Cruciada în 99 de secunde

Vizitaţi grupul de discuţii!

Vizitaţi expoziţia cu fotografii artistice din cadrul proiectului "Copiii şi Narcisele" ! Zilnic, după orele 14:00, în Ceai et Caetera, pe Castelului nr. 37 (interfon tastaţi 1) Braşov

Fii NarcisiŞIŞT - proteJEAJĂ Natura!

Suntem o mână de copii inimoşi de la Liceul cu Program Sportiv din Braşov, adunaţi sub numele de Cruciada Narciselor într-un proiect eco-civic născut în jurul nevoii de protejare a rezervaţiei naturale Poiana cu Narcise (Dumbrava Vadului, Şercaia, jud. Braşov), un spaţiu unic în lume, însă ameninţat cu dispariţia din cauza ignoranţei şi a neglijenţei umane, dar mai ales a comportamentului neprietenos cu mediul pe care îl au turiştii. Noi vrem să arătăm că ne pasă, şi ne-am adunat într-o echipă spre a arăta lumii că acest spaţiu există şi trebuie protejat aşa cum numai Copiii pot să o facă. Fiindcă fiecare floare este un copil şi fiecare copil este o floare! Deviza noastră, „Fii Narcisist, protejează Natura!”, este un joc de cuvinte bazat pe antiteza aparentă dintre spiritul individualist al omului postmodern şi valorile ecologiei. Mesajul este că un narcisist adevărat nu se poate preţui pe sine decât în măsura în care preţuieşte Natura ce îl ţine în viaţă. Dacă unii au avut probleme cu înţelegerea devizei noastre, trimiţându-ne la dicţionar în ideea că noi am fi greşit semnificaţia cuvântului "narcisist", alţii au îndrăgit-o atât de mult, încât o pronunţă în toată candoarea copilăriei lor - "Fii NarciŞIŞT, proteJEAJĂ Naturaaa!" :) citeşte continuarea aici: Cruciada Narciselor pe înţelesul tuturor

Sfârșitul nu-i aici...

Dincolo de toate pățaniile haioase, ceea ce trebuie ținut minte în primul rând e faptul că ACEȘTI COPII ȘI-AU SACRIFICAT TREI SĂPTĂMÂNI DIN VIAȚĂ, ÎNFRUNTÂND PLOAIA, TIMPUL MOHORÂT ȘI RETICENȚA CELOR DIN JUR, PUNÂNDU-ȘI TIMPUL LIBER LA BĂTAIE pentru a participa la fenomenul pe care noi l-am numit Cruciada Narciselor. Orice contribuție a fost crucială, la fel  de importantă ca distanța dintre cer și pământ, dintre a pune mâna sau a întoarce spatele.

citeşte continuarea aici: Sfârșitul nu-i aici...

22 mai 2010 - Poiana Narciselor

Astăzi am fost în Rai cu lutul, cu ploaia şi cu lumina. Am străbătut genuni de verdeaţă, croindu-ne drum prin pacea fluidă într-o insulă de atemporalitate. Totul părea să facă abstracţie de prezenţa noastră, ne simţeam asemeni unor umbre plonjate din viitorul sălbatic tocmai în momentul zero al Creaţiei. Prin adâncul apelor băltite şi limpezi, pe sub nămeţii de verde crud ce ne înveleau ca nişte mantii materne şi calde, în urmele de paşi ce se adânceau şi se ştergeau în glodul gros şi uniformizant, peste tot domnea o atmosferă de calm, de simplitate şi de fericire, o odă fără acorduri şi fără note, din care nu a rămas decât vibraţia în stare pură. citeşte continuarea aici: 22 Mai - Vizita la Poiana Narciselor

20 mai 2010 - Marşul Narciselor

Astăzi ne-am întâlnit în Piaţa Sfatului la orele 14:00 pentru Marşul Narciselor şi am defilat cu afişe, bannere şi mult entuziasm în jos pe strada Republicii până la Modarom, apoi prin faţa Poştei Centrale, pe la Parcul Eroilor Revoluţiei - Teatrul Dramatic - Biserica Sfântu' Gheorghe - cinema Patria şi ne-am oprit în parcul din faţa Bisericii de Lemn, Centrul Civic. Marşul s-a desfăşurat exclusiv pe trotuar. Am fost câteva zeci de elevi, până într-o sută, toţi de la Liceul cu Program sportiv Braşov, şi am adunat la un loc două pături de vârstă diferite, fiindcă, pe lângă Narcisiştii în tricouri galbene (copii de clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a), au participat şi elevi din clasele mai mari, dornici să ne încurajeze şi să promoveze mesajul nostru. Trecătorii ne priveau cu entuziasm în timp ce scandam "Salvaţi, salvaţi, salvaţi şi protejaţi POIANA NARCISELOR!" şi împărţeam pliante informative.citeşte continuarea aici: Marşul Narciselor

27 mai - 7 iunie 2010 - Mediatizare și la Sibiu

Pentru a atrage cât mai mulți votanți, și având în vedere că Rezervația Naturală Poiana cu Narcise se găsește aproximativ la jumătatea distanței dintre Sibiu și Brașov, deci situația acesteia e de interes pentru ambele comunități, am organizat și la Sibiu activități de promovare citeşte continuarea aici: Mediatizare a proiectului și la Sibiu


!!!!!!!!!!!!!! PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ZILEI

Secţiuni importante urmează să fie adăugate acestui sait. Fiţi cu ochii pe noi!  


DescriereData acţiuniiS-a realizat
Realizarea materialelor de promovare 14 mai 2010  
Vizita 1 la Poiana Narciselor - documentare; ecologizare; fotografie 16 mai 2010  
Distribuire de pliante şi campanie de informare în locuri cheie din Braşov 17 mai 2010  
Se afişează 3 elemente din pagina Activităţile Proiectului sortate după Data acţiunii, S-a realizat. Vizualizaţi mai multe »