Satul Suceviţa, seculară aşezare românească(prima menţiune documentară 6 august 1582), situat la poalele Obcinei Mari, la limita vestică a Depresiunii Rădăuţi, a fost şi este cunoscut în ţară şi nu numai datorită locuitorilor ei harnici şi gospodari, dar şi existenţei aici a Mănăstirii Suceviţa – ctitorie a Movileştilor. Existenţa Mănăstirii şi-a pus amprenta, în întrega istorie a satului asupra dezvoltării lui, mai ales din din punct de vedere istoric, dar şi cultural. Aspectul care trebuie relevat este acela că aici, în permanenţă, au venit şi vin vizitatori atraşi deopotrivă de existenţa monumentului istoric(una din cele cinci ,,perle’’ ale Bucovinei), dar şi de inegalabilul peisaj geografic.
 Culmile domoale, de 400-1000 metri, ale Obcinei Mari acoperite cu o vegetaţie arboricolă predominant formată din conifere dau zonei un farmec aparte, de linişte şi deconectare, susţinute de un aer curat, ozonat, atractiv care ,,cheamă’’ la plimbare şi relaxare.

Natura a fost darnică şi cu oreţea hidrografică relativ bogată. Pârîiaşele cu apă limpede, de pe toţi versanţii, sunt colectaţi de Pârâul Suceviţa care străbate satul de la vest la est continuîndu-şi apoi cursul în comuna Marginea, Volovăţ, prin marginea Municipiului Rădăuţi şi apoi se varsă în Râul Suceava.
 Suceviţa este un sat de munte, răsfirat, aşezat de-a lungul Drumului Naţional 17 A care leagă municipiile Rădăuţi de Cîmpulung Moldovenesc. Distanţele relativ mici, pentru epoca modernă, 20km până la Rădăuţi, 57 km până la Cîmpulung şi 60 km până la Suceava, fac posibilă o legătură facilă pentru toţi cei care vin şi doresc să viziteze Suceviţa.

 Şcoala este aşezată în mijlocul satului la distanţe aproximativ egale – 4 km faţă de extremităţile estică şi vestică.
Clădirea a fost ridicată în etape în funcţie de necesităţile şi de posibilităţile locale. Primele patru încăperi, două săli de clasă şi două ca locuinţe pentru cadrele didactice, au fost date în folosinţă în anul 1894. Desigur, ,,carte’’ la Suceviţa se făcea cu mult înainte pe lângă Mănăstire (tradiţia locală menţionează o mică încăpere în acest scop situată pe aleea actuală care face intrarea în Mănăstire). În anul 1937 se dau în folosinţă alte două săli de clasă o dată cu creşterea numărului de elevi ai şcolii. Ultimile două săli de clasă s-au dat în folosinţă în anul 1971. Pentru învăţământul preşcolar în 1954, în curtea şcolii s-a ridicat o clădire proprie care, acum, este total necorespunzătoare.

Astăzi, Şcoala Suceviţa are opt săli de clasă, o mică bibliotecă ca spaţiu, dar care are peste 7000 volume, o cancelarie, un secretariat şi o direcţiune. Clădirea este încălzită de o centrală termică proprie cu lemne, are apă curentă şi un teren de sport asfaltat.

Din anul 2000 şcolala noastră poartă numele ilustrului om de cultură, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, fiu al satului, fost elev al acestei şcoli.