Cât te costă o şedinţă cu aparatul care „şterge“ celulita
Tratamentul cu cavitaţie se poate aplica pe toate zonele „cărnoase” Un aparat revoluţionar pentru tratarea celulitei înlocuieşte bisturiul din chirurgia clasică. Sistemul bazat pe unde electromagnetice şi ultrasunete folosit în medicina estetică reprezintă o alternativă a liposucţiei în tratamentul adipozităţii şi al celulitei. „Este vorba despre cea mai nouă descoperire privind remodelarea corporală şi reducerea pachetului adipos, care are la bază principiul undei de şoc, folosit pentru prima dată în medicina estetică. Cavitaţia reprezintă, în prezent, cea mai eficientă metodă de combatere a celulitei şi a adipozităţii, cu rezultate echivalente liposucţiei chirurgicale. Noua tehnică poate fi folosită pe zonele «cărnoase», cum sunt braţele, coapsele, fesele, gleznele, genunchii, gambele, burta. Şi gambele groase se pot remodela acum fără mari probleme”, explică Alina Băţăuş, terapeut la un salon de înfrumuseţare din Bucureşti.
Aparatul funcţionează pe principiul undelor de şoc formate din ultrasunete de frecvenţă joasă care, datorită presiunii exercitate, provoacă formarea de mici bule de gaz (bule cavitaţionale), iar celulele adipoase se dezintegrează, rupându-se astfel membranele celulelor. Odată „spartă” celula adipoasă, conţinutul ei este eliberat (trigliceridele, colesterolul, acizii graşi, toxinele), absorbit de limfă şi drenat prin sistemul limfatic. În acest fel, stratul adipos se reduce, la fel ca şi consistenţa masei corporale, obţinându-se un nou contur corporal. Tratamentul îmbunătăţeşte tonusul şi elasticitatea pielii Specialiştii spun că ultrasunetele pătrund în piele la o adâncime de până la cinci centimetri în ţesutul adipos, în funcţie de energia cu care se lucrează. „La toate acestea, se adaugă dispariţia aspectului de coajă de portocală cu eliminarea clasicilor «noduli celulitici», o bună oxigenare şi revascularizare a ţesutului subcutanat şi, nu în ultimul rând, o îmbunătăţire a tonusului şi elasticităţii pielii”, precizează terapeutul Alina Băţăuş. Numărul de şedinţe de tratament variază de la o persoană la alta, în funcţie de stadiul celulitei – mic, mediu sau avansat. De obicei, se realizează şase până la zece şedinţe pe zona care urmează să fie tratată, însă efectul cavitaţiei se observă după primele şedinte. După a treia sau a patra şedinţă de tratament se poate observa o reducere evidentă a masei adipoase, spun terapeuţii. O şedinţă de menţinere la trei luni O terapie durează aproximativ 50 de minute, iar tratamentul este localizat, lucrându-se pe zonele cu probleme circa 20-30 de minute cu cavitaţie, apoi se continuă cu masaj mecanic cu vacuum timp de 20 de minute, acesta având o acţiune drenantă. Ultima etapă a terapiei constă în efectuarea drenajului limfatic la un aparat special. Specialiştii susţin că acest tratament de „ştergere” a celulitei nu doare, nu este invaziv şi nici agresiv. În cazul persoanelor care recurg la tratamentul cu cavitaţie, pentru obţinerea unor rezultate optime, se recomandă o alimentaţie echilibrată, consumul de doi litri de apă zilnic şi realizarea unor exerciţii fizice uşoare. La sfârşitul ciclului de tratament, terapeuţii recomandă un nou ritual de menţinere la fiecare trei luni. O şedinţă de tratament costă aproximativ 150 de lei. Terapia nu este recomandată persoanelor cu afecţiuni cardiace, vasculare, bolnavilor de cancer sau femeilor care alăptează. De asemenea, şi persoanele cu pietre la rinichi sau cu afecţiuni ale ovarelor trebuie să consulte medicul specialist înainte de procedură.
| Gimnastica prenatală diminuează durerile naşterii
Gimnastica prenatală le ajută pe femeile însărcinate să se păstreze în formă după naştere, prin menţinerea tonusului muscular, evitându-se astfel aspectul de piele „lăsată”. Mai mult, exerciţiile fizice pot diminua şi durerile naşterii, în cazul gravidelor care aleg să nască pe cale naturală. „O femeie care reuşeşte să-şi coordoneze foarte bine respiraţia cu efortul şi, în mod special, cu efortul expulziv, îşi micşorează durerile naşterii. De asemenea, perioada activă - în care pacienta trebuie să participe la expulzia fătului - este, în principiu, mai scurtă la gravidele care sunt antrenate”, precizează dr. Cătălin Haiduc, medic specialist obstetrică-ginecologie, la Maternitatea Filantropia. Medicul recomandă începerea gimnasticii prenatale de la sfârşitul primului trimestru de sarcină, adică după primele 12 săptămâni, şi numai gravidelor care nu au complicaţii. „Sarcina nu este o perioadă în care activitatea fizică trebuie restricţionată. Dimpotrivă, eu recomand păstrarea activităţii fizice pe toată durata sarcinii până în apropierea naşterii. De asemenea, activitatea fizică trebuie să se facă sub îndrumarea unui cadru specializat competent. În plus, se pot practica diferite sporturi în timpul sarcinii, precum înotul sau joggingul - dar numai o alergare uşoară şi este de preferat ca efortul pe care îl face o gravidă în timpul sarcinii să nu fie intens, adică să nu ducă la o creştere a ritmului inimii de peste 120-125 de bătăi pe minut”, adaugă medicul Haiduc. Gimnastica prenatală are mai multe scopuri – meţinerea tonusului muscular pe toată durata sarcinii, stimularea circulaţiei sangvine – care devine îngreunată la femeile însărcinate, creşterea capacităţii pulmonare.
|


