Evenimente 2023-2024
Performanțe obținute la Olimpiada Națională de Limba Engleză
Felicitări elevilor de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Satu Mare pentru performanțele obținute la Olimpiada Națională de Limba Engleză, desfășurată în perioada 27 aprilie – 1 mai 2024, la Deva , Hunedoara.
Hossu Darlla Andrada premiul III , clasa a IX-a C, profil bilingv, prof. coordonator Istrate Ramona
Boitor Paul Mario Cristian, clasa a VII-a, prof. coordonator Istrate Ramona
Neacsu Mark Alex - clasa a X-a D, prof. coordonator Anițaș Tunde
Torz Iulia Maria, clasa a XII-a A, profil bilingv, prof. coordonator Csirak Mirabela
Competiția a fost acerbă, însă munca susținută, pasiunea pentru limba engleză, determinarea și maturitatea în tratarea temelor din cadrul probelor, au dus la obținerea unor rezultate frumoase de care suntem mândri.
Fie ca această experiență minunată să fie doar începutul unui lung șir de realizări!
Remember to celebrate milestones as you prepare for the road ahead!
Performanțe realizate la Olimpiada Națională de Informatică- Liceu
Felicitări, celor trei elevi talentați și motivați, de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare, pentru performanțele obținute la Olimpiada Națională de Informatică- Liceu, desfășurată la București, în perioada 23-28 aprilie 2024!
Alexandru Bretan, clasa a X-a, medalie de BRONZ, prof. coordonator Șandor Nicoleta
Alex David, clasa a XII-a, medalie de BRONZ, prof. coordonator Vida Felicia
Alex Roman, clasa a IX-a, prof. coordonator Șandor Nicoleta
Reprezentarea, cu onoare, a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare în cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică este o realizare remarcabilă și o dovadă a angajamentului și dedicării elevilor, în domeniul informaticii. Această experiență valoroasă le-a oferit oportunitatea de a-și testa abilitățile, dar și de a interacționa cu alți elevi pasionați de acest domeniu.
Le urăm mult succes, tuturor celor trei elevi, în competițiile viitoare și îi încurajăm să continue să își urmeze pasiunea pentru informatică și să își atingă potențialul maxim!
Felicitări, din inimă, pentru realizările lor, ale profesorilor coordonatori, precum și pentru mândria pe care o aduc colegiului lor și comunității din Satu Mare!
Luca Valentin Mureșan, elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, se califică în Lotul național de juniori al României, cu punctaj maxim
Într-o nouă demonstrație a excelenței sale, în domeniul informaticii, Luca Valentin Mureșan, elev în clasa a VIII-a, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, a reușit să se califice în Lotul Național de Juniori al României, pentru al doilea an consecutiv.
În urma probei de baraj, desfășurată în data de 25 aprilie 2024, Luca a obținut punctajul MAXIM, confirmând competențele sale deosebite în rezolvarea problemelor complexe.
Rezultatul obținut de Luca Valentin Mureșan încununează un palmares impresionant, fiind o îmbinare firească între pasiunea pentru informatică și perseverența sau tenacitatea, cu care evoluează în acest domeniu.
Această realizare este nu doar un succes personal pentru Luca, ci și o mândrie pentru școala sa, pentru comunitatea sa și pentru întregul județ Satu Mare.
În calitate de membru al Lotului Național de Juniori al României, Luca are oportunitatea de a reprezenta țara la competițiile internaționale și de a-și demonstra talentul și abilitățile, la nivel global. Ne exprimăm întreaga admirație și susținere pentru Luca, în această etapă a călătoriei sale academice și îi urăm mult succes în toate provocările viitoare.
Să fie această performanță o sursă de inspirație pentru toți tinerii pasionați de informatică!
Felicitări, Luca Mureșan!
Felicitări, doamna profesoară Nicoleta Șandor!
Concursul de creație literară - “Eu iubesc biblioteca”- “Biblioteca, parte din viața mea”
Am participat, azi, 24.04.2024, la Festivitatea de premiere a Concursului de creație literară - “Eu iubesc biblioteca”- “Biblioteca, parte din viața mea”, secțiunea Eseu, organizată de Biblioteca Județeană Satu Mare.
Eleva Teodora Epuran, din clasa a XII-a a obținut premiul I, iar elevul Păduraru Octavian Ianis, din clasa a X-a, a obținut premiul III.
Campania "Din grijă pentru tine"
Programul "Săptămâna Verde", din perioada 22-26.04.2024 a debutat, astăzi, în Colegiul National "Mihai Eminescu" din Satu Mare, cu o tematicā diversificată, care se circumscrie specificului acestei săptămâni.
S-a desfășurat în sala festivă a colegiului nostru, o activitate deosebită, la care au participat peste 200 de elevi ai colegiului, din clasele a IX-a, împreună cu profesorii diriginți.
În cadrul Campaniei "Din grijă pentru tine", organizată în cadrul parteneriatului educațional dintre Inspectoratul Școlar al Județului Satu Mare și Asociația "Respiro", reprezentanți ai Asociației menționate au prezentat și coordonat o dezbatere interesantă, actuală, interactivă, abordând o tematica de interes pentru adolescenți, profesori, părinți.
Câteva dintre subiectele prezentate au fost:
*Efectele negative ale tehnologiei
*Siguranța comunicării pe rețele de socializare și pe platformele social-media
*Prioritizarea timpului liber
*Consiliere în abuzul de utilizare a internetului, a comunicării pe platforme social-media
*Promovarea unui stil de viață echilibrat, sănătos
*Comunicarea socială și consiliere în diferite dependențe etc.
Au fost două ore de dezbateri sincere, pragmatice, între generații, pe teme care suscitā interes maxim, atât din partea adolescenților, cât și a profesorilor și a părinților.
Având expertiză în realizarea unor seminarii și pe alte teme de actualitate, sperăm într -o colaborare eficientă și pe viitor, în cadrul unor alte întâlniri.
Mulțumim reprezentanților Asociației "Respiro", cei care au susținut și coordonat dezbaterea, domnii Dan Robinson și Cristian Dorgo, pentru profesionalismul expunerilor, dar, mai ales, pentru promptitudinea răspunsurilor oferite elevilor.
Îi mulțumim pentru că ne-a onorat cu prezența, la această activitate, doamnei inspector pentru activități extrașcolare, prof. Nicoleta Foldeş.
Activitățile acestei săptămâni continuă zilele următoare, cu o implicare a multor invitați, parteneri instituționali, părinți, absolvenți, pe o tematică care pune în centrul atenției noastre, protejarea mediului înconjurător, a naturii, sustenabilitatea și echilibrul în toate activitățile noastre.
În școală, în activități aplicative sau în excursii de documentare, în areale geografice protejate, institute de cercetare, locuri verzi, agreabile, drumeții, eminescienii și-au propus multe obiective. Bucuria și ineditul acestor zile le vom împărtăși și cu dumneavoastră!
Elevul de excepție Luca Mureșan a câștigat Medalia de Aur la Turneul de Informatică de la Shumen
Luca Valentin Mureșan, un elev talentat și dedicat de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare, a adus mândrie și prestigiu școlii și țării noastre, câștigând Medalia de Aur la Turneul de Informatică de la Shumen, Bulgaria. Evenimentul, adresat atât Seniorilor, cât și Juniorilor, s-a desfășurat în perioada 16-21 aprilie 2024 și a reunit cei mai buni tineri programatori.
Luca a demonstrat nu doar abilități tehnice remarcabile, ci și o determinare și o pasiune deosebite pentru domeniul informaticii, câștigând Medalia de Aur la categoria Juniori.
Această performanță excepțională nu face decât să confirme talentul și potențialul său în domeniul informaticii și să îi ofere o recunoaștere pe măsură.
Elev al Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Satu Mare, Luca Mureșan este un exemplu de excelență academică și de dedicare față de pasiunea sa pentru informatică. Succesul său la Turneul de Informatică de la Shumen este o recunoaștere binemeritată a muncii sale asidue.
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare se mândrește cu astfel de elevi talentați și dăruiți. Elevul Luca Mureșan reprezintă un exemplu demn de urmat pentru ceilalți tineri pasionați de informatică. Victoria sa la Turneul de Informatică de la Shumen este o sursă de inspirație și motivare pentru toți cei care își propun să atingă excelența în acest domeniu.
Felicitări, Luca Mureșan, pentru această realizare excepțională! Sperăm că această victorie îți va oferi nu doar satisfacție personală, ci și inspirație pentru a continua să îți urmezi pasiunea și să atingi noi înălțimi în domeniul informaticii.
Concursul de lectură, în limba germană, “Seitenweise”
În data de 18.04.2024, a avut loc faza națională a concursului de lectură, în limba germană, “Seitenweise”.
Echipa Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, compusă din Popa Ioana (IXF), Mocan Daria-Iarina (XA), Roșianu Ada (XC) și Vida Alesia-Maria (XC), coordonată de prof. Hegeto Eniko, a obținut premiul I, și va participa la etapa internațională, în Leipzig, Germania.
Felicitări, echipei!
Felicitări, doamnei profesoare!
Maratonul pentru educație antreprenorială
Azi, 17.04.2024, echipele eminesciene au participat la Concursul ,,Maratonul educației antreprenoriale”, unde au strălucit: premiul I a fost obținut de echipa “Wastee”, premiul II de echipa “Helpbee” și mențiune a obținut echipa “Felin Cafe”. Avem două calificări la etapa națională, care se va desfășura la București. Felicitări, tuturor!
Proiectul ”Bistro Antidrog”
Despre realitatea dependențelor am discutat marți, 16 aprilie 2024, cu elevii clasei a X-a B, într-un mod captivant și într-un mediu nonformal.
Proiectul “Bistro Antidrog” continuă, iar feedback-ul beneficiarilor (direcți și indirecți) ne face să îl considerăm eficient și de succes!
Mulțumim partenerilor noștri, Teen Challenge, Biroul Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și “Cinque Bistro”!
Elevii colegiului au devenit parte a schimbării de care societatea actuală are nevoie.
Schimbarea autentică se produce prin conștientizarea convigerilor noastre greșite și înlocuirea lor cu o perspectivă corectă despre lume și viață. Un set de convingeri corecte va crea un caracter frumos și principii sănătoase, care vor duce la un comportament dezirabil.
Ca de fiecare dată, membrii echipei “Teen Challenge”, prin prezența lor la activitățile cu și pentru elevi își aduc o contribuție esențială la ceea ce ne dorim cu toții: formarea unui caracter frumos, stil de viață sănătos și viitori adulți responsabili!
Activitatea de azi, 9 aprile 2024, desfășurată la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare și “Bistro antidrog” au fost apogeul programului de prevenție, desfășurat în această perioadă.
“Singuri putem face atât de puțin, împreună putem face atât de mult” e mesajul după care ne ghidăm în lupta împotriva dependenței și a drogurilor, în cadrul campaniei antidrog, implementată in parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție-Biroul Siguranța Școlară, “Teen Challenge” și “Cinque Bistro”! Elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare au devenit, astfel, parte a schimbării de care societatea actuală are nevoie!
Mulțumiri, aprecieri și recunoștință celor de la “Teen Challenge” și doamnei agent șef adjunct de la Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspecoratului Județean de Poliție Satu Mare, Andrada Dănăilă.
Campania de promovare a forțelor aeriene
Statul Major al Forțelor Aeriene, în colaborare cu Centrul Militar Județean Satu Mare și cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, au prezentat azi, 28.03.2024, la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, “Campania de promovare a forțelor aeriene”.
Premiul Judges Award la Campionatul National de Robotica FTC
Echipa B-Robo a primit premiul Judges Award la Campionatul National de Robotica FTC de la Iasi. B-Robo a impresionat echipa de 20 judge, formată din profesori universitari de la universitatile tehnice din Iasi si Bucuresti, la toate categoriile tehnice si non-tehnice.
Junior Summer University
Astăzi, elevele Buga Vanessa din clasa a XIIa B și Sârbu Laura din clasa a XIIa C au susținut o prezentare elevilor de clasa a XIa despre Junior Summer University, o universitate de vară organizată de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB). Acest proiect cu tradiție le oferă șanșa elevilor de clasa a XIa din toată țara să experimenteze viața de student la Cluj pentru 2 săptămâni prin participarea la cursuri cu profesori universitari, vizitarea tuturor facultăților din cadrul UBB și prin diferite activități extra-curriculare ce îi vor ajuta pe elevi să-și facă prieteni din toate colțurile țării. Perioada desfășurării proiectului este 17-31 iulie la Cluj-Napoca, iar înscrierile sunt în perioada 22 martie-5 aprilie.
La această prezentare au fost prezenți peste 100 de elevi de clasa a XIa, majoritatea fiind doritori să aplice pentru acest proiect. Mult succes și sperăm să vă vedem la Cluj în luna iulie!
Mai multe detalii despre ediția de acest an dar și despre edițiile anterioare găsiți pe conturile JSU de Facebook și Instagram:
https://www.facebook.com/juniorsummeruniversity
https://www.instagram.com/juniorsummeruniversity?igsh=bmQwN3Vzcmt6NG9l
Campania “Fii tu schimbarea!”
Elevii claselor a X-a A și D ale Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, coordonați de domnii diriginți Laura Groza și Ovidiu Mareș au participat azi, 18 martie 2024, la o amplă actiune de plantare de puieți de stejar și carpen, la marginea pădurii din localitatea Viile Satu Mare, în cadrul Campaniei “Fii tu schimbarea!”.
Ne-am bucurat de o zi minunată în aer liber, muncind și făcând un bine mediului!
Proiectul de orientare în carieră “Compas Vocațional”
La Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, în săptămâna 11-15 martie 2024, au început activitățile din cadrul proiectului de orientare în carieră “Compas Vocațional” implementat în parteneriat cu Asociația EduAct. Prin participarea la sesiuni și workshop-uri vocaționale, susținute de reprezentați din diverse domenii profesionale, elevii claselor a XI-a au șansa de a se familiariza cu lumea ocupațiilor. Mulțumim doamnei Laura Seucan, branch manager la agenția de recrutare și resurse umane Adecco, doamnei Ioana Bâlea, specialist relații publice la Zollner - fostă absolventă a colegiului nostru și domnului Tiberiu Markos, Director Executiv la TechnoSam.
“Din inimă pentru viitor!” EduAct
Maratonul pentru Educație Antreprenorială
CONAF(Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin), în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, derulează Proiectul Național “Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, un proiect cu impact național pentru susținerea educației antreprenoriale, inițiativei și dezvoltării durabile. Scopul competiției este de a susține spiritul antreprenorial al elevilor și pregătirea acestora pentru un mediu antreprenorial competitiv.
În cadrul acestui proiect, azi 12.03.2024, membrii echipelor eminesciene înscrise în competiție, alături de doamna profesoară Dănuț Claudia, au participat la un atelier de educație antreprenorială, susținut de domnul Bota Cosmin, reprezentant CONAF Satu Mare și domnul Pașca Cristian, antreprenor local. Activitatea a avut scopul de a încuraja elevii să-și dezvolte ideile de afaceri și să -și exerseze competențele antreprenoriale, prin elaborarea unui plan de afaceri, care va fi prezentat în cadrul competiției județene în luna aprilie.
Activitate pentru siguranța școlară
Marți, 12 martie 2024, s-a desfășurat la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare o activitate prevăzută în Planul Cadru de actiune în vederea prevenirii violenței în mediul școlar, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Politie, avându-le ca invitate pe doamnele Chiorean Liviana, coordonator al Compartimentului "Analiză si Prevenire a Criminalității" și Dănăilă Andrada, responsabil pentru Siguranța Școlară, în unitatea noastră de învățământ. Informarea, buna colaborare și comunicare interinstituțională au ca scop creșterea gradului de siguranță școlară pentru elevi și cadre didactice, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni. Mulțumim invitatelor pentru participare, sprijin și disponibilitate în proiectele și parteneriatele școlii noastre!
Informarea elevilor cu privire la gratuitatea abonamentelor pentru transportul public, pentru promovarea educației civice și a educației pentru mediu
Marți, 27.02.2024, în sala festivă a Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, a avut loc o activitate educațională pentru INFORMAREA ELEVILOR CU PRIVIRE LA GRATUITATEA ABONAMENTELOR PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC, PENTRU PROMOVAREA EDUCAȚIEI CIVICE ȘI A EDUCAȚIEI PENTRU MEDIU.
Proiectul educațional este inițiat și organizat de SOCIETATEA “TRANSURBAN” S.A., în colaborare cu INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEȚEAN SATU MARE.
Activitatea a fost susținută de către doamna DIANA BRETAN, specialist în comunicare, Biroul Relații cu publicul, din cadrul Societății “TRANSURBAN” S.A și doamna LARISA MOLDOVAN, din cadrul Biroului MARKETING TRANSURBAN S.A.
Prezentarea interactivă a fost însoțită de o sesiune de răspunsuri la întrebările elevilor noștri, cu privire la modalitatea și beneficiile transportului public și protejarea mediului înconjurător. Am fost informați despre utilizarea cardului abonament, pentru transportul public urban în orașul nostru, utilizarea Aplicației online TUSM, traseele de transport urban sătmărene, reguli și măsuri de protecție a mediului înconjurător.
Activitatea a stârnit interesul elevilor participanți, majoritatea beneficiari ai transportului public gratuit sau elevi navetiști, cu privire la identificarea unor modalități de transport ecologic, funcțional și fluent, la utilizarea corectă a mijloacelor de transport în comun, la avantajele acestui tip de călătorie pentru elevi, acordat de Primăria municipiului Satu Mare.
Mulțumim reprezentantelor Societății “Transurban” S.A. Satu Mare, pentru prezentarea făcută și disponibilitatea de a ne răspunde, în continuare, solicitărilor, întrebărilor noastre printr-o colaborare instituțională fructuoasā.
Siguranța online. Prevenirea manifestărilor de cyberbullying
Azi, 22.02.2024, în sala festivă a Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, a avut loc o nouă activitate, din cadrul Proiectului Internațional “The Harmony of Nature” și a Planului de prevenție și securitate în mediul școlar, pe tema: SIGURANȚA ONLINE. PREVENIREA MANIFESTĂRILOR DE CYBERBULLYING, activitate organizată în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, o prioritate printre activitățile de prevenție, respectiv criminalitatea informatică.
Mulțumim doamnei comisar Liviana Chiorean, din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalității, pentru informațiile de specialitate, transmise celor 215 elevi prezenți.
Medalie de argint la Concursul Internațional de programare InfO(1)Cup 2024
Felicitări elevului Luca Mureșan, din clasa a VIII-a, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, pentru impresionanta sa performanță în cadrul celei de-a VIII-a ediții a concursului internațional de programare InfO(1)Cup 2024, unde a câștigat medalia de argint, reprezentând echipa României!
Rezultatul obținut de Luca este o dovadă a abilităților sale remarcabile, în domeniul programării și a angajamentului său față de excelență.
Eforturile lui Luca au adus onoare și recunoaștere țării sale, România, și Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare.
Performanța sa este o inspirație pentru alți tineri pasionați de programare din întreaga țară, arătându-le că perseverența și dedicarea pot fi răsplătite cu succes remarcabil.
Mult succes elevului nostru, Luca Mureșan, în toate provocările viitoare și felicitări călduroase pentru acest succes remarcabil! Felicitări, doamnei profesoare Nicoleta Șandor!
Proiectul ”Calea carierelor” l-a avut ca invitat pe Marcian Mihai
Cu ocazia primei ediții din activitățile proiectului "Calea Carierelor" demarat de Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiului National ”Mihai Eminescu”, proiect ce își propune informarea elevilor liceului în legătură cu viitorul lor universitar și profesional, oportunitatea de a primi detalii concrete despre diferite domenii științifice de activitate, l-am avut ca invitat pe absolventul colegiului nostru, eminescianul și olimpicul național la fizică, Mihai Marcian. El este în prezent Asistent universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, domeniul: ingineria sistemelor, catedra de Ingineria Reglării Automate și Model based software developer la SII, automotive engineering. În cadrul prezentării sale a reușit să captiveze, să impresioneze cei peste 150 de elevi prezenți, precum și pe foștii săi profesori.
Pentru toți participanții a fost un prilej de a primi informații de specialitate, perspectivele unor profesii ale viitorului, într-un mediu deschis, comunicativ, colegial. Scopul acestor conferințe, dezbateri, dincolo de orientarea profesională este să mențină o strânsă legatură între generațiile școlii, să oferim modele de profesionalism, seriozitate, rigurozitate în studiu, cercetare și consacrare, apoi, în lumea științifică și academică. Ne propunem să oferim modele de personalități viabile, dezirabile care prin activitatea lor ne inspiră și ne motivează.
Îi mulțumim pentru participare, pentru răspunsurile ferme și argumentate, pentru sfaturile oportune și așteptăm cu nerăbdare următoarele ediții!
Felicitări Mihai Marcian si succes în tot ceea ce faci!
Mesajul întâlnirii a fost unul simplu, dar de impact pentru noi: "Fiţi oameni, în primul rând, aveți bun simț și fiți cei mai buni în tot ce faceți!"
A fost o lecție de viață, optimistă, curajoasă, motivantă a unui eminescian de 25 de ani. Nota 10* din partea noastră, a tuturor și te așteptăm acasă, oricând!
Dezbaterea cu tema “Drogurile-de la fascinație la dependență”
Azi, 31.01.2024, la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, a avut loc dezbaterea cu tema “Drogurile-de la fascinație la dependență”, organizată de Clubul Rotary Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Centrul Județean de Resurse si Asistență Educațională Satu Mare, avându-l ca invitat pe domnul Cătălin Țone, șeful Serviciului Antidrog România.
Concursul Interudețean de Matematică „Argument”, editia a XIII-a, 13 ianuarie 2024
Concursul Interudețean de Matematică „Argument” s-a desfășurat la Colegiul Național ,,Gheorghe Șincai” Baia Mare în data de 13 ianuarie 2024 și au participat 390 de elevi din județele limitrofe.
De la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare, participanții au obținut următoarele rezultate:
1) clasa a V-a: Secan Miruna Cezara – mențiune 1, Bretan Alesia – mențiune, Sasu Tudor Răzvan – mențiune, Șichet Patric – mențiune (prof. Moldovan Gheorghe)
2) clasa a VI-a: Petruș Șerban – mențiune 2, Nistor David Ionuț – mențiune, Nădășan Alexandru – mențiune, Dorle Mihai David - mențiune (prof. Moldovan Gheorghe)
3) clasa a VII-a: Fanea Adrian Ioan – mențiune, Sere Claudia Laura – mențiune, Săveanu Luca Andrei – mențiune, Uglai Maia Antonia - mențiune (prof. Daly Marciuc)
4) clasa a VIII-a: Mureșan Luca Valentin - premiul I, Braica Rareș Petrișor - mențiune (prof. Braica Petru)
5) clasa a IX-a: Domuț Alexandra – mențiune, Pietrar Damian - mențiune (prof. Braica Petru)
6) clasa a X-a: Nicoară Lorena Maria – mențiune (prof. Braica Petru)
DARUL CE NI S-A FĂCUT PRIN EMINESCU, Concursul Interjudețean de creație, recitare și interpretare, ediția a XI-a, 15.01.2024
Atelier de CREAȚIE DIGITALĂ
Magia Felicitărilor: Un prilej benefic de a împărtăși bucurie și apreciere
Ieri, elevii clasei a X-a B au creat felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Felicitările nu sunt doar cuvinte scrise sau imagini plăcute; ele sunt expresia sinceră a aprecierii și recunoștinței noastre față de ceilalți. Oferind o felicitare, nu numai că împărtășim bucuria unei ocazii speciale, ci și subliniem importanța celor cărora le transmitem gândurile noastre bune.
Vizita clasei a X-a B la Penitenciarul Satu Mare
Vizita clasei a X-a B la Penitenciarul Satu Mare, în cadrul proiectului "Adolescența fără Delincvență", reprezintă o inițiativă valoroasă și educativă. Această experiență oferă adolescenților oportunitatea de a înțelege mai bine sistemul judiciar și impactul comportamentului delincvent asupra vieții individuale și a societății în ansamblu.
Vizita ne-a oferit o oportunitate unică de a privi în lumea dincolo de zidurile penitenciarului și de a înțelege mai bine complexitatea și seriozitatea unor decizii de viață.
Atelier de creație
Azi, elevii clasei a V- a, au ,,împachetat " povestea Sora de zăpadă, de Maja Lunde, în cutii de pizza.
Astfel, după lecturarea cărții, au avut de pregătit felii savuroase de pizza, care au cuprins conținutul cărții, personajele, mesajul și o recenzie personală.
Acompaniați de clinchetul colindelor, au intrat în atmosfera magică a Crăciunului și au pregătit, cu brio, livrarea produsului final, concluzionând că, atelierul nostru de creație, a fost o activitate minunată. Copiii au lucrat frumos având la îndemână idei personale, creativitate multă implicare și, bineînțeles, o ciocolată caldă sau un ceai savuros!!!Felicitări, tuturor!!!
Elevii clasei a X-a B au transmis gândurile lor prin scrisori adresate persoanelor dragi
În agitatul cotidian al vieții noastre, în care suntem adesea absorbiți de griji și sarcini, uităm adesea puterea pe care o are un simplu cuvânt bun. Gesturile mărunte de amabilitate, precum a oferi un compliment sau a împărtăși un cuvânt încurajator, au capacitatea de a schimba atmosfera din jurul nostru și de a ilumina zilele celorlalți.
Elevii clasei a X-a B au transmis gândurile lor prin scrisori adresate persoanelor dragi, prietenilor, sau personalităților pe care le admiră.
Atunci când suntem generoși cu cuvintele noastre, creăm un mediu în care oamenii se simt valorizați și susținuți. Un compliment sincer poate ridica moralul cuiva și poate stimula încrederea în sine. O încurajare venită din suflet poate da putere cuiva să depășească provocări și să continue să lupte pentru visurile lor.
La clasa a V- a, ziua de azi, a stat sub semnul GENEROZITĂȚII!
După ce am discutat despre ce înseamnă generozitatea și care sunt efectele ei, copiii și-au probat acestă calitate, oferindu-și, unii altora, daruri. Este minunat să îi privești și să le vezi fericirea pe chip! Au fost îmbrățișări multe și bucurii împărtășite!
Premii valoroase la Concursul Național de Matematică „Teodor Topan”
Premii valoroase la Concursul Național de Matematică „Teodor Topan”, editia a XVI-a, 15-16 decembrie 2023, Șimleu Silvaniei.
De la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare la gimnaziu (prof. Moldovan Gheorghe) au fost obținute rezultatele:
1) clasa a V-a Miruna Secan - mențiune și medalie de argint, Tudor Sasu - mențiune și medalie de argint.
2) clasa a VI-a Mihai Dorle locul 6 - mențiune III și medalie de argint.
3) clasa a VIII-a Mureșan Luca premiul al II-lea și medalie de aur.
La liceu (prof. Braica Petru):
4) Mihai Mark, clasa a X-a mențiune și medalie de bronz
5) Philip Mătase Ilea, clasa a X-a mențiune și medalie de bronz
Concursul Național de Matematică „Teodor Topan” s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei la care au participat 285 de elevi din Sălaj, Cluj Napoca, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Bistrița, Tg.Mureș. La clasele a V-a au participat 64 de elevi, iar la clasa a VI-a au participat tot 64 de elevi.
Lecție interdisciplinară, despre importanța calității apei, modalități de protecție a surselor de apă
O activitate deosebită s-a desfășurat, ieri, 14.12.2023, la Colegiul National “Mihai Eminescu” din Satu Mare, o adevărată lecție interdisciplinară, despre importanța calității apei, modalități de protecție a surselor de apă.
Seminarul a fost susținut de reprezentanţi ai APASERV SATU MARE S.A., elevilor din clasa a VIII-a și unui grup de profesori.
Scopul activității desfășurate a fost informarea noastră, a beneficiarilor, cu privire la standardele de calitate ale apei potabile, ocrotirea sănătății, protecția surselor de apă și cunoașterea cerințelor legislative din domeniu.
Ni s-au prezentat caracteristici ale utilizării apei, rețeaua potabilă a orașului nostru, monitorizarea surselor de apă, zonele de protecție sanitară și hidrogeologice, aspecte inedite legate de complexitatea activităților din laboratoarele de la Mārtinești, Micula, ca rezervoare de înmagazinare și stații de tratare a apei potabile.
Am aflat multe lucruri interesante despre funcționarea acestor stații, forme și căi de aducţiune, protejarea lor, rețeaua de distribuție a apei potabile, arealul de protecție sanitară, rețeaua de canalizare, stațiile de epurare, care deservesc orasul nostru.
A fost o completare benefică a cunoștințelor noastre ecologice, biologice, chimice, fizice.
Activitatea se înscrie în cadrul sustenabilității Proiectului Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă uzată din județul Satu Mare/ Regiunea Nord Vest.
Mulțumim pentru ineditul prezentării, dar și pentru surprizele ecologice făcute elevilor, echipei de proiect APASERV SATU MARE S.A, consultanți experți în proiect:
Ing. Stelian Orlescu, Alida Boboș, Adrian Vlādārean, Erik Horvath.
Și da, apa este esența vieții!
Schimb de experiență cu o absolventă de prestigiu a colegiului
Orientarea școlară și profesională e mult mai eficientă când ne sunt expuse experiențe personale!
Ioana Roman este absolventă a Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, promoția 2020, în prezent masterand la Universitatea Oxford, specializarea Matematică.
Ne-a vizitat și a interacționat cu elevii din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a. Întâlnirea cu Ioana a fost, cu adevărat, o lecție de viață!
Mulțumim, Ioana, ești un model de perseverență, conștiinciozitate și reușită!
Suntem onorați că am contribuit la formarea ta personală și profesională!
Îți dorim mult succes în continuare!
Gala olimpicilor internaționali - 12.12.2023
Azi, 12 decembrie 2023, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, a avut loc Festivitatea de premiere a elevilor, care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale, în anul 2023, și a profesorilor coordonatori, în cadrul “Galei Olimpicilor Internaționali, 2023”, organizată de Ministerul Educației.
Felicitări, elevului nostru, Luca Mureșan și doamnei profesoare Nicoleta Șandor!
Felicitări, părinților!
Micii eminescieni, prin darurile pregătite, au adus multă bucurie copiilor de la Casele de tip familial “Iris” și “Ștefania”!
Azi, 8 decembrie 2023, în cadrul evenimentului organizat de Asociația “Eliezer”, cadourile noastre au ajuns la destinatari! Moș Crăciun a avut ajutoare minunate și de această dată! Aprecieri și mulțumiri părinților, elevilor și diriginților din gimnaziu, de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare: clasa a V-a și doamnei dirigintă Anca Andreescu, clasa a VI-a și doamnei dirigintă Ioana Iura, clasa a VII-a și doamnei dirigintă Daly Marciuc și clasa a VIII-a, alături de doamna dirigintă Carmen Bratosin.
Bucurie de Crăciun pentru elevii clasei a XII-a C!
Elevii clasei a XII-a C au învățat să confecționeze coronițe de Crăciun, la ”Atelierul Moșului”, din cadrul Târgului de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Satu Mare. Această experiență inedită le-a adus sentimente de bucurie și satisfacție. Mulțumim organizatorilor și Florăriei Love Garden pentru oportunitatea oferită!
O nouā echipă de cadre didactice de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” s-a alaturat misiunii Asociației "O masă caldă".
O nouā echipă de cadre didactice de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” s-a alaturat misiunii Asociației "O masă caldă" și au pregatit 80 de porții, pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte din Satu Mare, azi 30 noiembrie.
“Există un singur lucru mai prețios decât timpul nostru și anume pentru cine îl cheltuim.” – Leo Christopher