Professor Dr. Nuredin Ibram

Lili(ana) Filișan: The Creator of Walls (The Second Coming)

Professor Nuredin Ibram, PhD

Independent researcher, Constanta, Romania

ibramnuredin[at]yahoo.com

Lili(ana) Filișan: Întemeietorul de ziduri (a doua venire a apocalipsei)

Abstract: The present lines volume belongs to an author with vocation, gifted, with skill, with an expressive poetic, sensitive, incited verb. The poet, the author of many other volumes of poetry, confirms a rich literary-philosophical culture, a master of the universal themes: eros, love, belief, virtue, all poetically transfigured, treated with the professional usage and the one who exercised them existentially, practically, Liliana Filișan`s linea are encrypted, and they solicit equally reason and intuition, they address to an elevated public, exercised in „reading” the poet message.

Keywords: fulfilled poet; poetic language; existential doubt; Eros; faith; Bible; wonder; message

Poezia Anei, poezia Lilianei – în particular acest volum de versuri - este o poezie densă, luxuriantă, o poezie ideatic încărcată de simboluri și semnificații, o mărturie a unui suflet elevat, expresia unui univers spiritual aparte.

Știu, știm, ar trebui să știm că este greu (dificil), dacă nu imposibil să-ți descoperi și să-ți folosești propria identitate/să scormonești propria RELAȚIE – cu sine, cu lumea, cu Atotputernicul.

Ana Filișan se încumetă să o facă, și o face cu har, cu talent, cu meșteșug, cu trudă, cu verb. Un verb poetic incitant, expresiv, sensibil, totodată.

La Ana, Lili-Ana Filișan limbajul poetic este casa ființei ei, este un adjuvant al uimirii, al îndoielii existențiale. Uneori, poeta se oprește din „goana nebună spre nicăieri”, pentru a gusta din simplitatea plină de farmec a vieții.

Ca poet, Ana este un burete care a absorbit și continuă să absoarbă cunoaștere și cunoștințe, experiențe, puse poetic în pagină.

Lecturile acumulate îi dau o perspectivă, o înălțime spirituală. Dar ca om – de multe ori neputincios - Ana caută tandrețe, iubire, sprijin – și o face exemplar.

Ana îmi apare , sper nu doar mie, ca persoană fizică , ca iubitor și creator de poezie bună, profundă, ca o ființă reflexivă, interogativă, cu obsesia lui „de ce” și „cum” și mai ales „de ce mie”.

Fibra morală a Anei este întărită, îmi pare, de fenomenologia singurătății, a suferinței, a nemulțumirii, a necazului și mă duce la gândul că ceva s-a întâmplat, „illo tempore”, în viața ei, ca și a noastră, efemeră, în perioada copilăriei și/sau în cea a conturării identității sociale.

Găsesc, în poezia Anei – din acest volum – reflecții personale și culturologice despre tăcere, boală, sănătate, despre prietenie, virtute, despre relația femeie-bărbat, despre adevăr existențial, despre uitare, inocență, prietenie, în general despre trăiri.

În mod concret, cartea se autoprezintă „ca un răvaș de întemeiere la sfârșitul acestei lumi” (p.6) sau „răvaș dintr-un sfârșit de lume”.

Cartea ne spune că personajul la care face referire, poate fi chiar ea, Ana poeta, de acum și de aici ” hic et nunc”.

Marcată, încărcată de iubire și întrebări, căci „miroase a dragoste fără destin în trupul meu” (p.5) poeta mărturisește, că iubitul a fost lângă ea, fără a fi al ei, „ca o sălbăticiune flămândă lângă mărul putrezit al păcatului” (ibid.)

Și, printr-un joc de cuvinte, poetico-filosofice de genul „inutilă desăvârșire în nesăvârșire,”, „sfârșit – nesfârșitul vremurilor” (p.6), Ana glăsuiește despre dragoste ca „mântuire prin Dragostea Lui” a lui Dumnezeu, dar și de „cutremurare de spaime în miezul apocalipsei carnale” (p.5), când iarăși domnul – Dumnezeu o va îndepărta de El, „precum păcătoasa nemărturisită de lumina iertării” (p.5)

Femeia îndrăgostită, dezlegată de „păcatele sângelui” (p.11) consideră dragostea „un fel de armă de foc”, ce ”te învață să trăiești cu lumina la tâmplă„ (p.9) dar că „în atingerea singurătății/este mai multă lumină/decât în brațele bărbatului/ văduvit de Dumnezeire” (pp.11-12).

Este acel bărbat: soț, prieten, confident sau oricine, oricare pentru care, „Dumnezeu este trupul /căruia i se închină cu trupul/”(p.12), iar femeia este doar o piatră din biserica trupească a acestuia, a bărbatului, precum Eva în relația cu Adam, creată – biblic - din coasta lui Adam, în timp ce acesta dormea.

Prin intermediul bărbatului, prin intermediul sângelui și iubirii, femeia „se mărturisește lumii” (Treimea mărturisirii, p.32) chiar dacă cele trei cuvinte: - bărbat – sânge – iubire - „sunt una cu neînțelesul”. Orice femeie tânjește iubire căci „în trupul femeii neiubite se sinucide lumina/și se face mereu mai păcat/în iertare” („Decalogul duminicilor strâmbe”, p.30 )

Generic, femeia este pentru bărbat dor, alinare, leac, medicament. Femeia este cea care a înfruntat, l-a separat de demonii ce l-au bântuit pe bărbat, devenind piatră, zid al iubirii, zid al dăruirii, zid al devotamentului. (pp.19-20). Un bărbat care, veșnic, încalcă porunca nescrisă în Sfânta Scriptură: „să nu râvnești la femeia altuia” ca și contrabalans la porunca scrisă „să nu râvnești la bărbatul altuia”. Și astfel este determinată femeia să acuze aici discriminarea că „Isus n-a fost niciodată femeie” (p.13), ea, femeia, autoconsiderându-se, în consecință, ca „ultima greșeală din ziua facerii”. (ibid). Când femeia iubește, pleacă iubind, „în căușul palmelor sale se întorc îngerii să moară” (Cădere înspre lumină, p.16).

Lecția ce o aflăm de aici, din versurile Anei este că iubirea – ca datorie – este și renunțare (la sine), este și prăbușire (a sinelui) este și păcătoșenie de indiferență (la propria persoană).

Erosul, erotismul sunt deci teme de bază ale poeziei acestui volum al Anei. Textele poetice ale Anei Filișan mărturisesc – sensibil dar și elevat – că Erosul ca unire Yang-Yin , ca și centru unificator, ca reîntregire, este ca reîntoarcerea la unitatea inconștientă a haosului primitiv și/sau unitatea conștientă a ordinii definitive. El, da, acest Eros poate fi pervertit, poate separa dorința de conștiință ca ipostaze ale sufletului , poate duce la distrugerea valorii celuilalt, poate fi principiu al despărțirii și al morții. Și, de cele mai multe ori, este, se întâmplă.

Autoarea, în nume propriu sau nu, mărturisește prin alter-egoul său că „am aflat prea târziu sau nu/nu/nu/nu dragostea este măsura acestei lumi (p.22)”

Privirea flămândă a bărbatului ce vrea, o relație intimă, la urma urmei firească, naturală, carnală este pusă la zid, pentru că el, bărbatul, își imaginează obscen paradisul ca localizat între coapsele ei „ale femeii” (p.17) și ”sâni captivi în căușul său” (p.25)

Splendid, sintetic, filosofia Erosului volumului este cuprinsă, cred, exhaustiv, dar și în sinteză, sintetic, în poezia – piesă de construcție „Decalogul duminicilor strâmbe” (pp.29-30).

Mi-am pus întrebarea- ca și alții probabil- de ce volumul poartă ca subtext „A doua a venire a apocalipsei”?

Pentru că Apocalipsa ca revelație ce vizează realități misterioase -cel puțin unele –este profeție a ceea ce se va întâmpla; este viziune materializată în acte, în scene simbolistice.

Autoarea, prezintă admirabil poetic Apocalipsa ca Eros, ca Metafizică a relației Bărbat – Femeie, unde reperele dispar, se pierd treptat, unde va domni principiul demonic de rătăcire a colectivităților umane, un principiu „de sminteală și hulă”, unde, prin intermediari Diavolul și Satana se manifestă pe pământ.

Și totuși, în cheie creștină, Mielul – cuvânt scris de 28 de ori în capitolul „Apocalipsa” din sfânta Biblie, îl va desemna pe Hristos „mielul ce biruie moartea” (5,5-6), ce biruie puterile răului (17,14), un miel atotputernic, dumnezeiesc (5, 7-9), un miel judecător (6,16).

Cum se precizează în: Ioan, 1, 29, fiara va fi biruită de miel, „de cel ce ridică păcatul lumii, adică de Isus Hristos” , „Calea, Adevărul și Viața”, de Isus, „Sinele, ca deplină realizare a tuturor virtualităților, umane”, „Isus primo prior”, chiar dacă este în ordine cronologică al doilea Adam.

Mi-au atras atenția clarificarea sensibil practică a simbolisticii mâinii stângi, a adevărului și a dragostei. Respectiv: „ce trezie întunecată din beția patimilor/și ce spaimă prietenoasă în adevărul/împărtășit de Dumnezeu/cu mâna stângă” (p.23 – În copilăria nimicului.)

Iar adevărul se lasă dus ca un bărbat (p.60). Înțelepciunea bărbatului și nu numai a lui este să tacă. „în prietenia cu Dumnezeu și în sensul femeii” (Înger mințind în visul femeii p.48). Poeta concluzionează că adevărul este „o Salomee goală între oglinzi” (p.36), „nu e o podoabă ieftină” (p.29)

În fine, „dragostea asta/ca o zdreanță aruncată la uscat/pe culmile păcatului” („Monolog în duminica mântuirii”) (p.43), este „botezată în religia spaimei”(În târziul tăinuit p.43) și „în pântecul ei” „diminețile clătesc/niște taine/ibid.”

Alte repere ale acestei filosofii polemice sunt uitarea, viața, inocența, Uitarea, spune admirabil autoarea, va înstrăina „lumina de lumină/femeia de târfă/și bărbatul de drumul pierzaniei”. (Te va zidi uitarea Ana, p.54);

Viața este definită ca: „țipăt pe buzele morții” , „Ultima noapte a bărbatului”;( p.57)

Inocența spune: ”eu vin din taină/ca o fecioară în duminica bărbatului„ (Despre tine zâmbeau – p.63).

În volum găsim și alte concepte clasice ale trăirii existențiale, ale experienței de viață și poetice ale autoarei, devoalate cu har, cu sensibilitate și inocență.

Volumul, îmi permit să o spun, este o poezie filosofică, și o filosofie a tematicii Iubirii de om și Admirației de Dumnezeu, în manieră blagiană, ca „mirabilă sămânță a iubirii” ce uzitează cuvinte încărcate de sensuri profunde, la urma urmei profund umane, „cu misterioase tâlcuri” semnalate, ce incită la reflecție, la abordări personale, subiective.

Textele poetice (în)cifrate ale autoarei, demne de toată admirația, am încercat să le descifrezi, dar nu știu dacă aici, nu este mai util să spun ca și Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, deși reflexiv, a/am căutat, cu obstinație Marele Anonim, a/am traversat ideatic Cunoașterea luciferică și cea paradisiacă. Și povestea poetică a Anei continuă...

Bibliografie

Lili(ana) Filișan. Întemeietorul de ziduri (a doua venire a apocalipsei). Editura Grinta. Cluj-Napoca, 2018;

Liliana Filișan. Egofobia Lilith Evei. Editura Grinta. Cluj-Napoca, 2018;

Liliana Filișan. Mireasă cu pantofi roșii (Căutarea Căutorilor Morții), Edit.Minela, 2018;