satului arsă de invadatori- numai locuinţele oamenilor de arme wellemerieni. Dar observând apartenenţa strategică a văii Felmerului la teritoriul de frontieră acoperit de masiva colonizare începută în vremea regelui Geza al II-lea, este mai mult decât probabilă instalarea aici a unui nucleu de fermieri-grăniceri, posesorul fortificaţiei jucând pentru ei dublul rol de comandant militar şi greav. 



Cavaler germanic din Lotharingia, secolul al XII-lea


        

                

                          Valuri de colonizare medievală în Transilvania

Iată în continuare o succintă cronologie ardelenească din perspectivă felmereană:

cca.1150-1190: Regatul maghiar avansează spre est. Oameni de arme sunt trimişi să supravegheze linia Oltului şi să asigure aprovizionarea cetăţilor regale cele mai avansate. La Felmer probabil apar primii agricultori-grăniceri apuseni. În punctul numit astăzi „pe Copal” se înalţă prima capelă catolică.

1166 – Trupe bizantine ale împăratului Manuel Comnenul conduse de generalul Leon Vatatzes şi cuprinzând „o mare mulţime de vlahi"  intră în Ardeal prin pasul Bran, provocând mari distrugeri în zona Făgăraşului.„Vatatzes [...] nimicea totul fără cruţare şi călca în picioare tot ce întâlnea în trecerea sa. Şi a săvârşit mare măcel de oameni şi a făcut nu puţini prizonieri. Pe de asupra a mânat de acolo şi cirezi de vite, de cai şi de altele, de tot felul şi apoi a venit la împărat”(cronicarul Ioan Kinnamos).

6 sep.1206: Prima atestare documentară, ca villa Wellmer, în hrisovul-danie dat de regele Andrei al II-lea pentru cavalerul Johan Latinus. Acest document reprezintă actul de naştere al satului vecin Văleni.

1241: Prin pasul Oituz pătrund în Transilvania de sud hoardele mongolo-tătare conduse de Bochetor, general al hanului Batu, care în drumul lor spre Ungaria devastează Secuimea şi Ţara Bârsei (martie), Ţara Oltului, Sibiul şi Alba Iulia (aprilie). Aflat pe acest traseu al distrugerii, probabil că la începutul lunii aprilie Felmerul este jefuit şi ars din temelii.

cca.1250: Începe construcţia bisericii catolice din piatră, stil romanic, cu o singură navă.

1278: O a doua incursiune mongolă în Transilvania este stopată lângă Braşov, în Ţara Bârsei, de către fermierii-grăniceri sași și secui.

1285: A treia năvălire mongolo-tătară afectează nordul Ardealului şi Ungaria.

cca.1300-1876: Felmer aparţine cu scurte întreruperi Scaunului Superior de Rupea, în cadrul autonomiei administrative din cele Şapte Scaune ale Universităţii Naţiunii Săseşti.

1349: Prima epidemie de ciumă în Transilvania.

1395: Prima incursiune de jaf a turcilor în Transilvania.

1421-1432: Ameninţarea turcă determină autorităţile să aprobe fortifica-rea bisericilor din comunităţile săseşti. Comunitățile bogate ridică inclusiv cetăți de refugiu și apărare (Rupea, Saschiz, Râșnov). Acest fenomen de „democratizare” a fortificării este o amprentă arhitectonică specifică între-gului sud al Transilvaniei între râurile Olt și Mureș.

1455: Într-o scrisoare a Sfatului oraşului Sighişoara trimisă Sfatului sibian e menţionat cetăţeanul Stephanus Pylgrem dictus de  Felmer, care  se plângea sighişorenilor că Jacobus Greb de Roșia, judecător al Scaunului Rupea, abuziv i-a  confiscat o proprietate. Sfatul din Sighişoara cerea Sibiului, înzestrat cu autoritate juridică asupra Rupei, să îi facă dreptate lui Ştefan Pilgrem.

1456: Un corp expediţionar trimis de voievodul Vladislav al II-lea al Ţării Româneşti în apărarea valahilor catolicizaţi forţat de Iancu de Hunedoara asediază Făgăraşul şi devastează satele săseşti din jur, inclusiv Felmerul. 

1488: Are loc primul recensământ al Universităţii Naţiunii Săseşti din Transilvania. Scaunul Rupea numără în satul „Volmor” 34 capi de familie („gazde”), un învăţător şi o moară. Turcii atacă din nou Ardealul de sud. Felmerul este incendiat. Satul vecin Hălmeag este distrus.

1494: Universitatea Săsească sprijină lucrările de fortificare a bisericii din  Felmer cu o donaţie de 8 guldeni trimişi din Sibiu. Se construieşte în jurul bisericii  un zid de cetate cu cinci laturi întărit cu trei turnuri de incintă: două pătrate şi unul octogonal.

cca.1500: Din cauza repetatelor incursiuni otomane scade populaţia săsească. Pentru a împiedica depopularea, episcopul aprobă instalarea în Felmer a unor români, veniţi se pare din Moldova. În Felmer li se spunea „budnari”. Azi există un pârâu al Budnarului care traversează satul. Alţi români s-au instalat în punctul „Fântâna de după moară”. Ei lucrau ca ciobani şi ajutoare agricole pentru saşi. Au ridicat case la periferie şi pe uliţe secundare. În timp, datorită revărsărilor pârâului Felmer, saşii au început să vândă românilor case şi terenuri inundabile din vatra satului (în Lac, în Luncă), ei  construind gospodării noi mai la deal.

1532: Felmer apare pe prima hartă a Transilvaniei, operă cartografică a  lui  Johannes Honterus. Satul nu mai are decât 21 capi de familie. În pofida depopulării, felmerenii refuză colonizarea cu agricultori din Secuime, aşa cum s-a procedat în Cobor şi în Ticuş.

 aprilie/mai 1534: Tronul voievodal al Ardealului rămâne vacant prin decesul lui Ștefan Bathory. Regele Ungariei Ioan Zapolya îl desemnează pe episcopul orădean Imre Czibák să negocieze succesiunea cu Lodovico Gritti, înalt reprezentant otoman în Ungaria și Transilvania. Întâlnirea urma să aibă loc la Brașov. Făcând tabără de noapte la Felmer, Czibák este asasinat de nobilul Doczy Janos, aparent la ordinul lui Gritti. 

1546: Melchior de Felmern studiază la gimnaziul umanist organizat de Johann Honterus în 1543 la Braşov.

1555: Are loc primul diferend de hotar adus în justiţie la care este parte satul Felmer. Era o dispută cu satul unguresc Cobor. Datorită posesiunilor sale întinse (7614 iugăre = 4397 ha), Felmerul va fi adesea implicat în procese de grăniţuire cu comunităţile  învecinate. Vor mai fi judecăţi în anii 1578 şi 1593, care nu vor fi  definitiv rezolvate decât în secolul al XIX-lea.

11 aug.1568: Judele Emeric Varkorize, Lucas Wolf şi Laurenţiu Helvic din Felmer apar ca martori în dania regelui Ioan al II-lea Zapolya prin care cetatea şi comitatul Făgăraşului sunt dăruite şambelanului Gaspar Bekes de Kornyat.

1578: Dispută de hotar între Felmer şi Cobor pe de-o parte şi satul săsesc Tekesch (Ticuş) pe de altă parte.

1580: Universitatea Naţiunii Săseşti soluţionează o dispută privind o proprietate între fraţii felmereni Bartolomeu şi Michael Weinisch.

1585: Epidemie de ciumă în Transilvania. După o carantină atentă, satul Felmer este salvat fără nici o victimă.

1593: În disputa Felmerului cu satele Cobor şi Şona se menţionează că toate  trei fac parte din Scaunul Rupea. Sfatul oraşului Sibiu, încercând să stopeze abuzurile lui Baltazar Báthory, comite de Făgăraş, îi somează pe funcţionarii acestuia, castelanul Francisc Latinus şi administratorul Petrus din Şona, să nu mai alimenteze neînţelegerile de hotar dintre cele trei sate.

1650: Se construieşte în Felmer o moară de apă.

1658: O nouă incursiune turcească de jaf duce la distrugeri însemnate în sat. Nu există date care să ateste că biserica fortificată a jucat vreun rol militar.

1691 – Prin Diploma Leopoldină se creează oportunitatea pentru români să achiziţioneze proprietăţi pe terenul saşilor. Probabil începând cu acest moment saşii felmereni vând românilor case şi grădini în Lac.

1700: Românii îşi ridică prima biserică din lemn pe pământul donat de comunitatea săsească şi amenajează un cimitir în locul numit „Tînarog”.

1 oct.1720: Se naşte Martin Felmer (d.1767), preot evanghelic, mare erudit şi om de ştiinţă sibian, presupus ca fiind de origine din Felmer.

1741: Istoria înregistrează primul nume de învăţător din Felmer: Michael Müller.

1751: Comisia de hotărnicie pentru trasarea graniţei între Felmer şi Cobor stabilită de Universitatea Săsească îl are ca secretar pe tânărul Samuel von Bruckenthal, viitorul guvernator al Transilvaniei.

1761-1764: Guvernatorul Adolf von Bukow duce în Ardeal o campanie de distrugere a locaşelor de cult ortodoxe şi de trecere forţată a românilor la catolicism. Felmerenii ortodocşi sunt salvaţi de apartenenţa la zona de autoguvernare săsească.

1795: Se încheie construcţia turnului clopotniţă al bisericii evanghelice În anii  următori se refac şi bolţile, iar peretelui de nord i se aplică noi contraforturi.

1803: Se stabileşte o întrunire a Universităţii în Scaunul Rupei prin care se rezolvă definitiv disputa teritorială multiseculară dintre Felmer şi Cobor.

1834: Începe construcţia actualei biserici ortodoxe cu turn. Lucrarea este încredinţată meşterului Jiga din Făgăraş şi va dura 6 ani. Turnul e ridicat separat de zidari români din satul Daia (Denndorf), lângă Sighişoara, calfe ale meşterului Josef Carol Melischek. Construcţia rezistă cutremurului din 1838. Paroh era pr. Ioan Şolcă, întemeietorul unei „dinastii” pastorale de peste 150 ani, cu patru generaţii de preoţi pentru românii din Felmer.

1842: Este raportat cu îngrijorare că, datorită lipsurilor financiare, mai mulţi saşi din Felmer au ipotecat terenuri unor români înstăriți din Şona. Executând ipotecile, câţiva şoneri se mută în Felmer pentru a-şi adminstra pământurile (ex. fam. Frăţilă).

1848-1849: Epidemia de holeră seceră 170 felmereni (112 saşi, 58 români şi ţigani). Este menţionată prima oară comunitatea romanes din Felmer. Ei locuiau în afara satului, în două sălaşe de bordeie, Rudăria” la est de sat şi Livada la nord-vest. Frecventau biserica ortodoxă. Lucrau în lemn şi din nuiele obiecte de gospodărie (coveţi, coşuri, mături) cu care făceau troc în sat contra hrană. De asemenea ajutau la muncile agricole, iar ocazional fabricau cărbuni şi cărămizi. Se presupune că veneau din Ţara Făgărașului, fugiți de pe domenii boierești, nobiliare sau monastice (ex. Sâmbăta). Din cauza epidemiei şi a lipsei de lucrători la câmp, comunitatea permite aşezarea unor familii de revoluţionari români refugiaţi din Munţii Apuseni (ex. Aron Partenie, tribun al lui Avram Iancu).

1850-1855: Până la ridicarea unei construcţii din lemn, şcoala română funcţionează într-o anexă a casei lui Aron Partenie, zis Dascălul. Anterior şcoala se ţinuse în localul bisericii ortodoxe. Clădirea-anexă din lemn a existat până în anul 1904, când a fost zidită şcoala actuală din cărămidă.

1862: Trăiau în Felmer 656 etnici germani. Cel mai frecvent prenume masculin la saşi era Michael.

1866:  Restaurarea clopotniţei la biserica saşilor.

1876:  Reparaţie capitală la acoperişul bisericii româneşti.

1883:  Sunt recenzaţi 443 saşi.

1885: Felmerenii răscumpărau şi ultimul teren din cele ipotecate vecinilor din Şona. Şi azi unele din aceste proprietăţi se mai numesc „ale Șonerului”.

1905: Se  construieşte primăria comunei Felmer şşcoala evanghelică cu internat de lângă biserica sașilor.

1906: Se înfiinţează prima cooperativă de credit, care în 1907 numără deja 45 membri.

1909: Din materialul strâns cu ocazia demolării unei părţi din zidul de  incintă sudic şi al turnului octogonal aparţinând bisericii fortificate se extinde şcoala-internat.

1911: Saşii felmereni sunt trecuţi iarăşi din punct de vedere bisericesc în  decanatul Rupei, după ce aparţinuseră din 1876 de capitlul Cincului.

1918: Ultimul primar sas înainte de unirea Transilvaniei cu Regatul României a fost Michael Kiltsch. Primul primar român e Aron II Partenie, fiul tribunului de la 1848.

1929: Un recensământ eclezial arată că în Felmer trăiau 569 locuitori evanghelici şi 920 ortodocşi.

1934: Sunt recenzaţi 603 saşi.

1937: Industriaşul tăbăcar Ludwig Miess din Braşov împreună cu fraţii săi ia sub tutelă comunitatea evanghelică din Felmer, înzestrând-o cu donaţii substanţiale. Familia Miess era originară din Felmer. 

1941: Populaţia totală era de 1367 locuitori, din care 564 germani şi 803 români şi ţigani. Felmerenii saşi erau bine organizaţi: patru asociaţii de vecini, un club al bărbaţilor, unul al femeilor şi o orchestră, dirijor fiind Michael Figuli.

1941-1945: În al doilea război mondial 80 de felmereni s-au înrolat în unităţi militare germane şi române. 31 au decedat luptând în Wehrmacht, iar 3 în  Armata  Regală  Română. Alţii au fost capturaţi de sovietici la Stalingrad, revenind în ţară după mulţi ani de prizonierat.

13 ian.1945: Bărbaţii între 17 - 45 ani şi femeile între 18 - 30 ani de etnie germană din Transilvania au fost deportaţi în URSS. Au plecat la muncă forţată 40.000 etnici germani ardeleni. 94 felmereni au fost încărcaţi din gara Făgăraş în vagoane pentru vite. 11 au murit în lagărele de muncă sovietice. Începe exproprierea proprietăţilor săseşti.

1946:  A fost repatriat primul felmerean prizonier în URSS. Unor saşi nu li s-a mai permis întoarcerea, fiind relocaţi în Zona de ocupaţie sovietică din Germania. Prizonierilor de război care luptaseră în Wehrmacht nu li s-a permis întoarcerea, fiind declaraţi retroactiv duşmani ai statului român.

1949-1960: Exproprierea forţată a mijloacelor de producţie agricole şi a proprietăţii a silit pe mulţi felmereni să caute noi surse de existenţă. Majoritatea tinerilor au migrat în Făgăraş. La ţară au rămas cei în vârstă, care cu timpul au fost luaţi şi ei la oraş de către copiii lor.

1956: Saşilor le sunt restituite casele şi curţile, dar terenurile agricole rămân expropriate, fiind incluse în patrimoniul cooperativei agricole de producţie (C.A.P.).

1957: Se înregistrează primele cereri de emigrare a saşilor în Republica Federală Germană.

1961: Preotul sașilor era Georg Felmer, ulterior emigrat în Germania. Şcoala primară din Felmer era extrem de reputată în regiune pentru calitatea actului de învăţământ, directorul ei fiind Aron III Partenie.

1961-1980:  Pentru etnicii germani Cortina de Fier însemna în multe cazuri despărţirea de rude care se găseau deja în Occident de zeci de ani. Situaţia economică precară i-a silit pe mulţi să-şi abandoneze patria şi să solicite emigrarea pentru reunificarea familiilor. Regimul comunist a folosit acest proces dureros drept o sursă de venituri valutare, statului german cerându-i-se drept „despăgubire” o sumă pentru fiecare cetăţean de etnie germană emigrat.

1980-1989: Deja majoritatea saşilor felmereni trăiau în Germania, Austria sau Canada. Statul a „rezolvat” îmbunătăţirea situaţiei sociale a etniei „roma” permiţând tacit ocuparea de către aceştia a gospodăriilor abandonate, începând cu cele mărginaşe. Sever depopulat, Felmerul îşi pierde statutul de comună şi devine sat în componenţa comunei Şoarş.

6 sep.1981: Se sărbătoresc cu succes 775 ani de la atestarea documentară a satului. Organizatorul evenimentului este activistul de partid felmerean Iosif „Sivu” Bărcuţean. Participă şi foşti felmereni, veniţi din R.F.G. special în acest scop.

1990:  După  căderea regimului comunist şi reunificarea Germaniei a urmat un exod al saşilor transilvăneni. Ca în majoritatea satelor, şi în Felmer au rămas numai cei singuri şi fără familie. Restituirea terenurilor agricole, nefiind urmate de o politică  economică coerentă de încurajare a micilor fermieri, a dus la părăginirea pământurilor şi sărăcirea accentuată a locuitorilor.

1998:  Mai trăiau în Felmer numai 15 saşi.

2006: Se sărbătoresc în cadru festiv 800 ani de atestare documentară. Se sfinţeşte monumentul eroilor felmereni, saşi şi români, căzuţi în cele două războaie mondiale. Sub îndrumarea prof. Aurelia Frăţilă, elevii şcolii româneşti susţin o serbare, prezentând dansuri şi obiceiuri populare din Felmer. Comitetul de organizare al festivităţilor: pr. Marius Demeter, dr. Gh. Comanici şi ing. Vasile Frăţilă.

2009: O situaţie întocmită de Heimatortsgemeinschaft (H.O.G.) Felmern din Germania atestă că felmerenii saşi şi urmaşii lor sunt răspândiţi astfel în lume: 3 rămaşi în Felmer, 23 în Făgăraş, 4 în alte localităţi din România, 350 în Germania, 1 în Canada, 1 în Argentina.

18.04.2011: Primeşte statut juridic asociaţia „Villa Wellmer”, care şi-a propus să activeze pentru salvgardarea existenţei multiseculare a satului-colonie Felmer.

 

  









Comments