Cuviosul parinte Maxim a trait pâna în zilele raucredinciosului împarat Constans, care a împaratit între anii 642-648. Canstans a fost tatal binecredinciosul împarat Constantin Pogonatul si nepotul viteazului împarat Heraclie, cel care a biruit pe persi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon pâna la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învatând si mestesugul bunei cârmuiri, si cu fire buna si minte dreapta fiind împodobit, a ajuns la împaratii cei dinainte sfatuitor împaratesc si secretarul cel dintâi. Dar pentru ca se raspândea parerea gresita si vicleana a celor ce ziceau ca Mântuitorul a avut numai o vointa, înlaturând prin aceasta parere credinta în cele doua firi ale lui Hristos si pentru ca cei raucredinciosi raspândeau prin piete porunci gresite, care întareau acest eres si lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând rabda sa se pângareasca si el laolalta cu toti nelegiuitii acestia, parasind dregatoriile lumesti, n-a mai voit sa locuiasca în salasurile pacatosilor, si a mers la Mânastirea din Hrisopoli, unde s-a calugarit si a ajuns mai apoi egumen al mânastirii. Aprinzându-se de dumnezeiasca râvna s-a dus la Roma cea veche, si a înduplecat pe fericitul papa Martin, sa strânga un sobor al locului aceluia si sa dea anatemei pe începatorii si pe pricinuitorii acestui eres pagânesc, care sustineau ca în Hristos este numai o singura vointa. El a alcatuit multe scrieri pentru mustrarea si rusinarea celor ce credeau în acest eres, si a scris carti doveditoare despre adevarul credintei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptura, trimitându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreuna cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împartasea împreuna cu împaratul acelasi eres. Si în timp ce toti se supuneau vointei împaratului, numai el s-a ridicat împotriva si a îndemnat si pe altii sa nu se supuna, încredintându-i prin scrisori sa nu-si schimbe credinta lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia si staruind în dreapta credinta i s-a taiat mâna si limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trait trei ani. Si în plinatatea vârstei fiind, dupa o boala scurta, a raposat în Domnul, în anul 662 si a fost îngropat în Mânastirea sfântului Arsenie, din acea tara a Lazilor, facând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a taiat si lui limba, si a fost trimis într-o închisoare îndepartata. Iar cel mai tânar a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde si-a sfârsit viata.